Cum decurge o ceartă între Theo Rose și Anghel Damian? Cei doi au dat din casă în primul podcast la care au fost invitați împreună: „Asta pe mine mă doare foarte tare”

Cum decurge o ceartă între Theo Rose și Anghel Damian? Cei doi au dat din casă în primul podcast la care au fost invitați împreună: „Asta pe mine mă doare foarte tare”

Ramona Jurubita

Iubirea lor a avut un început fulgerător și mulți nu le-au dat șanse de a rămâne împreună. Da, este vorba despre Theo Rose (26 de ani) și Anghel Damian (32 de ani), care s-au cunoscut la castingul pentru serialul „Clanul”, unde el este regizor, iar ea actriță. În numai un an, relația lor a avansat rapid, după ce au aflat din primele luni că vor deveni părinți. Mulți cred acum că formează un cuplu perfect și că viața lor este roz, însă adevărul este undeva la mijloc.

Cei doi au recunoscut în nenumărate rânduri că sunt fericiți împreună, că trăiesc o poveste unică și fascinantă, însă nu s-au ferit niciodată să dezvăluie și părțile mai puțin bune ale vieții. Invitați în podcastul „Fain & Simplu”, au dat din casă mai mult decât până acum și au spus tot adevărul din spatele imaginii pe care și-au creat-o.

Ca orice pereche de îndrăgostiți, mai au și ei mici neînțelegeri, mai ales de când au devenit părinți și au fost amândoi supuși unor emoții prin care nu au mai trecut niciodată înainte. Într-un moment de sinceritate absolută, artista i-a povestit lui Mihai Morar cum decurg certurile dintre ei:

„Se mai întâmplă. Ne mai înfuriem și noi. Este foarte special când se întâmplă așa pentru că suntem foarte asemănători. Avem aceleași mijloace prin care lucrăm. Când ne lovim cu vorbe, avem aceeași manieră. Dacă îi dau să-l doară, o simt la fel când o întoarce. N-am pățit niciodată să se întâmple lucrurile în oglindă, așa cum se întâmplă acum.

Dar asta ne și ajută foarte mult. Ne ajută să ne descoperim. Ne amuzăm tot timpul. De fiecare dată când ne certăm, ne dăm seama cât de mult semănăm. Nu e o ceartă cu înjurături și jigniri. Anghel se ceartă doar intelectual și asta pe mine mă doare foarte tare. Este greu să-i faci față când te cerți cu el. Este un teren pe care eu abia acum încep să-l stăpânesc.”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by THEO ROSE (@theorose.official)

Din fericire, certurile sunt episoade de scurtă durată și pornesc adesea de la banalități. Cea mai dificilă perioadă a fost însă debutul în rolurile de părinți. S-a întâmplat totul foarte repede și la început le-a fost greu să se adapteze, dar a fost „ceva firesc”, după cum a mărturisit Anghel Damian în cadrul aceluiași podcast:

„Există anumite lucruri în viață pe care, deși sunt surprinzătoare și mari și din exterior ar putea părea spectaculoase, când le trăiești, ți se par firești. Asta am simțit eu de la început. Se întâmplau niște lucruri foarte mari așa, privind din exterior. Adică a fost foarte rapid totul și copilul a apărut rapid. Dar nu mi s-a părut nimic șocant sau surprinzător. Mi s-a părut că era firesc, deși foarte multă lume ar fi îndreptățită să spună: domnule, a fost repede sau în câteva luni a venit și copilul. Când le trăiești la intensitatea aia, ți se par exact etapele prin care ar trebui să treci în momentul ăla.”

Dincolo de toată frumusețea perioadei pe care au traversat-o, au existat în viața lor și momente mai grele, care i-au pus în dificultate. Theo Rose a recunoscut că nu a știut din prima cum să își gestioneze stările de proaspătă mamă și că acest lucru s-a reflectat în interacțiunea cuplului din care face parte. Iată ce a mai spus la „Fain&Simplu”:

„Când am venit cu el de la spital, îmi propusesem să mergem măcar pentru o săptămână la ai mei. Dar le-am cerut câteva zile de intimitate, în care să ne obișnuim un pic cu noua formulă că nu știam exact cum trebuie să facem toate lucrurile. Și am ajuns cu el, aveam un pătuț, l-am pus acolo, era așa mic, era cald, era iunie. Am pus copilul acolo, eram transpirați fleașcă, ne uitam la el și unul la altul: „Ce-i facem?” (...) Au fost foarte frumoase primele nopți. A fost pe de o parte și greu, a fost grea adaptarea. A trebuit să mă obișnuiesc cu modul lui Anghel de a funcționa ca tată. De exemplu, el nu se trezește la zgomot. Poate să urle copilul lângă el, el nu se trezește. (...)

După primele nopți, care au fost un basm și-o feerie, am început să simt oboseală și a doua zi dimineață mă trezeam tot timpul încruntată. El mă întreba: „Ce-i cu tine?” Eu: „Nimic, n-am nimic!” Zicea: „dacă ai nevoie de mine, trezește-mă!” Eu: „Cum să te trezesc? Nu auzi și tu?” Dar, la un moment dat, mi-am dat singură seama că nu are rost să fim amândoi treji, pentru că oricum copilul era dependent de sân, în alăptam. Deci nu avea cum să mă ajute, nu avea cu ce. Dar a durat așa până când ne-am creat noi o dinamică.”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by THEO ROSE (@theorose.official)

„Stările se transmit”

Partenerul ei de drum a avut curajul să vorbească sincer despre cum a preluat și el emoțiile respective, pe care niciunul dintre ei nu le-a mai trăit înainte. Totuși, au reușit să funcționeze ca o echipă și să depășească momentele de tensiune.

„Spre finalul anului, când s-a adunat și foarte multă oboseală și oricum… pot să zic din exterior, nu știu cum se simte pe interior. Povestea asta cu postpartumul, indiferent de depresii și așa mai departe, dar și dacă nu apuci să fii într-o fază depresivă, dar doar hormonal, transformările astea atât de rapide și fluctuațiile atât de mari în perioada aia, plus nopțile nedormite… Copilul se trezește de două-trei ori pe noapte și nu dormi, cum a spus și Theo, veghezi. Adică sunt momente în care nu știi dacă aduni două-trei ore de somn pe noapte. Și la un moment dat, se adună și într-adevăr. Asta am simțit-o eu, pe la finalul anului, că era o perioadă extrem de fragilă, pentru ea și pentru amândoi. Într-o relație, celălalt nu are cum să fie bine dacă…ești un cuplu, automat. Eu cred că funcționăm într-un fel de simbioză sau empatie din asta destul de puternic și, automat, stările se transmit.”

Acum, lucrurile s-au așezat în viața lor și sunt mai fericiți ca niciodată. Ba mai mult, au planuri mari de viitor și vor să își extindă familia. În visurile lui Anghel Damian, formula perfectă este cea de cinci. Asta înseamnă că tinerii îndrăgostiți vor să mai aducă împreună pe lume încă trei copii și că micuțul Sasha nu va fi singur la părinți? Să aflăm ce a declarat cântăreața despre acest subiect delicat:

„Anghel a zis la un moment dat că cinci, că formula noastră va fi de cinci, adică trei copii și noi doi. Și i-am scris acolo (n.r. în jurnal) lui Sasha: Mamă, dacă mai ai doi frați, să știi că s-a împlinit profeția lui taică-tu.”

Iar regizorul a completat-o: „Mi-a plăcut întotdeauna formula asta.”

„Scria cât de mult mă iubește și cât de fascinat e de ce trăim”

„Intensitate” - acesta este cuvântul care definește perfect relația lor. De la început au fost extrem de prinși în această poveste și au savurat din plin momentele petrecute în doi. În cadrul aceluiași interviu, Theo Rose a dat de înțeles că lucrurile mărunte, dar pline de semnificație i-au apropiat tot mai tare.

„El mi-a scris mult timp în șervețele, pentru că nu găsea foi în casă și atunci scria pe șervețele mesaje înainte să plece la filmări. Lăsa acolo câte un mesaj de dragoste, dar la noi nu a fost nevoie să vorbim înainte. Am știut, pur și simplu, am interacționat de parca în sfârșit se întâmplă. Scria cât de mult mă iubește și cât de fascinat e de ce trăim. Doar lucruri frumoase, le-am păstrat, toate șervețelele sunt păstrate. Am o pungă întreagă.

Eu scriu într-un jurnal pentru Sasha și acolo și transcriu conversațiile noastre, pentru că probabil că se vor pierde toate astea. Sunt niște lucruri extraordinare, nu-mi vine să cred când le recitesc și am nevoie să le recitesc, pentru că mă reîndrăgostesc și mai mult. A fost minunat și s-au spus niște lucruri pe care eu nu mă vedeam spunându-le vreodată, nu mi se părea că sunt genul.”, a mai declarat ea.

Se vor căsători în viitorul apropiat?

Destinul i-a făcut să se întâlnească, iar sufletele lor au simțit că sunt suflete pereche încă de la primele interacțiuni. Drept urmare, au decis să își petreacă tot restul vieții împreună. Deși nu au stabilit încă data nunții, Theo Rose știe, în sinea ei, că momentul acesta va avea loc, pentru că a fost deja cerută în căsătorie de alesul ei:

„Anghel mi-a făcut un cadou care pentru mine înseamnă mult și a venit într-un gest de ziua noastră, că noi ne serbăm la câteva ore distanță, un inel lat, pe care erau gravate niște versuri în limba franceză. Era însoțit de o cerere de a ne petrece restul vieții împreună.”, a mai spus Theo Rose în podcastul „Fain & Simplu”.

Fanii artistei așteptau deja de ceva vreme detalii cu privire la viitoarea lor căsătorie și se pare că primul pas a fost făcut. Dacă a avut loc cererea, mulți se gândesc acum că nu mai este mult până când artista lor preferată va îmbrăca rochia de mireasă. În cadrul aceluiași podcast, Anghel Damian a spus cum vede el ziua cea mare:

„Eu îmi doresc o chestie extrem de restrânsă. Nu vreau să fie petrecerea aia cu 500 de oameni. Mi-aș dori la un moment dat să fie și asta, dar mi se pare că sunt două lucruri care se exclud una pe cealaltă: momentul ăsta de intimitate care trebuie să existe, să fie pur intim, și după care, cumva să împărtășești această bucurie cu lumea.”

Acesta a mai recunoscut că în relația dintre ei, el se exprimă mai ușor când vine vorba să arate sentimentele pe care le are:

„Nu că mi-aș fi dorit să-mi exprim eu mai ușor afecțiunea. Nu e un titlu de glorie, dar da, eu sunt mai afectuos. Nu s-ar zice...”

Podcastul în care artista și regizorul și-au pus sufletul pe tavă în fața fanilor a ajuns la foarte multe persoane. A adunat zeci de mii de vizualizări într-un timp foarte scurt, iar toți spectatorii care au lăsat un gând în secțiunea de comentarii au avut numai cuvinte de laudă la adresa acestui cuplu model.

Ramona Păuleanu este însărcinată pentru a doua oară. Logodnica lui Adrian Cuculis a trecut prin momente groaznice după prima naștere

Surse foto: Youtube

Surse articol: YoutubeWowbizSpectacolaLibertatea

Articolul urmator
Declarațiile pe care Theo Rose nu le-a făcut niciodată până acum despre relația ei: „A venit și a zis că el a terminat relația”
Declarațiile pe care Theo Rose nu le-a făcut niciodată până acum despre relația ei: „A venit și a zis că el a terminat relația”
Cat de tare suferi din dragoste?
Incepe quiz
Cat de tare suferi din dragoste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.