Cum este viața Elenei Udrea după eliberare și ce s-a schimbat în familia și în relația ei amoroasă: „Ne-am redescoperit”

Cum este viața Elenei Udrea după eliberare și ce s-a schimbat în familia și în relația ei amoroasă: „Ne-am redescoperit”
Ramona Jurubita
Duminică, 18.01.2026

După trei ani petrecuți în închisoare, viața Elenei Udrea a intrat, treptat, într-o etapă a reconstrucției. Eliberată în vara anului 2025, s-a întors acasă, în sânul familiei, care a primit-o cu brațele deschise, după o grea perioadă de absență.

Acum, la șase luni de la momentul care i-a schimbat radical existența, Elena Udrea încearcă să-și regăsească echilibrul, să-și refacă legăturile afective și să se bucure din nou de normalitate. Într-un interviu acordat pentru spynews.ro, partenerul ei, Adrian Alexandrov, a povestit cum arată viața lor acum, după pedeapsa ispășită de fostul politician. Află detalii despre prezentul minunat de care se bucură!

„Am fost din nou împreună, în familie, liniștiți”

Ziua de 17 iulie 2025 rămâne un reper emoțional major în viața Elenei Udrea, căci este ziua în care a fost eliberată.

După perioada petrecută în detenție, ca urmare a condamnării din dosarul Gala Bute, a pășit din nou în libertate, revenind la familia sa.
Deși vizitele și întâlnirile din timpul încarcerării au fost permise, ele nu au putut înlocui sentimentul de apartenență și siguranță pe care doar viața de familie îl poate oferi.

„Sărbătorile au avut o semnificație aparte anul acesta. După mult timp, am fost din nou împreună, în familie, liniștiți. Le-am petrecut in Bucovina înconjurați de prieteni, cu mult timp pentru noi, pentru copil, fără agitație. A fost exact ce aveam nevoie si anume normalitate și bucuria de a fi împreună.”, a spus Adrian Alexandrov despre sărbătorile petrecute cu familia reunită.

Elena Udrea îmbrățișându-și fiica lângă bradul de Crăciu

Elena Udrea, anunț emoționant la doar câteva luni de când a ieșit din închisoare. „Dorința mea cea mai mare a fost ascultată și împlinită de Dumnezeu"

„Relația mamă-copil are o forță care nu poate fi afectată de timp sau distanță”

Copilul Elenei Udrea a fost, fără îndoială, cel mai afectat de absența mamei. Crescută într-o perioadă esențială pentru dezvoltarea emoțională, micuța Eva a fost nevoită să înțeleagă realități mult prea grele pentru vârsta ei.

Relația mamă-fiică a fost supusă unui proces de readaptare, de reconectare și de vindecare. Astăzi, cele două petrec mult timp împreună, încercând să recupereze anii pierduți și să construiască amintiri noi.

După eliberarea Elenei Udrea, în vârstă 52 de ani, schimbarea cea mai profundă s-a produs în relația cu fiica sa.

„A fost o perioadă de readaptare firească, dar Elena este o femeie puternică și echilibrată. S-a reintegrat natural în viața noastră, pas cu pas, cu multă răbdare și maturitate. Lucrurile s-au așezat frumos.

Relația mamă-copil are o forță care nu poate fi afectată de timp sau distanță. Reîntâlnirea lor a fost profund emoționantă, iar acum legătura este stabilă, caldă și foarte apropiată. Pentru copil, prezența mamei este esențială. Pot spune chiar că își petrec aproape tot timpul împreună.”, a mai zis iubitul Elenei Udrea pentru spynews.ro.

Elena Udrea ținându-și fiica în brațe, la masa unui restaurant

„Suntem mai atenți unul la celălalt”

Viața de zi cu zi a fostului politician este centrată acum pe copil, pe rutine simple, pe stabilitate și pe lucruri mărunte, dar esențiale. După experiența dură a detenției, familia a devenit punctul central al existenței sale.

Relația sa cu Adrian Alexandrov a trecut, la rândul ei, prin transformări importante. Anii de separare, presiunea publică și dificultățile emoționale au pus la încercare cuplul, însă, paradoxal, au consolidat legătura dintre ei. Cei doi recunosc că s-au redescoperit, devenind mai maturi.

„Am trecut prin multe încercări, iar astfel de momente te obligă să te uiți sincer la tine și la relație. Da, ne-am redescoperit, poate mai maturi, mai conștienți de ce contează cu adevărat. Azi suntem mai ancorați în prezent și mai atenți unul la celălalt.”, a mai zis tatăl fiicei Elenei Udrea.

Ce planuri are Elena Udrea pentru 2026

Viața Elenei Udrea după eliberare nu este una spectaculoasă, ci una a reconstrucției lente. Fără planuri grandioase, fără dorința de a reveni brusc în prim-plan. După anii petrecuți în închisoare, normalitatea a devenit cel mai mare lux.

„Pentru 2026 nu ne propunem lucruri spectaculoase, ci lucruri solide. Elena își dorește un an în care să se concentreze pe familie, pe copil și pe proiecte care îi oferă echilibru și sens.”, a mai dezvăluit Adrian Alexandrov.

În prezent, pentru Elena Udrea, familia rămâne ancora principală, iar drumul pe care a ales să meargă este unul al discreției și al reconstrucției personale.

Elena Udrea, alături de fiica ei în prima zi de școală. „Cât de fericite am fost”

Surse foto: FacebookFacebookFacebookFacebook

Surse articol: SpynewsClickWowbiz

Tags: Elena Udrea, Vedete Romania

Articolul urmator »
Doliu în familia Andrei Măruță! Cumnata ei trece prin clipe de coșmar după ce a rămas fără cel mai important om din viața ei
Doliu în familia Andrei Măruță! Cumnata ei trece prin clipe de coșmar după ce a rămas fără cel mai important om din viața ei
Mariana Voinea | Marţi, 02.12.2025
Incepe quiz
Cum va fi viața ta amoroasă în următorii 3 ani? Răspunde întrebărilor testului și află!
Cum va fi viața ta amoroasă în următorii 3 ani? Răspunde întrebărilor testului și află!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe