Dana Săvuică a ajuns pe masa de operație. "Dacă nu te operăm repede, în regim de urgență, s-ar putea să nu mai am ce să fac"

Dana Săvuică a ajuns pe masa de operație. "Dacă nu te operăm repede, în regim de urgență, s-ar putea să nu mai am ce să fac"

Alida Enache

Mult îndrăgita vedetă de televiziune Dana Săvuică, în vârstă de 51 de ani, a trecut prin momente groaznice la începutul acestei luni. După cum știm deja, problemele de sănătate pot apărea în cele mai neașteptate momente, astfel că vedeta a mărturisit cum s-a prăbușit în casă din cauza unor afecțiuni la coloana vertebrală, care nu i-au mai permis să se miște. 

Speriată de această situație, dar și de durerile de spate insuportabile, Dana Săvuică a fosr nevoită să ceară ajutorul medicilor și a chemat ambulanța la ea acasă. Aparent, situația ei era critică, astfel că a fost transportată la o clinică privată unde a și fost operată de urgență. Se pare că aceasta a fost salvarea ei; dacă nu ar fi trecut prin acea operație, piciorul ei drept ar fi fost acum paralizat. Blondina știa că are anumite probleme cu spatele, mai exact, spondiloză lombară, dar nu a simțit până de curând efectele acestei afecțiuni și nu a crezut niciodată că va ajunge în punctul în care să nu se mai poată mișca. 

Dana Săvuică întinsă pe pat face un selfieSursa foto: Facebook

Dana Săvuică a povestit pentru Ciao.ro cum a ajuns în această situație, cum a decurs operația, dar și cum a trecut peste această încercare grea a vieții ei. 

“Eu am o spondiloză lombară de mult timp dar nu am resimțit-o până mai acum câteva luni de zile când am început să am dureri de spate mai mari care nu prea mă mai lăsau, chiar dacă luăm medicamente, după care am început să am dureri în piciorul drept, după care unele persoane mi-au recomandat să fac fizioterapie că o să se ducă, că o să fie bine. Am început să fac fizioterapie, m-am dus și am făcut curenți galvanici, câmp magnetic, laser, terapie Tecar, elongatii, o grămadă de chestii…

Deci practic mi s-a mărit coloana. Trăgeau de coloana ca să se deschidă vertebrele. Și atunci hernia de disc, pentru că asta aveam eu, vezi Doamne, o să se ducă înapoi. Gelul acela o să se ducă înapoi în vertebre. Deci nu. Eu aveam o hernie de disc foarte urâtă care mi-a prins nervul sciatic. Tocmai de aceea aveam dureri în piciorul drept. Și deși eu am dus-o mult pe medicamente și pe dureri, au început să fie insuportabile. Până acum câteva zile când am inchilozat de tot și am rămas…efectiv m-am prăbușit în casă! Și nu am mai putut să mă ridic, nu am mai putut să mă mișc.

Dana Săvuică în spitalSursa foto: Youtube

A venit Salvarea, m-au dus la spital și m-au mobilizat puțin și pe urmă am ajuns, în sfârșit, unde trebuia să ajung de la început, la un neurochirurg foarte bun care mi-a fost recomandat, domnul doctor Marius Catană care e unul dintre cei mai buni neurochirurgi din țară și operează la un spital privat din Piața Victoriei. El mi-a zis că am o hernie foarte urâtă, se vedea din RMN chestia asta, după care mi-a făcut niște teste, mi-a controlat piciorul drept și mi-a spus: “Uite, piciorul drept tremură, nu mai poți să te susții, nu mai poate să susțină greutatea ta și e clar că mai are puțin și paralizează, deci dacă nu te operăm repede, in regim de urgență, s-ar putea să nu mai am ce să fac!

Și atunci am luat hotărârea, deși nu aveam deloc curajul acesta, să mă operez. Decât să am dureri atroce și să stau în suferință, să îmi fac și mai mult rău coloanei mele, mi-am luat inima în dinți, m-am internat și mi-am făcut operația care a durat vreo două ore”, a mărturisit vedeta.

Intervenția a durat doar două ore și, din fericire, nu au apărut alte complicații. Operația a fost una minim invazivă și i s-a făcut anestezie generală, mai mult decât atât, când s-a trezit, nu a avut dureri. Într-un final, vedeta a ajuns acasă, dar i s-a recomandat să stea la pat timp de două săptămâni.

Dana Săvuică în spital mâncândSursa foto: Facebook

“Medicul mi-a zis că a fost fără complicații dar că era o hernie foarte-foarte urâtă. Îmi prinsese nervul rău de tot. Acum m-am externat, am ajuns acasă, trebuie să stau la pat vreo două săptămâni. Să nu fac excese absolut deloc. Nu am voie să conduc, nu am voie să car, nu am voie să ridic nimic. Nu am voie să țin nici măcar cățelul sau pisica în brațe. Nu am voie să mă aplec, trebuie să mă dau foarte ușor jos din pat, dar două săptămâni trebuie să stau cumva efectiv relaxată. După două săptămâni am voie mici plimbări pe afară, foarte mici, foarte scurte și, eventual, poate din când în când o revenire la evenimente și la activitățile mele.

Dar, la fel, cu foarte mare grijă. Am optat să fac operația la domnul doctor, a fost o operație minim invazivă, m-a adormit, a fost cu anestezie generală, și când m-am trezit nu mă durea nimic. Nu mai aveam nicio durere! Doamne! Echipa de la spital, asistentele de acolo foarte drăguțe, toate în jurul meu, am avut rezerva mea. Am stat singură, am fost îngrijită foarte bine, sunt acasă acum și mă simt bine”, a mai completat fostul fotomodel.

Dana Săvuică este recunoscută drept prima vedetă din România care a pozat în ediția locală a revistei pentru bărbați Playboy, în noiembrie 1999. La momentul actual ea este o femeie de afaceri, dar în trecut a fost fotomodel și realizatoarea de emisiuni TV.

Citește și: Cu ce probleme de sănătate se confruntă Mara Bănică

Surse articol: Playtech, Ciao, Libertatea

Surse foto: Youtube, Facebook

Articolul urmator
George Nicolescu se confruntă cu probleme de sănătate tot mai mari. "Mă supără multe, mă supără sănătatea. Trebuie să fiu atent ce fac cam la tot"
George Nicolescu se confruntă cu probleme de sănătate tot mai mari. "Mă supără multe, mă supără sănătatea. Trebuie să fiu atent ce fac cam la tot"
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta
Incepe quiz
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.