David Beckham, în lacrimi lângă sicriul Reginei, după ce a stat 13 ore la coadă

David Beckham, în lacrimi lângă sicriul Reginei, după ce a stat 13 ore la coadă
Alida Enache
Luni, 19.09.2022

Moartea Reginei Elisabeta a II-a a înlăcrimat o lume-ntreagă, iar de câteva zile, mii și mii de persoane se strâng la cozi kilometrice pentru a-i putea aduce un omagiu. Printre cei care au iubit-o pe suverană și și-au dorit să își la revedere de la aceasta se numără și David Beckham. Fotbalistul a fost surprins de ITV News la Westminster Hall.

În urmă cu doar câteva zile, David Beckham, în vârstă de 47 de ani, a fost zărit în coada kilometrică de oameni îndoliați care își așteptau rândul pentru a aduce un omagiu Reginei Elisabeta a II-a.

„Acest moment este dificil pentru națiune, este dificil pentru toată lumea. Gândurile noastre se îndreaptă spre familie și, evident, spre toată lumea adunată astăzi aici. E un moment special, să fii aici și să auzi diferitele povești pe care oamenii au de spus”, a povestit el, după ce a fost zărit de presa britanică în mulțime.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by FIGLI DI PAPÀ (@figlidipapa)

Fostul atacant de la Manchester United nu a profitat de statutul său sau de popularitate, ci a preferat să stea la rând, ca orice altă persoană care a apreciat-o pe regină. Acesta a ajuns lângă sicriu după 13 ore de așteptare.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Football Elite (@thefootballelite2)

"Am crezut că va fi mai liniște venind la 2 dimineața... M-am înșelat!", a declarat el.

Atunci când a ajuns la căpătâiul celui mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii, abia la ora 15:30, soțul Victoriei Beckham a fost surprins extrem de emoționat, în timp ce își ștergea o lacrimă. Acesta a stat doar câteva secunde în dreptul regretatei suverane, iar apoi a continuat drumul, făcându-le loc celor care îl urmau.

Beckham a declarat că se va considera pentru totdeauna norocos pentru că a avut șansa de a o cunoaște pe Regina Elisabeta a II-a și de a vorbi cu ea cu diverse ocazii.

"Să-mi reprezint țara, să fiu căpitanul țării mele, de fiecare dată când stăteam acolo și purtam acele tricouri Three Lions, iar eu aveam banderola mea și cântam God Save Our Queen, a fost ceva care a însemnat atât de mult pentru noi și de fiecare dată când am făcut-o, a fost ceva special", a mărturisit el.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by David Beckham (@davidbeckham)

El și-a mai amintit, de asemenea, de "momentul special" în care a fost decorat cu OBE (Ordinul Imperiului Britanic) și a rememorat cu mare drag relația pe care a clădit-o cu monarhul de-a lungul anilor.

"Atunci când am primit OBE, mi-am luat bunicii cu mine, care au fost cei care m-au crescut cu adevărat și m-au transformat într-un fan al familiei regale, și, evident, am avut-o și pe soția mea acolo.

Să urc acolo, să primesc onoarea mea, să o cunosc pe Majestatea Sa, să-i pun întrebări, să-i vorbesc, am fost atât de norocos că am putut avea câteva astfel de momente în viața mea, să fiu în preajma Majestății Sale.

Pentru că putem vedea cu toții, cu dragostea pe care ne-a arătat-o, cât de specială este și cât de specială a fost și moștenirea pe care o lasă în urmă... Este o zi tristă, dar este o zi în care trebuie să ne amintim de moștenirea incredibilă pe care a lăsat-o.

Cred că va dura mult timp pentru a înțelege moartea reginei, deoarece cred că Majestatea Sa a însemnat atât de mult în atât de multe moduri diferite", a mai spus el.

 Imagine cu David Bekcham în timp ce face un selfie

Fotbalistul a reușit să evite câteva ore bune presa, în timp ce aștepta, răbdător, să ajungă la catafalcul Reginei Elisabeta a Marii Britanii. Acesta chiar a cumpărat o cutie de gogoși pe care să le împartă cu colegii săi de doliu, care, din respect reciproc, nu i-au dat de gol identitatea. Ulterior, după ce a fost descoperit de fani în mulțime, nu a avut de ales decât să facă fotografii cu fiecare în parte.

La un moment dat, din cauza numărului imens de persoane care și-a dorit să îl salute, s-au creat mari goluri în coada de doliu a reginei. În plus de asta, Beckham a mărturisit că a fost certat de mai multe ori de stewardese pentru că a întârziat la coadă, fiind ocupat să facă fotografii cu fanii săi.

Pentru acest moment important și, în același timp, trist, starul a ales un outfit elegant, format dintr-un costum negru, o cravată și o șapcă. Deși nu a venit însoțit de familia sa, el a mărturisit că a venit să aducă un omagiu atât în numele soției, cât și al copiilor.

Citește și: Decesul Reginei Elisabeta a II-a marchează finalul unei epoci

Surse foto: Instagram

Surse articol: Dailymail, People, Metro

Articolul urmator »
Ce înseamnă „amor fati"? Mesajul lui David Popovici publicat pe rețelele de socializare după ce a câștigat medalia de aur
Ce înseamnă „amor fati"? Mesajul lui David Popovici publicat pe rețelele de socializare după ce a câștigat medalia de aur
Mariana Voinea | Marţi, 30.07.2024
Incepe quiz
Cat de fericit este iubitul tau langa tine?
Cat de fericit este iubitul tau langa tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe