De ce nu vrea prințul William să își facă transplant de păr

De ce nu vrea prințul William să își facă transplant de păr

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

Prințul William, acum în vârstă de 38 de ani, este unul dintre cei mai importanți membri ai Familiei Regale britanice și se află constant în atenția publicului. În ultimii ani, ducele de Cambridge și-a pierdut aproape complet părul, iar mulți au început să se întrebe de ce nu ia nicio măsură în această privință, când acum există tot felul de soluții de rezolvare a acestei probleme.

Ei bine, unul dintre motivele pentru care William nu vrea să își facă transplant de păr ar putea fi faptul că gestul său ar declanșa automat presiune din partea mass-media, iar jurnaliștii ar începe să disece toate detaliile procedurii și să îl prezinte într-o lumină mai puțin favorabilă. 

printul william zambeste subtil si priveste inainte, catre un membru din garda regala

Sursa foto: Instagram

Admiratorii familiei regale au dezbătut deseori acest subiect în mediul online. Mulți cred că el nu vrea să apeleze la un implant de păr din considerente profesionale și din cauza mai sus menționată - discuțiile aprinse care s-ar stârni pe această temă.

După transplantul de păr, jurnaliștii cu siguranță ar începe imediat să investigheze acest caz, ceea ce ar însemna ca prințul ar face subiectul multor titluri ale tabloidelor pentru o perioadă și nu ar fi avantajos pentru Familia Regală.

"Un om cu statutul său, care și-a trăit toată viața sub ochiul critic al publicului, este conștient de faptul că dacă ar apela la o procedură de acest gen ar fi imediat atacat de presă și paparazzi. Ultimul lucru pe care el și-l dorește este să atragă atenția asupra sa într-un mod negativ. Dacă și-ar face un transplant de păr, jurnaliștii ar începe imediat să se întrebe dacă acesta a fost plătit din bani publici și l-ar numi vanitos. S-ar face speculații în multe feluri, spre exemplu dacă a fost sau nu a fost o procedură reușită sau cât timp va dura efectul acesteia, lucruri de genul acesta", spune Gill Bullen, un fan al Casei Regale din Marea Britanie, citat de publicația IB Times.

printul william saluta un barbat, iar alaturi de el este kate middleton, care zambeste larg

Un alt fan a punctat faptul că nu este nimic în neregulă cu faptul că prințul este aproape chel. Soțul lui Kate Middleton este un bărbat foarte atrăgător și chipeș, chiar dacă nu stă foarte bine la capitolul podoabă capilară, susțin internauții.

Citește și: Cum a decurs prima discuție dintre prinții Harry, William și Charles, după controversatul interviu acordat lui Oprah Winfrey

Alți fani sunt de părere că William nu a apelat la un transplat de păr deoarece nu este narcisist și nu consideră căderea părului o problemă care ar trebui să îl deranjeze într-un fel. În plus, probabil că nu își dorește să treacă prin perioada de recuperare și să fie nevoit să se retragă pentru o vreme. "Ceea ce contează cu adevărat este personalitatea lui. Este inteligent, are un caracter frumos, și își face datoria în mod impecabil", a scris un internaut.

Surse articol: IBtimes / Cosmeticium / Belgraviacentre

Sursa foto principală: Instagram

Surse foto: Instagram

Articolul urmator
Ce sacrificii a ajuns să facă Oana Lis pentru a-l putea îngriji pe Viorel: „Nu am vrut să mai cerșesc”
Ce sacrificii a ajuns să facă Oana Lis pentru a-l putea îngriji pe Viorel: „Nu am vrut să mai cerșesc”
Ce culoare de păr ți se potrivește în această primăvară?
Incepe quiz
Ce culoare de păr ți se potrivește în această primăvară?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.