De ce se teme prințul Harry pentru viitorul copiilor săi. "Sper să nu aibă niciodată parte de așa ceva"
Prințul Harry (37 ani) și Meghan Markle (40 ani) au împreună doi copii minunați, pe micuța Lilibet, care are 11 luni, și pe frățiorul ei mai mare, Archie, care a împlinit de curând trei ani. Chiar dacă fiul și fiica lor sunt încă foarte mici, ducele și ducesa de Sussex se gândesc constant la viitorul acestora și încearcă să ia de pe acum toate măsurile de precauție pentru a le asigura o viață sigură și fericită.
De exemplu, unul dintre lucrurile care îl îngrijorează cel mai tare pe prințul Harry este modul în care tehnologia le va afecta existența în viitor copiilor săi. Recent, în timp ce ținea un discurs în cadrul unui eveniment virtual, acesta a dezvăluit una dintre cele mai mari temeri ale sale, mai precis, influențele nocive ale internetului asupra dezvoltării lui Lilibet și Archie.
Evenimentul online la care au participat at el cât și tineri din întreaga lume se numește "Make Child Online Safety a Reality" și a avut ca scop conștientizarea efectele dăunătoare ale tehnologiei, dar și lansarea unor instrumente de siguranță care să-i protejeze pe copii în timp ce navighează pe internet. În acest context, prințul a menționat că speră ca micuții săi "să nu fie nevoiți niciodată să experimenteze internetul așa cum este acum".
👏Young Advocates together with Prince Harry, the Duke of Sussex, are lunching the Child Online Safety Toolkit.
— End Violence (@GPtoEndViolence) May 16, 2022
This toolkit is vital for protecting children in the virtual world!
Check it out👇 https://t.co/j8MitQnmR7#SafeOnline pic.twitter.com/meXq2ArQ9Z
"În calitate de părinți, eu și soția mea suntem îngrijorați de următoarea generație care va crește într-o lume în care este tratată ca un experiment digital pentru ca firmele să facă bani și în care lucruri precum ura și răutatea sunt cumva normalizate", a mai adăugat el.
"It is not realistic to protect kids from everything.
— End Violence (@GPtoEndViolence) May 16, 2022
We need new laws. We need public pressure. We need strong leadership."
📢Prince Harry, the Duke of Sussex, at the @5RightsFound's & @GPtoEndViolence's event to launch their Child Online Safety Toolkit. pic.twitter.com/OpfD7Ggob1
Prințul Harry și Meghan Markle, îngrijorați de siguranța copiilor lor
Nu este prima dată când ducele și ducesa de Sussex apar în postura de părinți îngrijorați și grijulii. Cei doi au făcut foarte multe lucruri pe parcursul timpului pentru a evita să își expună copiii la pericole. Chiar și atunci când călătoresc în Marea Britanie, de când s-au îndepărtat de viața regală, o fac fără micuții lor, deoarece nu sunt convinși că ar avea securitatea necesară pentru a-i putea ține în siguranță.
View this post on Instagram
Archie și Lili își vor face prima lor intrare în Marea Britanie abia anul acesta, la vară. Părinții lor au confirmat deja că intenționează să participe, alături de aceștia, la marele eveniment al Jubileului de Platină al Reginei. Însă din cauza problemelor de sănătate ale reginei Elisabeta, nu vor putea sta pe balcon să sărbătorească alături de ea. Acele spații sunt deja rezervate pentru un grup restrâns oameni, deja stabilit.
Surse articol: Cafemom, Nowtolove, Newidea
Surse foto: Getty