Declarații șocante de la Meghan Markle despre relația ei și a soțului ei cu Familia Regală a Marii Britanii
Într-un interviu recent și extrem de sincer, Meghan Markle a dezvăluit multe detalii tulburătoare despre ceea ce se întâmplă acum în Familia Regală a Marii Britanii, dar și un secret care are legătură cu prințul Charles. Toate aceste declarații recente nu fac decât să adâncească ruptura care s-a produs, în trecut, între ducii de Sussex și Familia Regală.
Ducesa de Sussex, acum în vârstă de 41 de ani, a făcut o serie de declarații șocante despre relația ei și a soțului ei cu Familia Regală a Marii Britanii, într-un articol de revistă. Inițial, aceasta a sugerat că prințul Harry a simțit că și-a "pierdut" tatăl din cauza deciziei sale de a renunța la îndatoririle regale, însă, ulterior, apropiați ai cuplului au încercat să clarifice situația.
Ei susțin că Meghan Markle s-a referit la destrămarea relației cu propriul tată.
"Harry mi-a spus: "Mi-am pierdut tatăl în acest proces". Nu trebuie să fie la fel pentru ei cum a fost pentru mine, dar asta este decizia lui.", a menționat ea. Totuși, ieri, o sursă apropiată prințului Charles a declarat pentru New York Post că nu s-a produs o ruptură între prințul Harry și tatăl său și că această informație nu este valabilă: "Nu, nu, nu: 'Prințul de Wales își iubește ambii fii".
Subiectul a fost dezbătut, ulterior, și pe Twitter, unde jurnalistul Omid Scobie, care a co-scris o biografie măgulitoare a soților Sussex, a încercat să explice situația.
"Se pare că există o confuzie în unele titluri despre acest citat din interviul The Cut. Înțeleg că prințul Harry se referă de fapt la pierderea de către Meghan a propriului tată, iar Meghan spune că nu vrea ca Harry să îl piardă pe al lui.", a menționat el.
View this post on Instagram
Ducii de Sussex s-au simțit obligați să părăsească Marea Britanie
Mai mult de atât, ducesa de Sussex a mai menționat că ea și soțul ei s-au simțit obligați să părăsească Marea Britanie pentru că "doar prin simpla noastră existență, deranjăm dinamica ierarhiei".
Și Harry, în vârstă de 37 de ani, a uimit cu o altă afirmație, zicând, cumva în glumă, că "Majoritatea oamenilor pe care îi cunosc și mulți din familia mea, nu sunt capabili să lucreze și să trăiască împreună".
Cei doi soți și-ar fi dorit să lucreze în numele monarhiei, dar să facă bani proprii, însă nu li s-a permis acest lucru. Actrița din "Suits" mai susține că mulți alți membrii din Familia Regală "au exact aranjamentul pe care și-l doreau", însă în cazul lor, acest lucru nu a fost posibil.
Decizia de a părăsi Marea Britanie a avut legătură și cu viitorul lui Archie, acum în vârstă de 3 ani. Ducii de Sussex s-au gândit că fiul lor va fi copleșit de reporteri dacă va studia acolo și nu-și doresc o astfel de viață pentru ei. Tocmai din acest motiv, el învață în California.
"Îmi pare rău, am o problemă cu asta. Asta nu înseamnă că sunt obsedată de intimitate. Asta mă face un părinte puternic și bun care își protejează copilul", a spus actrița.
View this post on Instagram
Copiii ducilor de Sussex, victime ale aluziilor rasiste
Printre cele mai șocante afirmații ale lui Meghan se numără faptul că micuții ei au fost victime ale aluziilor rasiste. Aceasta a povestit că a fost foarte furioasă atunci când Familia Regală a făcut aranjamente în legătură cu publicarea fotografiilor cu Archie și Lilibet (1 an). Imaginile ar fi trebuit distribuite corespondenților regali acreditați de presă, cunoscuți sub numele de Royal Rota, înainte de a le putea posta ea însăși.
"De ce le-aș da chiar oamenilor care le spun copiilor mei cuvântul cu N o fotografie a copilului meu înainte de a o putea împărtăși cu oamenii care îl iubesc?", a spus ea, însă nu a menționat și cine au fost acele persoane care au folosit limbajul rasist la adresa copiilor ei.
View this post on Instagram
Meghan Markle face efortul de a ierta
Atunci când a fost întrebată dacă ar putea să își ierte vreodată familia, dar și pe membrii Familiei Regale, Meghan Markle a menționat că face mari eforturi în acest sens:
"Cred că iertarea este foarte importantă. Este nevoie de mult mai multă energie pentru a nu ierta. Dar este nevoie de mult efort pentru a ierta. Eu chiar am făcut un efort activ, mai ales știind că pot spune orice".
View this post on Instagram
Ea a mai mărturisit, de asemenea, că nu a fost nevoită să semneze acte care să o limiteze să vorbească, însă preferă să mențină discreția tocmai pentru că încă este într-un proces de vindecare.
Acum că este în plin proces de vindecare, ducesa de Sussex a mai luat o decizie importantă în legătură cu viața sa. Aceasta plănuiește să se întoarcă în mediul online și să revină pe contul personal de Instagram.
Citește și: Curiozităţi şi ciudăţenii despre Familia Regală Britanică: ce reguli de conduită trebuie să respecte
Surse foto: Getty