Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Din bucătăria personală a lui Florin Dumitrescu: ce gătește faimosul chef fetelor lui

Vineri, 13.11.2020

Este un adevărat magician în bucătărie și unul dintre cei mai apreciați profesioniști în arta gastronomică de la noi din țară. Florin Dumitrescu domină lumea bucătarilor, dar excelează și în rolul de soț și tată.

Multă lume s-ar gândi că după ore în șir petrecute în bucătărie pe parcursul zilei celebrul chef nu mai vrea să fie bucătar și pentru familia sa. Din contră, Florin Dumitrescu, în vârstă de 33 de ani, a mărturisit recent că adoră momentul în care are ocazia de a-și răsfăța familia cu preparate delicioase, gătite din toată inima. Dacă își dorește să le impresioneze pe fetițele sale, gătește două rețete foarte simple, dar care au mare succes.

Sursa foto: Instagram

Atât Ava, în vârstă de șase ani, cât și Mia, în vârstă de 4 ani, au început deja să dea semne că îi împărtășesc pasiunea pentru gătit a tatălui lor. Fetițele cunoscutului chef îl ajută în bucătărie cu diverse sarcini și sunt încântate de fiecare dacă când se pot implica.

"În fiecare dimineață, ele bat ouăle pentru omletă. Când avem mai mult timp la dispoziție, pregătim împreună biscuiți și turtă dulce. Pentru noi este deja o tradiție să ne jucăm cu tot felul de forme în bucătărie. Ava este cea mai activă, se implică chiar și când gătește Florin. Stă lângă el, spală fructele, legumele, îi rupe pătrunjelul de pe crenguțe, sau îi curăță usturoi.", a povestit Cristina, soția lui Florin Dumitrescu, potrivit Impact.ro.

Sursa foto: Instagram

Cât despre rețetele preferate ale fiicelor sale, chef Florin Dumitrescu mărturisește că micuțele au doar două preferințe: pizza și paste. Deși ar putea să gătească preparate sofisticate și care mai de care mai interesante, Florin Dumitrescu nu se complică atunci când vine vorba despre mesele în familie. 

"Dacă ar fi după fetele mele, ar trebui să gătesc doar două rețete. Paste fierte, simple, preferatele celei mici, sau pizza, pentru cea mare", a povestit celebrul chef, conform sursei citate. 

Cum și-a cunoscut soția

Florin Dumitrescu și-a întâlnit soția, pe Cristina, pe care o alintă Zelda, în 2010. Blonda a vizitat restaurantul în care cheful lucra la acea vreme, curioasă să afle personal ce gust au preparatele sale. Pentru celebrul chef a fost dragoste la prima vedere și chiar i-a pregătit un desert prin care și-a dorit să o impresioneze, scrie B1.ro.

Sursa foto: Instagram

Și a reușit, pentru că au început imediat să vorbească pe Facebook, iar la scurt timp și-au asumat relația. În 2014 au devenit părinți unei fetițe, pe care au botezat-o Ava, iar doi ani mai târziu a venit pe lume și mezina familiei, Mia, acum în vârstă de 4 ani. Tot 2014 este anul în care cei doi au spus și cel mai important "DA" din viața lor. 

Surse articol: Impact.ro / B1.ro / Libertatea.ro

Sursa foto principală: Instagram Chef Florin Dumitrescu / Chef Florin Dumitrescu

Surse foto: Instagram

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!