„Domnu' Dan" de la Survivor a avut parte de o nuntă de poveste. El și aleasa inimii lui au avut trei ținute în ziua cea mare

Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii „Survivor” s-a căsătorit cu Ana Maria Pop. Nunta lor, organizată cu discreție, a avut loc pe 8 iunie 2024.
Cei doi erau logodiți din toamna lui 2023, iar în toate interviurile acordate în ultima vreme spuneau că au de gând să se căsătorească. În ciuda acestui fapt, au ezitat să dezvăluie și data marelui eveniment. Și-au dorit să pregătească totul în liniște și le-a ieșit, căci au avut o nuntă de vis, cu aproape 400 de invitați.
Omul de televiziune a fost extrem de emoționat, chiar dacă nu se afla pentru prima dată la un astfel de eveniment. A fost însă prima oară când s-a aflat în ipostaza de mire.
„Am prezentat evenimente, de la gale mari de șefi de stat și guvern, până la evenimente corporative, dar n-am fost niciodată protagonist.”, a mărturisit Dan Pavel în ziua cea mare, pentru unica.ro.
Cununia civilă și cea religioasă au avut loc în aceeași zi cu petrecerea, iar cei doi au purtat câte o ținută în fiecare dintre cele trei momente.
Vezi această postare pe Instagram
Când au spus „da” în fața ofițerului de stare civilă, Ana Maria Pop a purtat o rochie mini, fără bretele, pe care a accesorizat-o cu o capă și cu o voaletă. Ținuta a fost completată de un buchet de bujori roz și de o pereche de sandale elegante, cu fundițe în partea din față.
După cununia civilă de pe malul lacului Snagov, cei doi s-au retras pentru a se schimba. Și-au făcut ieșirea din „scenă” cu barca și când și-au făcut apariția la biserica din Snagov, arătau cu totul altfel. A doua rochie a miresei a fost lungă, tip sirenă, cu o trenă impresionantă. Și-a pus o pereche de cercei lungi și un voal lung pe cap. Buchetul de bujori a fost nelipsit și de această dată, iar acesta s-a asortat cu rochiile domnișoarelor de onoare. La petrecere, pentru a putea dansa până dimineața, frumoasa mireasă a renunțat la trenă și la voal.

Nici mirele nu s-a lăsat mai prejos. La cununia civilă a avut un look mai relaxat, cu pantaloni albi, cămașă albă și sacou bleumarin, iar la biserică a optat pentru un costum negru, cu papion.
Potrivit protv.ro, mirii au avut două perechi de nași și foarte mulți invitați de seamă, din showbizul românesc. Petrecerea a avut loc la Palatul Snagov, iar atmosfera a fost întreținută de artiști celebri, printre care s-au numărat Dirty Nano, Jorge, Aurel Tămaș. Decorul a fost realizat cu flori în nuanțe pastel, mai exact cu hortensii roz, bleu, mov și albe. De conturarea cadrului de basm s-a ocupat wedding plannerul Geta Ungurean.
Vezi această postare pe Instagram
Marele absent de la acest eveniment special a fost chiar Antoniu, fiul mirelui, care nu a putut veni în țară din cauza examenelor pe care le avea de susținut la Viena, acolo unde locuiește alături de mama lui. Tatăl și fiul se vor revedea în iulie și abia după aceea proaspeții însurăței se vor gândi la luna de miere. Până atunci, au o mulțime de proiecte în desfășurare și nu au timp de relaxare și distracție.
„Băiatul meu vine în iulie în București și vreau să îl văd, nu l-am văzut de câteva luni. Dar miresei i-am promis o lună de miere și, credeți-ne, nu știu unde mergem, dar de luni încolo am zis că ne uităm pe oferte.
Am vrea să vedem America! Eu, ca ofițer de marină, îmbrăcat ca ofițer de marină, am fost cu vapoarele mele, în vremea mea veche, când eram mai tânăr, și am ajuns pe la Miami, pe la New York. Dar, în fine, cum ajunge un om care vede și se întoarce la navă? Și aș vrea să-i ofer, pentru că ea a fost în cariera ei ca avocat acolo…. și îi place America și cred că asta va fi. O surpriză, dar nu știe încă.”, a dezvăluit prezentatorul de la „Survivor” în ziua nunții sale.
În alte interviuri oferite de-a lungul timpului, Dan Pavel a mărturisit că și-ar mai dori o fetiță și că speră să devină tată alături de partenera sa actuală. Acum, că a trecut nunta, urmăritorii lor de pe rețelele sociale se așteaptă să îi vadă făcând următorul pas.



Surse foto: Instagram, Instagram
Surse articol: Fanatik, Protv, Libertatea