Eterna liceeană! Vezi cum arată Oana Sîrbu acun, la a doua tinerețe

Eterna liceeană! Vezi cum arată Oana Sîrbu acun, la a doua tinerețe
Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro
Vineri, 22.05.2020

”Liceenii” a fost, fără îndoială, filmul unei generații, iar cuplul Dana Vasilescu - Mihai Marinescu a înflăcărat imaginația tinerilor din anii '80, dar și după aceea. În 2006, ”Liceenii” se afla pe locul 25 în topul celor mai vizionate filme românești conform unui comunicat al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România.

Au trecut mai bine de 30 de ani de la apariția sa, iar viața liceenilor de astăzi s-a schimbat radical, așa că ”Liceenii” are acum mai mult valoare de film-document, din tinerețea părinților noștri. Își amintesc cu înduioșare de el cei care erau adolescenți sau în floarea vârstei în 1986, când s-a lansat filmul. 

Oana Sarbu

Sursa foto: Pinterest

Însă cei doi eroi care au interpretat rolurile principale, Oana Sîrbu și Ștefan Bănică Jr. își păstrează ceva din ținuta tinerească de odinioară și din prospețimea acelei vârste de aur. 

Oana Sîrbu a împlinit 55 de an, dar nu-i dai nicio secundă anii aceștia. Deși s-au scurs 34 de ani de la rolul care i-a adus celebritatea, timpul nu  i-a schimbat frumusețea și zâmbetul tineresc. La vremea când a jucat-o pe Dana, în ”Liceenii”, a fost un adevărat idol al fetelor și foarte multe s-au tuns și s-au aranjat ca ea în acea perioadă. 

Astăzi, Oana Sîrbu se simte împlinită și consideră că vârsta i-a adus ”un cumul de emoții și energii” cum nu credea avea să trăiască vreodată. Actrița declară fără nici o reținere: ”sunt un om norocos”, iar chipul ei senin îi confirmă cuvintele.

Poți descoperi mai multe în galerie despre frumoasa actriță și despre cum și-a păstrat tinerețea la 55 de ani. 

Vezi galeria foto » Actrița mărturisește că izolarea nu a afectat-o foarte tare Recent, actrița și-a reamintit de filmul care a lansat-o

Surse foto: Instagram, Pinterest

Articolul urmator »
Ce mari au crescut fiicele Elenei Cârstea! Vezi cum arată Adriana și Sanda la mai bine de două decenii de la adopție
Ce mari au crescut fiicele Elenei Cârstea! Vezi cum arată Adriana și Sanda la mai bine de două decenii de la adopție
Ramona Jurubita | Luni, 03.06.2024
Incepe quiz
Cum va arata sotul tau?
Cum va arata sotul tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2 (1)

Ne găsești pe