Femeia pentru care Petre Roman și-a lăsat soția și a uitat de fiica lui arată incredibil la a doua tinerețe

Femeia pentru care Petre Roman și-a lăsat soția și a uitat de fiica lui arată incredibil la a doua tinerețe

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Acum mai bine de trei decenii, cel dintâi prim-ministru al României de după Revoluție, Petre Roman (77 de ani împliniți la 22 iulie 2023), cucerea inimile multor femei, cu farmecul său. Norocoasă a fost doar cântăreața Silvia Chifiriuc, fiindcă a reușit să rămână alături de el și împreună și-au întemeiat o familie ce pare să reziste, în ciuda trecerii timpului.

UPDATE 20 octombrie 2023: Sunt împreună de aproape 17 ani, sunt căsătoriți de 14 și au un fiu în vârstă de 13 ani. În ciuda acestor cifre impresionante, în relația dintre Petre Roman și Silvia Chifiriuc nu s-a schimbat nimic. Sunt la fel de îndrăgostiți ca în prima zi și nu țin cont de vârsta la care au ajuns. Ba mai mult, amândoi au motive de bucurie când privesc în urmă, căci au ales cu inima și se pare că fac în continuare doar ce își doresc. 

Cântăreața Silvia Chifiriuc a mărturisit, într-un interviu acordat revistei Viva, că se simte recunoscătoare și a explicat modul în care își arată ea recunoștința față de Dumnezeu:

„Cu cât ești mai recunoscător, cu atât lucrurile vin spre tine și mai frumos. Și am făcut acest exercițiu și de atunci nu trece o zi să nu fiu recunoscătoare Divinității, să nu mulțumesc și cu cât mă retrag seara, la somn, cu aceste gânduri de mulțumire și îmi fac o listă vizuală cu ce am rezolvat în ziua respectivă, a doua zi se deschid lucruri la care nici nu m-am gândit. Recunoștința îți aduce lucruri minunate în viață.”

Relația lor este, fără doar și poate, unul dintre motivele pentru care amândoi sunt astăzi liniștiți și fericiți. Deși au trecut prin multe greutăți la început, când au intrat în vizorul presei și cu greu au scăpat, acum nu mai contează nimic din ce a fost.

„Am pășit cu toată încrederea și cu toată iubirea în povestea asta cu el. Nu-mi pare rău de nimic! Relația noastră a fost foarte bine sudată de la început. Ceea ce mi-a dat Dumnezeu este al meu și duc mai departe și pentru fiul meu Petruș, și pentru mine ca om.”, a mai spus actuala soție a lui Petre Roman pentru sursa menționată.

În cadrum aceluiași interviu, femeia a dat de înțeles că s-a gândit, încă de la început, la binele bărbatului iubit și că a făcut alegeri care au asigurat un parcurs lin al interacțiunii dintre ei. Dacă vrei să știi despre ce este vorba, trebuie să citești declarația sa:

„Eu am trăit o viață foarte frumoasă, cu toți prietenii mei, cu toți partenerii mei de viață. Am lăsat totul curat în urmă, frumos. Când m-am mutat în București și ne-am îndrăgostit, această mare iubire de care eu am avut parte, am tras linie foarte elegant, ca să nu aibă el (n.red.: Petre Roman) de suferit.

În sensul să nu vină cineva să spună: „Uite, Silvia trebuie să-mi dea cutare lucru”. Dimpotrivă, eu am fost generoasă. Am lăsat de la mine să fie bine.”

Petre Roman alături de Silvia Chifiriuc și fiul lor Petruș în platoul emisiunii „Vorbește lumea”, într-un decor cu tematică de Crăciun

------------

Știrea inițială

În urmă cu peste 30 de ani, chipeșul politician era căsătorit cu Mioara Roman (83 de ani, împliniți pe 19 aprilie 2023), cu care a avut o relație de peste trei decenii și o fiică, pe bine-cunoscuta Oana Roman.

Imagine cu Oana Roman la un eveniment

După divorțul din 2007 și căsătoria lui Petre Roman cu frumoasa cântăreață Silvia Chifiriuc, se pare că politicianul a uitat total de prima sa familie. Mioara Roman, fosta soție, susține că artista l-a „vrăjit” pe Petre Roman și l-a șantajat să-i fie alături, folosindu-se de copilul lor, Petruș. Însă, în imaginile cu actuala familie Roman, fostul premier pare cât se poate de fericit.

Actuala soție a lui Petre Roman este superbă

Dar cum să nu fie vrăjit cuceritorul politician, când are alături de el o femeie foarte frumoasă, de numai 50 de ani (împliniți la data de 29 octombrie 2022), care i-a dăruit un fiu minunat, pe micul Petruș, alături de care Petre Roman trăiește o a doua tinerețe?

Imagine cu Petre Roman, soția și fiul său de Crăciun

Silvia Chifiriuc este cântăreață și arată impecabil la anii săi. Ea și Petre Roman s-au căsătorit în 2009, iar politicianul a avertizat-o încă de pe atunci că va fi în atenția mass-mediei. 

„Când Petre a decis să închidă ușa trecutului și să deschidă, alături de mine, ușa unui viitor nou, împreună, m-a avertizat: 'Să știi că nu va fi ușor! Se vor spune multe răutăţi despre tine, dar să nu uiţi niciodată că, orice s-ar spune, ceea ce contează este ceea ce cred eu despre tine'. La început, poate că nu mi-am dat seama cât de amplu poate fi răul acela, dar acum știu„

Dar acest lucru nu a interesat-o pe frumoasa artistă. Era îndrăgostită și își amintește momentele fericite de la începutul relației lor.

„Când l-am cunoscut pe Petre, nu avea o activitate prea intensă în politică. Era mult mai liber, mergea mult pe munte, mi-a insuflat şi mie această dragoste pentru munte. Eram la facultate când l-am cunoscut. A fost o perioadă superbă. Cineva de Sus mi-a dat să trăiesc altceva, la o intensitate superbă. Chiuleam de la cursurile de operă ca să prind trenul, că aveam un tren la 4 fără un sfert, şi îl prindeam şi mergeam la munte. Ţin foarte mult la acest echilibru, la armonie, să fie între noi pace.”

Întâlnirea cu Petre Roman a fost exact ca într-un film romantic.

Petre Roman si Silvia Chifiriuc

„L-am cunoscut pe Petre în aer. Întâmplarea a făcut să avem locuri în acelaşi avion. Era o cursă Milano-Bucureşti. Petre, care avea locul de lângă el liber, m-a rugat să stau acolo şi astfel am făcut cunoştinţă. Şi am tot stat de vorbă până la aterizare.”

Despre secretul prin care își păstrează frumusețea și prospețimea, Silvia spune că acesta constă într-o combinație de mișcare și relaxare.

„Fac sport de trei-patru ori pe săptămână. Urc pe munte, înot. Doar am stat la mare, îmi place foarte mult să înot. Mai fac și un pic de saună, masaj. Ador masajul”, a mărturisit ea.

Imagine cu Silvia Chifiriuc și Petre Roman în timp ce se sărută

Silvia Chifiriuc și Petre Roman se gândesc chiar să mai facă un copil, lucru pe care îl consideră o adevărată minune de la Dumnezeu.

Dar fostul premier pare să fi uitat că mai are o fată, din prima sa căsătorie. Oana Roman este foarte tristă de atitudinea tatălui său față de ea și îi face reproșuri amare.

Oana Roman nu mai este „fata lui tata”

Faptul că nu a fost căutată de tatăl său pentru o lungă perioadă de timp a întristat-o pe Oana Roman (46 de ani împliniți la data de 13 aprilie 2022). Totuși, până în prezent, lucrurile s-au mai domolit între ei, chiar dacă și-au aruncat vorbe grele.

„Tata a uitat de mine anul ăsta. Și de ziua Isei, și de ziua mea și, mai ales, de Crăciun. Și la 43 de ani, tot copilul lui sunt! Un semn sau un cadou, oricât de neînsemnat, ar fi contat mult, mai ales pentru Isa!”, a scris Oana pe Instagram.

„Știu, o să spună lumea că lucrurile astea nu se spun public, dar măcar să nu mai creadă nimeni că sunt fata lui tata! Eu tot îl iubesc! Chiar dacă pentru el eu nu prea mai exist”, a mai adăugat vedeta.

Imagine cu Oana Roman alături de Petre Roman, la un eveniment

Vezi și: Oana Roman a fost acuzată că trăiește din banii lui Petre Roman. Ce a avut de spus public

Nici fosta soție a lui Petre Roman nu are o părere prea bună despre actuala căsătorie a politicianului. Ea consideră că acesta nu este fericit și că actuala parteneră este mult prea posesivă.

„Petre nu mă mai caută. Silvia Chifiriuc nu-l lasă nici măcar să mă sune! Nici cu fetele noastre nu se află în relații apropiate”, a mărturisit ea, adăugând că Petre Roman ar fi vrut să se împace cu ea, dar a fost șantajat de Silvia să-i rămână alături.

Citește și: Problemele de sănătate continuă pentru Mioara Roman. Ce se întâmplă acum cu ea

Surse foto: Instagram, Facebook, FacebookFacebookFacebookFacebookFacebook

Surse articol: Playtech, Wowbiz, ClickViva

Articolul urmator
Ce face și cu ce se ocupă fiica Catincăi Roman. Tânăra a lipsit de la înmormânarea bunicii sale, Mioara Roman
Ce face și cu ce se ocupă fiica Catincăi Roman. Tânăra a lipsit de la înmormânarea bunicii sale, Mioara Roman
Ce bărbat îți va rupe inima în două?
Incepe quiz
Ce bărbat îți va rupe inima în două?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.