Fiul Adrianei Bahmuțeanu a împlinit 18 ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis mama lui

Data de 17 octombrie va rămâne mereu una dintre cele mai importante pentru Adriana Bahmuțeanu, căci este momentul în care a venit pe lume primul ei copil. În această zi, în 2007, s-a născut Maximus Prigoană, fiul cel mare al jurnalistei din mariajul controversat cu Silviu Prigoană. Astăzi, băiatul este major și, cu ocazia împlinirii celor 18 ani, mama lui i-a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale.
Vezi ce gânduri a îndreptat Adriana Bahmuțeanu către fiul ei cel mare și cum ar fi dorit să petreacă aniversarea lui! Viața i-a dus în direcții diferite, dar ea încă speră că lucrurile vor reveni la normal într-o bună zi.
Adriana Bahmuțeanu s-a gândit la fiul ei de ziua lui
Toată România știe că ambii copii ai Adrianei Bahmuțeanu au decis să rupă legătura cu ea după moartea tatălui lor. Nici Maximus și nici Eduard Prigoană nu mai petrec timp cu mama lor de când Silviu Prigoană s-a stins. Totuși, jurnalista și-ar fi dorit să se bucure de majoratul fiului ei și să petreacă împreună această zi specială.
Pentru că nu a putut fi lângă el fizic, aceasta i-a transmis un mesaj public, în care i-a mărturisit iubirea pe care i-o poartă și i-a făcut urări sincere, venite din suflet.

„Te-am crescut cu dragoste și cu lacrimi, chiar dacă nu am fost mama perfectă”
„Azi mi-aș dori din suflet să pot veni la ziua ta de naștere, la majoratul tău, să te privesc în ochi, să-ți vorbesc, să-ți spun cât de mult te iubesc și că voi fi toată viața lângă tine, să te susțin când îți va fi greu. Să-ți spun că te-am crescut cu dragoste și cu lacrimi, chiar dacă nu am fost mama perfectă, că mi-aș da și sufletul pentru ține dacă ar fi nevoie, că îmi doresc să fii fericit și să duci o viață bună și semnificativă!!! Dar știu că nu am voie!
Că între noi cineva a ridicat un zid înalt și gri, care a înlocuit nimbul de lumină aurie ce te înconjura când erai mic, un zid gri unde este doar tăcere. Știu ca ești supărat pe mine, știu că ești confuz, ca nu mai știi ce sa crezi, ca nu vrei sa ma vezi fiindcă ți-au băgat în cap tot felul de prostii, dar știu că într-o zi toată mascarada asta se va sfârși.
Nu poți fi orfan dacă ai mama în viață. Știu că ești curajos, foarte inteligent, tenace și perseverent și că într-o bună zi, când te vei maturiza suficient, vei reuși să faci diferența dintre bine și rău, dintre adevăr și minciună și atunci va veni momentul în care vom sta de vorbă cu adevărat.”, a scris Adriana Bahmuțeanu, pe Facebook.

Sufletul Adrianei Bahmuțeanu este apăsat de dorul copiilor și de lipsa mamei sale
După ce recent și-a pierdut mama, Adriana Bahmuțeanu, în vârstă de 51 de ani, trece în continuare prin momente delicate. Dorul de mamă și de copiii ei o apasă în fiecare zi, chiar dacă în plan amoros pare să-și fi găsit, în sfârșit, liniștea.
Amintim că Adriana Bahmuțeanu s-a măritat pe 2 octombrie 2025 cu bărbatul care a reușit să o facă să zâmbească din nou, după ce a trecut prin mai multe căsnicii eșuate.
Deși sunt soț și soție, Adriana Bahmuțeanu și George Restivan locuiesc momentan separat, căci jurnalista speră să își rezolve curând problemele cu băieții ei și să îi ia alături de ea în America, acolo unde bărbatul este stabilit.



Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Libertatea, Spynews, Wowbiz