Fotografii rare din perioada de glorie a lui Mihai Leu. A fost primul român campion mondial la box profesionist

Fotografii rare din perioada de glorie a lui Mihai Leu. A fost primul român campion mondial la box profesionist
Ramona Jurubita
Marţi, 29.04.2025

Vestea că fostul campion la box, Mihai Leu, trece prin momente dramatice a întristat o țară întreagă. Problemele de sănătate îl chinuie de câțiva ani buni și tot ele l-au făcut să se retragă într-un con de umbră, după ce și-a încheiat cariera de luptător și pe cea de pilot de raliuri.

Timpul care a trecut nu i-a făcut pe susținătorii lui Mihai Leu să uite de perioada sa de glorie. Mulți își aduc aminte cu nostalgie de vremurile în care acesta făcea numele României cunoscut la nivel mondial. Vezi, în galeria foto, cum arăta renumitul sportiv în urmă cu mai bine de două decenii!

Celebrul pugilist român, Mihai Leu, în vârstă de 56 de ani, se luptă de 10 ani cu o boală nemiloasă, care i-a provocat neplăceri în repetate rânduri. Acum, apropiații și fanii lui se roagă pentru viața sa, după ce a ajuns din nou în stare gravă la spital.

Fiul Ozanei Barabancea, probleme grave de sănătate la doar 24 de ani. "Am suferit un infarct"

Mihai Leu a fost primul român devenit campion mondial la box profesionist

Mihai Leu este bolnav de cancer la colon, dar prezentul dureros nu poate șterge urmele pe care acesta le-a lăsat în boxul mondial. Era doar un copil când a intrat pentru prima oară în ring și foarte mulți ani și-a dedicat fiecare moment din viață acestei pasiuni arzătoare. În 1987 a ajuns campion mondial în box, la categoria juniori.

„La început, boxul a fost pentru mine o joacă. Îmi plăcea să fac sport, în general, fiind o fire mai neastâmpărată. De mic, am fost dat la înot și apoi la tenis, însă de la vârsta de 9 ani, când am intrat pentru prima dată într-o sală de box, nu am mai renunțat la această activitate. (...) În anii de școală și de liceu, pentru o lungă perioadă, eram preocupat doar de box și de școală. (...)

Făceam foarte mult sport: box, jucam fotbal, mergeam la concursuri de atletism și, în general, eram prezent cam la orice activitate sportivă. Puneam pe primul plan sportul și nu prea aveam timp de fete din cauza aceasta.”, spunea el într-un interviu acordat pentru adevarul.ro.

Apoi, în 1997, a obținut centura mondială la categoria semi-mijlocie a versiunii World Box Organization (WBO). L-a învins la acea vreme pe panamezul Santiago Samaniego și a ajuns cunoscut în toată lumea pentru performanța sa greu de egalat.

„A fost cel mai greu meci din viața mea”

„A fost cel mai greu meci din viața mea, mai ales că în repriza a treia am suferit ruptura de tendon la brațul stâng. Am fost așa de încălzit și așa de mult mi-am dorit să câștig că nu am mai ținut cont de accidentare. În tribune erau câteva sute de români, unii veniți din Deva.

Îmi amintesc că au afișat un tricolor imens. În astfel de meciuri, ai momente când simți susținerea publicului, însă eu eram atât de concentrat că nu mai auzeam nimic în jur și nu puteam să las să îmi fie distrasă atenția. Când crainicul sălii a anunțat că sunt noul campion mondial la box, mi s-a împlinit un vis. A fost una dintre cele mai importante realizări din viața mea, una pentru care am depus foarte multă muncă. Am păstrat mănușile și trofeul și le privesc cu sentimentul că am făcut ceva deosebit.”, își amintește sportivul despre acel meci extrem de important din cariera sa.

La scurt timp după acel moment de glorie, pugilistul a fost nevoit să se retragă definitiv din ring, după ce s-a accidentat serios la braț și nu a mai putut să se lupte cu adversarii ca pe vremuri.

Succesul lui nu a luat sfârșit odată cu finalul carierei în box, căci s-a reorientat și a găsit un nou drum pe care a putut să atingă victorii nenumărate. În 2003 a devenit campion național la raliuri.

Boala lui Mihai Leu avansează?

Soția și copilul lui Mihai Leu sunt oamenii care au stat mereu lângă el, indiferent de situație. Sportivul mărturisea pentru sursa menționată anterior că ei sunt responsabili, într-o mare măsură, pentru reușitele lui din plan profesional:

„Dacă nu ar fi fost soția și băiatul meu nu cred că aș fi reușit. Ei au fost tot timpul alături de mine și au știut să mă motiveze, să îmi dea sentimentul că sunt alături de mine.”, a mai zis acesta.

Tot soția și fiul îi sunt alături și acum, când se luptă să trăiască, internat fiind la Terapie Intensivă.

După ce s-a confruntat aproximativ un deceniu cu mai multe probleme de sănătate, sportivul este pus din nou la grea încercare. La sfârșitul lui aprilie 2025, Mihai Leu a ajuns în stare gravă la un spital din București, unde a fost transportat cu elicopterul din Hunedoara, acolo unde a petrecut Paștele alături de familie. Medicii de la Spitalul Fundeni încearcă acum să-l salveze.

Mihai Leu și soția lui, Anna Leu, sunt împreună de peste 30 de ani și au rămas unul lângă altul la bine și la greu.

Mihai Leu nu are alți copii în afară de Marco, fiul pe care soția lui i l-a dăruit în timpul căsniciei.

Mariana Moculescu a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat cu fosta soție a lui Horia Moculescu

Vezi galeria foto » Fotografii rare din perioada de glorie a lui Mihai Leu. A fost primul român campion mondial la box profesionist. Încă din copilărie și-a dedicat mare parte din timp sportului Fotografii rare din perioada de glorie a lui Mihai Leu. A fost primul român campion mondial la box profesionist. În 1997 a obținut centura mondială la categoria semi-mijlocie a versiunii Worl Box Organization

Surse foto: FacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebook

Surse articol: AdevarulGSPDigisport

Tags: Mihai Leu, Vedete Romania

Articolul urmator »
Mihai Leu a fost la un pas de tragedie după ce a ajuns de urgență la spitalul Fundeni. „Șansele mele de supraviețuire erau aproape de 0"
Mihai Leu a fost la un pas de tragedie după ce a ajuns de urgență la spitalul Fundeni. „Șansele mele de supraviețuire erau aproape de 0"
Mariana Voinea | Marţi, 10.12.2024
Incepe quiz
Test de cultură generală: poţi ghici numele cărții după prima frază din roman?
Test de cultură generală: poţi ghici numele cărții după prima frază din roman?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe