Văduva lui Mihai Leu, distrusă de durere de ziua regretatului ei soț. Mihai Leu ar fi împlinit 58 de ani pe 13 februarie

Văduva lui Mihai Leu, distrusă de durere de ziua regretatului ei soț. Mihai Leu ar fi împlinit 58 de ani pe 13 februarie
Ramona Jurubita
Vineri, 13.02.2026

Data de 13 februarie a fost, ani la rând, un prilej de bucurie în familia lui Mihai Leu. Anul acesta, însă, este pentru prima oară când ziua aniversară a marelui sportiv este marcată în absența lui. Campionul, născut în 1968, ar fi împlinit 58 de ani.

După ce Mihai Leu a murit pe 1 iulie 2025, la Spitalul Fundeni, în urma unei lupte îndelungate cu cancerul, golul lăsat în sufletele celor apropiați rămâne imposibil de umplut.

Fotografii rare din perioada de glorie a lui Mihai Leu. A fost primul român campion mondial la box profesionist

„Dorul se simte mai limpede ca oricând”

Pentru Anna Leu, femeia care i-a fost alături timp de 34 de ani, această zi are o încărcătură emoțională greu de descris în cuvinte. Considerată de mulți drept „stânca” din viața campionului, soția lui Mihai Leu a fost sprijinul său necondiționat atât în ring, cât și pe circuitele de raliu, dar mai ales în anii dureroși ai bolii.

„Este o zi în care dorul se simte mai limpede ca oricând. Nu este doar tristețe, ci o combinație de liniște, recunoștință și iubire care nu se stinge. Absența lui fizică doare, dar în același timp îl simt prezent într-un mod mai profund, prin tot ce a lăsat în mine și în felul în care m-a învățat să privesc viața.”, a declarat Anna Leu pentru click.ro.

„El este parte din continuitatea iubirii noastre”

Alături de Anna Leu în această zi specială, dar grea, va fi băiatul lor, Marco Leu. El este rodul iubirii lor care a început în 1991, la Leverkusen, într-un mic bistro unde destinul i-a adus față în față. Fiul lui Mihai Leu este astăzi adult în toată firea și îi poartă mai departe numele și valorile.

„Este un moment pe care îl voi petrece alături de Marco. Va fi o zi trăită cu discreție și profunzime. Da, o voi petrece alături de Marco, pentru că el este parte din continuitatea iubirii noastre. Nu va fi o celebrare în sensul clasic, ci un moment de reculegere, de amintire și de apropiere.”, a mai spus ea.

„Am crescut împreună, am trecut prin multe încercări”

Povestea dintre Mihai Leu și Anna a fost una discretă, dar solidă. Au crescut împreună, au trecut prin provocări și au construit o familie unită, bazată pe respect și devotament. În ultimii zece ani, lupta cu boala i-a apropiat și mai mult, iar soția i-a fost sprijin neclintit până în ultima clipă.

„Am fost împreună 34 de ani. Primul lucru care îmi vine în minte este sentimentul de „acasă”. O stare de siguranță și echilibru, construită în timp, prin iubire, respect, răbdare și sprijin reciproc. Am crescut împreună, am trecut prin multe încercări și ne-am format ca familie pas cu pas.”, a mai spus Anna Leu pentru aceeași sursă.

„Sper ca acolo unde ești să zâmbești”

Soția campionului mondial Mihai Leu a marcat momentul special și pe rețelele sociale, unde a transmis un mesaj emoționant în memoria lui. Iată ce a scris Anna Leu pe Facebook, pe 13 februarie 2026.

„La mulți ani, AMORE! Mi-e dor de tine în feluri pe care nu le pot spune. De liniștea ta, de zâmbetul tău care îmi așeza sufletul. De felul în care mă țineai aproape și totul devenea sigur. Sper ca și acolo unde ești să zâmbești. Eu îți port zâmbetul în mine, în fiecare zi.”

Dincolo de drama personală, România își amintește de Mihai Leu ca fiind primul român care a cucerit un titlu mondial la box profesionist, în 1997. De asemenea, el a demonstrat că disciplina și ambiția nu țin de un singur sport. După încheierea carierei în ring, a scris istorie și în motorsport, devenind campion național absolut la raliuri în 2003 și continuând să urce pe podiumuri ani la rând.

Astăzi, la mai bine de opt luni de la moartea sa, amintirea lui Mihai Leu continuă să emoționeze. Ziua de 13 februarie, care marchează momentul nașterii sale, este considerată astăzi celebrarea unui om care a trăit intens, a iubit profund și a lăsat în urmă o moștenire impresionantă.

Ce se întâmplă cu averea lui Mihai Leu. Ce a spus despre moștenirea lui cu un an înainte să moară

Vezi galeria foto » Văduva lui Mihai Leu, distrusă de durere de ziua regretatului ei soț. Mihai Leu ar fi împlinit 58 de ani pe 13 februarie. Marco Leu îi duce numele mai departe Văduva lui Mihai Leu, distrusă de durere de ziua regretatului ei soț. Mihai Leu ar fi împlinit 58 de ani pe 13 februarie. Au fost împreună 34 de ani

Surse foto: FacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebook

Surse articol: ClickDigifmViva

Tags: Mihai Leu, Vedete Romania

Articolul urmator »
Mihai Leu, un luptător și în afara ringului. A învins din nou problemele de sănătate
Mihai Leu, un luptător și în afara ringului. A învins din nou problemele de sănătate
Ramona Jurubita | Miercuri, 14.05.2025
Incepe quiz
Ce tip de durere ascunde subconștientul tău?
Ce tip de durere ascunde subconștientul tău?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe