George Rotaru, de la CFR la teatru. Artistul care s-a numărat printre preferații lui Nicolae Ceaușescu ascunde o poveste de viață uluitoare. „La teatru am întâlnit-o pe Naarghita"

George Rotaru se numără printre artiștii români cu cea mai longevivă carieră. Are 71 de ani, împliniți pe 6 martie 2024, dintre care 50 i-a petrecut pe scenele mari ale lumii. Povestea sa este impresionantă, având în vedere modul în care i s-a schimbat viața la 180 de grade, când nici măcar el nu se aștepta.
George Rotaru s-a născut la Făgăraș, într-o familie săracă. Mama lui era femeie de serviciu, iar tatăl său angajat la CFR, acolo unde a lucrat și el o perioadă.
Pentru că aceasta era „tradiția de familie” și acolo lucrau și frații mamei, părinții l-au angajat și pe el tot la CFR, pentru că angajații de acolo primeau haine gratis și avea o mulțime de beneficii.

Invitat în podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, artistul și-a amintit cum a renunțat la meseria de electrician la CFR și cum a ajuns la teatru, spre groaza părinților săi:
„Tata a fost CFR-ist, frații mamei au fot CFR-iști, mecanici de locomotivă. Domne, te duci la CFR. M-au dat la CFR că eram săraci. CFR-ul ne oferea de toate, de la caiete, izmene, chiloți, tot. Bun, intru la CFR, primul la examen, termin școala profesională. În ultimul an de profesională am făcut primul an de liceu, la seral, la Șaguna, cel mai faimos. Am terminat școala, mă ia în armată și apropo de carieră: cânt în armată cu orchestra Teatrului de Revistă din Ploiești, astăzi Toma Caragiu. Și cânt eu acolo, le-a plăcut foarte mult, eram încă în armată. Și mă întreabă: nu vii la noi la teatru? Cum să nu!”
Această propunere a venit într-un moment dificil al vieții sale, după ce s-a îmbolnăvit din cauza condițiilor grele de muncă, așa că i-a prins bine o schimbare. Cu toate că familia lui s-a opus, și-a luat inima în dinți și a plecat să își trăiască visul.
„Mi-au făcut o probă de costum, am terminat armata, m-am dus la CFR, mi-am dat demisia de la depou. Mare scandal în familie! Am fost electrician. Mi-aduc aminte când veneau locomotivele electrice de la drum, iarna, cu motoare arse, în canal și începea să se dezghețe tot ce era pe dedesubt. Curgeau pe fața noastră… știu că m-am îmbolnăvit atunci. Am făcut distonie neurovegetativă, pentru că eu n-am avut treabă nicio clipă cu chestia asta. Ei, mi-am băgat demisia împotriva voinței alor mei și m-am angajat la teatru la Ploiești. Visul meu! De la CFR, de sub locomotivă, pe scenă, sub lumina reflectoarelor! Am dat examen, mi-au făcut un costum alb, am și acum poza, 1976. Deci în ’76 eram cântăreț la teatru.”

„La teatru am întâlnit-o pe Naarghita”
Teatrul la care a cântat o perioadă a fost și locul care i-a scos în cale una dintre cele mai mari iubiri: pe Naarghita, regretata cântăreață de muzică indiană. Cu toate că a fost o iubire neîmplinită, amintirea ei va arde veșnic în inima sa.
„Acolo am întâlnit-o pe Naarghita, la teatru. Întâlnirea cu Narghita are loc în 77′-78′. După cutremur au fost spectacole de ajutorare pentru sinistrați. O poveste foarte interesantă! Noi aveam un autocar, autocarul teatrului, un Fiat 800. Și vine ea impecabil îmbrăcată, parfumată, o mare vedetă. Vine cu camerista după ea și zice: Păi ce e asta? Are aer condiționat? N-are aer condiționat? Eu nu plec cu așa ceva. În două ore am primit un autocar din autocarele alea mai frumoase cu care numai străinii veneau. Și așa am plecat în turneu în condiții extraordinare.”, i-a mai povestit lui Adrian Artene.
Artistul a cucerit-o pe superba Naarghita cu politețea sa și cu grija pe care i-a purtat-o într-un moment dificil, în timpul călătoriei cu autocarul. Deși în jurul ei roiau o mulțime de bărbați, doar el a avut norocul să crească în ochii ei.
„Mama mi-a croșetat un pulover alb cu albastru și mi l-am pus sub cap să mă odihnesc. Am văzut-o că se chinuie, stătea la vreo două rânduri mai în față și zic: măi, nu pot să o las așa. Eram cu un coleg de-al meu instrumentist. Zic: ce-ar fi să îi dau eu, oare ce va zice? Când i-am dat puloverul, atunci m-a văzut. O ajutam toți la valize, eram foarte amabili toți cu ea. Dar când i-am dat puloverul acela albastru, atunci m-a văzut. A fost doar un gest de amabilitate, să fiu amabil cu ea, să nu o doară gâtul.”
În timpul aceleiași deplasări în interes de serviciu, a avut loc o altă întâmplare specială, care va rămâne pentru totdeauna în mintea sa. Frumoasa artistă l-a ajutat să rămână în turneu, când era pe punctul de a fi concediat. Apoi, l-a ajutat să crească din punct de vedere profesional, căci l-a încurajat să își dea demisia și să o însoțească la concertele sale prin întreaga lume.
„Și o poveste interesantă! Turneul a continuat. La Oradea, teatrul a primit, adică ai noștri, trebuiau să plece acasă. Ne dădeau afară din teatru. La restructurări, ultimii veniți pleacă. Eram la hotel și coboară Narghita care întreabă „Ce se întâmplă?”. Păi Rotaru pleacă acasă. „Pleacă acasă? De ce?” Păi s-au restructurat posturi…„Îmi dați punctul politic afară din spectacol?” La care toată lumea a amuțit. De ce punct politic? Ea cânta indiană, alții cântau în grecește, în spaniolă, în toate limbile. Eu cântam ușoară și populară. Unde a dus-o mintea: îmi dați afară punctul politic.
Aveam 15 zile de spectacol, cu stadioane arhipline, cu bani mulți aduși de Naarghita. (...)
Și mi-a zis: „George Rotaru, eu îți promit că ajungem în Ploiești, îți dai demisia în fața mea și îți promit că te voi lua cu mine în toate concertele pe care le voi avea!”. Așa a făcut. M-a luat cu ea în toate turneele cum a spus. Publicul ea l-a adus, era un magnet pentru public.”, și-a amintit George Rotaru în podcastul mai sus menționat.
La un moment dat, povestea lor de iubire a ajuns la final și fiecare a mers pe drumul său. Cântărețul s-a căsătorit, dar inima lui a rămas tot la Naarghita. După divorț, a încercat să o mai caute, însă nu a reușit să reia legătura cu ea.
„Naarghita a avut o perioadă, toată lumea știe, a murit mama ei și s-a retras. Am plecat în America, de câte ori am venit am încercat s-o găsesc. Imposibil. N-am dat de ea deloc. Și apoi am văzut-o la televizor că s-a relansat. Ce bine că mai avea ceva de spus! A murit la 70 de ani. Eu i-am făcut parastas de 7 ani, acum vreo câțiva ani.”, a adăugat acesta.
A fost George Rotaru artistul preferat al lui Nicolae Ceaușescu?
De-a lungul anilor, s-a tot scris în presă cum că George Rotaru ar fi fost artistul preferat al fostului lider comunist. Dar oare artistul ce părere are și cum s-a simțit în raport cu acesta? A lămurit acest aspect tot în podcastul „Altceva cu Adrian Artene”. Iată ce a dezvăluit despre întâlnirile cu familia Ceaușescu:
„Învăț melodia „Ochii tăi” și merg la televiziune. Cine mă știa pe mine? Nimeni. Era un spectacol, „Mugurel de primăvară” se chema, după piesa Irinei Loghin. Erau ea, Dolănescu, tot ce a fost, varietăți și eu. Mare spectacol! Repetițiile pe scările televiziunii. Pe mine mă cheamă Rotaru, de la Făgăraș, am și eu o romanță de cântat. Și a ieșit romanța „Ochii tăi”.
Apropo de Ceaușescu, i-a plăcut melodia asta. M-au chemat de vreo câteva ori la Predeal. Prima întâlnire cu familia Ceaușescu a fost foarte încordată, am avut foarte multe emoții. Se cânta fără microfon, noi cântam la vreo 15 metri, 10 metri poate. N-aveai cum să sari și toată lumea știa că trebuie să stea în banca sa. Emoții să nu greșești vreo vorbă, vreun text. Toate textele le știa, tot știa Ceaușescu, toate melodiile. Erau foarte stricte intrările în scenă, n-a fost ușor.
Presa și lumea spune că am fost preferatul familiei. Eu nu cred că am fost, știi tu, se mai înflorește așa. Au fost mulți înaintea mea, Dolănescu, alți mari cântăreți. Dar unul dintre ei…am cântat și eu. I-a plăcut, știu foarte mult că i-a plăcut ce făceam.”
Parcursul său ca artist nu a fost deloc ușor. La începutul anilor 90, s-a simțit dezamăgit de cum au evoluat lucrurile în România după Revoluție și a plecat în America, la vârsta 37 de ani. A trăit pentru o vreme „visul american”, însă destinul l-a adus înapoi acasă. Acum, se bucură de ce are și încă susține spectacole, deși a trecut de 71 de ani. Este plin de viață și continuă să scrie noi file în povestea unei cariere de succes, chiar dacă a avut și momente în care nu s-a simțit tocmai împlinit.


