George Țucudean este milionar la 32 de ani. Din ce a făcut avere unul dintre cei mai tineri și bogați români

George Țucudean este milionar la 32 de ani. Din ce a făcut avere unul dintre cei mai tineri și bogați români
Anca Marcus
Joi, 12.10.2023 | Actualizat Marţi, 30.07.2024

Când auzi de un milionar în România, ești tentat să te gândești la oameni în vârstă, cu decenii de experiență în lumea afacerilor. Dar uneori, succesul vine într-un mod neașteptat. George Ţucudean, un tânăr de doar 32 de ani, ne arată că ambiția și pasiunea pot duce la realizări uluitoare, indiferent de vârstă.

George Ţucudean, fost atacant al CFR-ului, și-a descoperit o nouă pasiune în lumea vinului.

La doar 32 de ani, milionarul român construiește un castel în România și deține 60 de hectare de vie în apropierea Aradului, orașul său natal, unde are și o cramă numită MaxiMarc, care produce vinuri de înaltă calitate la prețuri accesibile.

„Unde visele devin vinuri”

Podgoria pe care o deține George Țucudean

Afacerea sa cu vinuri se bazează pe pasiune și dedicație. Mustoasa de Măderat, un soi autohton, este un exemplu al succesului său. Cu un preț de 45 de lei pe sticlă, acest vin a reușit să atragă atenția și a fost recunoscut ca un vin premiat la Bruxelles în 2020.

George Ţucudean are grijă de fiecare detaliu, fiind prezent la cramă zi de zi, pentru a asigura calitatea și gustul irezistibil al vinurilor MaxiMarc.

Mustoasa de Măderat, un vin alb, un soi autohton. Un vin roșu ar fi Cadarca. Mustoasa e un soi mai acid. Dar avem două tipuri de Mustoasă: unul făcut simplu, altul «mai complicat», automat, mai catifelat. Sunt toată ziua pe la cramă, verificând și degustând, nu e chestia că am devenit expert. Motto-ul Where dreams become wines (n.red. Unde visele devin vinuri, în engleză) a luat naștere dintr-o idee a tatei. A avut trei visuri în copilărie, iar unul dintre ele era să dețină, la un moment dat, 15 rânduri de vie pentru a-și face vinul propriu. Acum, și-a îndeplinit visul”, spune George Ţucudean.

Numele cramei este inspirat de cei doi copii ai săi, Maximilian și Marc.

George Țucudean deține și un hotel în Arad

După ce a câștigat două titluri de golgheter în România și a strâns 10 trofee interne în fotbal, George Ţudurean se bucură de succes și în industria hotelieră.

George Tucedean in timpul unui meci

În prezent, obține venituri semnificative din investiții într-un hotel de lux situat în inima Aradului și dintr-un centru comercial. După o investiție de 6 milioane de euro, Ţucudean a transformat hotelul Aniroc Signature într-o destinație de cinci stele, oferind o experiență luxoasă turiștilor.

Am avut noroc că noi dețineam clădirea. Anumite piese de mobilier sunt făcute în regim propriu, alte detalii sunt rezolvate cu oameni pe care-i cunoaștem și ne-au luat prețul corect. Una că știam care este, a doua că ei n-au vizat profitul, ci să-și pună semnătura pe ceea ce va fi în hotel. Da, am investit 6 milioane de euro, dar, dacă l-am fi făcut acum, costa cel puțin dublu!" a declarat George Ţucudean cu privire la hotelul de cinci stele Aniroc Signature.

Clădirea dispune de 73 de camere confortabile și șapte apartamente elegante. 

Cu facilități precum spa, sală de conferințe cu o capacitate de 200 de locuri, sală de fitness bine echipată și o terasă primitoare cu 60 de locuri, acest hotel atrage atenția turiștilor și a devenit o afacere de succes. 

În urmă cu 12 luni când am pornit acest drum cu proprietarii Miriam și George, care mi-au spus că doresc ceva mai mult decât un hotel care să fie doar locuri de cazare. Doreau un complex al ospitalității și al întâlnirilor. În aceste 12 luni fie prin serviciile pe care le-am adus, fie prin dotările moderne pe care acest hotel le are sau prin experiențele gastronomice ne place să credem că ne-am pus puțin amprenta în inimile oamenilor care ne-au trecut pragul. Acești oaspeți să știți că nu au fost puțini. Este un motiv de mândrie pentru mine să vă spun că nu mai puțin de 23 de mii de persoane ne-au trecut timp de un an pragul. Pentru mulți dintre ei Aniroc nu a fost doar un loc de cazare sau un loc unde să vină la un eveniment sau o conferință. A fost casa lor când au fost departe de locuință și spun asta pentru că avem o persoană care în ultimul an are cumulat un număr de 147 de nopți”, a declarat Raul Duca, directorul general al hotelului.

George Țucudean este exemplul viu că visurile pot deveni realitate. Așadar, îi transmitem felicitări pentru munca depusă și îi urmăm succes pe mai departe!

La 23 de ani e milionar pe cont propriu: „Oricine poate fi bogat la 20 de ani dacă se oprește din stat aiurea pe telefon, dar generația mea este leneșă”

Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook

Surse articol: 9News, AS, AS, Ciao

Articolul urmator »
Cine sunt frații Dedeman, cei mai bogați oameni din România?
Cine sunt frații Dedeman, cei mai bogați oameni din România?
Anca Marcus | Joi, 24.10.2024
Incepe quiz
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe