Gică Petrescu a avut o viață ca în filme și a trăit o poveste de dragoste cum rar mai există: „A fost o iubire unică, definitivă”

Au trecut aproape două decenii de când inegalabilul Gică Petrescu s-a stins. Deși, în general, timpul face loc uitării, în cazul său era imposibil să se întâmple așa. Românii care au crescut cu muzica lui nu îl vor uita niciodată, iar tinerii care îi aud povestea și melodiile se declară încă fascinați.
Viața sa a fost atât de interesantă, încât a devenit și subiectul unui film biografic, pe vremea când el încă trăia. Ba mai mult, a avut onoarea să își joace propriul rol, în acest film ce se numește „Muzica e viața mea” (1988) și care a fost regizat de Iulian Mihu.
Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 și a trăit 91 de ani, până pe 18 iunie 2006. Mai bine de șapte decenii a cântat și a compus cântece de petrecere și romanțe. El s-a aflat în spatele multor șlagăre ce au făcut senzație înainte de anii 2000. Multe dintre acestea sunt la fel de cunoscute și astăzi, iar românii le fredonează cu mândrie la petreceri.
A fost întotdeauna un om vesel și își ascundea vârsta de colegii de breaslă. Voia ca toată lumea să îl știe mai tânăr decât era, mai ales că energia și fizicul nu îi trădau deloc anii adunați în cununa vieții. Potrivit spuselor altor artiști, acesta călătorea în turneele din străinătate cu două pașapoarte în bagaj. Pe unul îl prezenta la vamă, iar pe celălalt, în care avea o dată de naștere falsă, îl arăta celor ce îl întrebau când s-a născut.
„Îmi amintesc că regretatul Gică Petrescu mergea peste tot, în turnee, cu două pașapoarte la el. Unul era fals și era, de altfel, cel care ni-l arată nouă, cu o dată de naștere eronată. Nu voia el să se știe câți ani are. Avea chestia asta… Până nu l-am dus la cimitir și am văzut pe cruce anii trecuți în dreptul lui, nu am avut habar vârstă reală. Abia atunci, am realizat cât de bătrân era, de fapt.”, a povestit Camelia Mitoșeru.

Muzica l-a fascinat de când era mic
Părinții și-au dat seama că era talentat în plan muzical încă de când era foarte mic și l-au susținut în șlefuirea abilităților cu care s-a născut. Când era în clasele primare, a studiat pianul, vioara și chitara. Apoi, cât timp a urmat cursurile Liceului ''Gheorghe Șincai'', a făcut parte dintr-un ansamblu școlar, unde a fost solist și instrumentist, axându-se pe chitară.
Debutul oficial în muzică și l-a făcut la 18 ani, într-o formație studențească, alături de care a început să cânte la baluri și la alte evenimente. Apoi, s-a angajat ca solist la diverse restaurante din Capitală.
Notorietatea lui Gică Petrescu a crescut în anii '30, când a avut ocazia să cânte la Cazinoul din Sinaia, alături de orchestra „Dinu Șerbănescu”. După aceea, vocea lui a răsunat și la Radio, când a început să colaboreze cu muzicianul Iulian Ghindă și formația lui.
În aceeași perioadă, a reușit să înregistreze tot mai multe piese, iar la finalul vieții ajunsese să numere peste 1.500 de melodii, compuse și cântate de-a lungul carierei de 70 de ani.
A atins o performanță impresionantă, căci a avut mii de concerte în întreaga lume, a lansat zeci de albume și a participat la sute de emisiuni, atât la radio, cât și la televiziune. O bună perioadă a cochetat și cu teatrul, ajungând să fie unul dintre cei mai iubiți români ai vremii în care a trăit.
Printre cele mai cunoscute melodii ale lui se numără și: „Fetițe dulci ca-n București”, „Costică, Costică”, „Ia mai toarnă un păhărel”, „Uite-așa aș vrea să mor”, „Du-mă acasă, măi, tramvai”, „Să-mi cânți cobzar”, „Iubesc femeia”.
Fericirea din plan personal i-a completat împlinirea din sfera profesională
Gică Petrescu a fost căsătorit timp de 34 de ani cu Cezarina Moldoveanu și s-au iubit până când moartea i-a despărțit. După ce femeia s-a stins, artistul a refuzat să își mai susțină spectacolele pentru o perioadă, arătându-se profund îndurerat din cauza plecării ei.
Ea a fost singurul motiv pentru care a renunțat la muzică. Cezarina Moldoveanu era absolventă de Medicină și de Conservator, ceea ce înseamnă că amândoi iubeau muzica și arta, în general.
„El nu mergea nicăieri fără ea. Erau nedespărțiți și – dacă mă întrebați – părerea mea e că ea îi era superioară lui Gică. Dar s-au iubit foarte mult. S-au întâlnit la Teatrul de Revistă, unde era Cezarina în tinerețe... o femeie frumoasă! De-altfel, nu aveai ce să cauți la Revistă dacă nu arătai ca o Miss.”, spunea muzicianul Viorel Cosma.

Când ea a murit, Gica Petrescu nu s-a mai bucurat la fel de tare de viață. Acesta a recunoscut că una dintre sursele lui de fericire era femeia ce i-a stat alături mai bine de trei decenii.
„Vesel în viață am fost când trăia Cezarina și mergeam cu ea în turnee și aveam mare succes.”, mărturisea artistul.
Relația lor specială a fost observată de mulți colegi ai artistului, inclusiv de Stela Popescu, alături de care a format un duo incredibil pe scenă.
„El era mereu, pe scenă, dar și în viață, impecabil. Asta și datorită Cezarinei, care nu-l lăsa să iasă din casă fără să-l pigulească, să-l încurajeze. Era între ei o legătură fantastică. De asta el, după ce a murit Cezarina, s-a deteriorat. Era așa de învățat să fie alintat și îngrijit și să aibă mereu pe cineva lângă el, încât în clipa în care a rămas singur, a căzut. A fost o iubire unică, definitivă. Altfel, el era curtenitor, un om vesel, nu un bărbat crispat, căruia să-i fie frică de nevastă. Ei erau un cuplu perfect.”, spunea Stela Popescu.

Din păcate, în ultimii ani din viață, Gică Petrescu s-a retras din lumina reflectoarelor și ieșea rar din apartamentul său de pe Bulevardul Regina Elisabeta din București. După moartea soției, a rămas singur și a realizat că i-ar fi fost mai bine dacă avea un copil. Din nefericire, cei doi nu au devenit părinți în timpul mariajului.
„Sigur că ar fi fost foarte bine să am și eu un copil.”, spunea cu câțiva ani înainte să moară.
Gică Petrescu s-a stins pe 18 iunie 2006, la două luni după ce a împlinit 91 de ani, iar trupul său a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.



Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Libertatea, Mariustuca, Dosaresecrete, Adevarul