Gigi Hadid și Zayn Malik, despărțire șocantă după ce el a fost acuzat că i-a lovit mama

Gigi Hadid și Zayn Malik, despărțire șocantă după ce el a fost acuzat că i-a lovit mama

Ramona Jurubita

Lumea mondenă de peste hotare este zguduită la aflarea veștii că unul dintre cele mai apreciate cupluri de vedete și-au spus adio. Gigi Hadid și Zayn Malik, căci despre ei este vorba, au devenit părinți în urmă cu doar un an, iar acum au apărut zvonuri în presă despre o nouă despărțire a celor doi.

Surse apropiate vedetelor au declarat pentru People că cei doi nu mai sunt împreună din cauza unui scandal care s-a iscat în familia lor. Aceștia nu au confirmat încă despărțirea, dar din spusele surselor, Zayn Malik ar fi vinovat pentru producerea rupturii dintre ei. Se pare că starul ar fi agresat-o pe mama lui Gigi Hadid, Yolanda Hadid.

Modelul Gigi Hadid și cântărețul Zayn Malik, sărut pasional

Sursa foto: Instagram

"Se despart din nou Gigi Hadid și Zayn Malik?" este întrebarea de pe buzele tuturor celor ce le urmăresc activitatea și așteaptă cu nerăbdare ca zvonurile să fie infirmate de unul dintre cei doi. 

„Nu mai sunt împreună acum. Dar amândoi rămân părinți buni pentru copilul lor.”, a declarat un prieten de-al lor.

Întrebat despre conflictul dintre Zayn Malik și mama lui Gigi Hadid, prietenul celor doi a fost rezervat și a zis că toți vor doar binele copilului. „Își împart atribuțiile în ceea ce privește creșterea fetiței. Desigur, și Yolanda este foarte protectoare cu Gigi. Își dorește tot ce este mai bun pentru fiica și nepotul ei.”, a adăugat apropiatul vedetelor.

Cei doi s-au ferit să dea declarații despre acest subiect și cu toate că nu au confirmat zvonurile, au cerut, prin intermediul reprezentanților lor, să li se respecte dreptul la intimitate.

„Gigi se concentrează numai pe ce este mai bun pentru Khai. Ea cere intimitate în această perioadă.”, a spus reprezentantul lui Gigi Hadid într-o declarație pentru People.

Modelul nu a șters toate fotografiile de pe Instagram în care se află împreună. La aflarea veștii, fanii au început să lase comentarii triste la postările de cuplu, să îi roage să nu renunțe unul la celălalt pentru că sunt frumoși împreună. În plus, foarte multe persoane au spus în comentarii că nu vor să creadă așa ceva despre cântăreț. Toți cei care îi susțin și îi admiră speră la o nouă împăcare.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Gigi Hadid (@gigihadid)

Cei doi nu ar fi la primul episod de despărțire. Și la prima separare celebritățile au cerut intimitate și nu au dorit să dezbată public motivele care au produs ruptura. La acea vreme, Zayn Malik a făcut o declarație în care a vorbit extrem de frumos despre fosta lui iubită și a spus că o respectă și că au avut o relație frumoasă.

„Gigi și cu mine am avut o relație care a contat mult, a fost plină de iubire și distractivă și am mult respect și adorație pentru Gigi ca femeie și ca prietenă. Ea are un suflet minunat. Sunt recunoscător tuturor fanilor noștri pentru că au respectat această decizie dificilă și intimitatea noastră în acest moment. Ne-am dorim ca această veste să vină mai întâi din partea noastră. Vă iubim pe toți.", a scris Malik în declarația în care a anunțat despărțirea.

Și Gigi Hadid și-a exprimat aprecierea pentru fostul iubit și s-a arătat resemnată la acel moment. „Îi voi fi mereu recunoscătoare pentru că mi-a oferit dragoste, timp și lecții de viață. Îi doresc tot ce este mai bun pentru el și voi continua să-l susțin ca pe un prieten pentru care am un imens respect și dragoste. În ceea ce privește viitorul, orice ar fi menit să fie va fi.”, sunt cuvintele lui Gigi Hadid despre Zayn Malik.

Declarațiile despre despărțirea din prezent se lasă așteptate pentru că cei doi nu doresc să discute acest subiect, mai ales că sunt implicate și alte persoane din familie.

În 2016, Zayn Malik a lansat un videoclip care o are ca protagonistă chiar pe fosta lui parteneră. Acesta va rămâne pentru totdeauna dovada că celor doi le stătea foarte bine împreună.

Modelul Gigi Hadid (26 de ani) și cântărețul Zayn Malik (28 de ani) sunt părinții unei fetițe de un an, pe nume Khai. Sunt împreună din 2015 și au avut o perioadă de doi ani în care au fost despărțiți. Din 2018 până la începutul anului 2020 cuplul nu și-a vorbit. După împăcare, au conceput-o pe fetița lor, Khai.

 Surse articol:PeopleJustjaredElle

Sursa foto principală: 

Surse foto: Instagram

Articolul urmator
Uluitoarea viață a Sofiei Vicoveanca. Artista a fost vândută de mama ei și cerută de nevastă la a doua întâlnire
Uluitoarea viață a Sofiei Vicoveanca. Artista a fost vândută de mama ei și cerută de nevastă la a doua întâlnire
Ești Gigi sau Bella Hadid?
Incepe quiz
Ești Gigi sau Bella Hadid?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.