Imaginile durerii de la priveghiul lui Ioan Isaiu. Actorul a fost depus la Teatrul Național din Cluj și oamenii deja au venit pentru un ultim omagiu

Imaginile durerii de la priveghiul lui Ioan Isaiu. Actorul a fost depus la Teatrul Național din Cluj și oamenii deja au venit pentru un ultim omagiu
Ramona Jurubita
Marţi, 12.05.2026

Durere fără margini la Cluj-Napoca, după ce trupul neînsuflețit al actorului Ioan Isaiu a fost depus în foaierul Teatrului Național din oraș, locul în care artistul a trăit unele dintre cele mai intense momente ale carierei sale. Sute de oameni au trecut pragul instituției încă din primele ore ale dimineții pentru a-i aduce un ultim omagiu celui care a cucerit publicul atât prin rolurile de pe scenă, cât și prin aparițiile sale din televiziune.

Florile albe, lumânările și lacrimile celor prezenți au transformat spațiul într-un loc al tăcerii apăsătoare și al amintirilor dureroase. Vezi, în GALERIA FOTO, imagini de la priveghiul lui Ioan Isaiu, de la Teatrul Național din Cluj!

Dana Eden, una dintre cele mai cunoscute producătoare de seriale, a murit la 52 de ani. A fost găsită fără viață în Atena

Colegii sunt șocați de plecarea lui fulgerătoare

Vestea că Ioan Isaiu a murit la doar 56 de ani a căzut ca un trăsnet peste lumea artistică. Actorul se afla la București, la repetițiile unui nou proiect, când i s-a făcut rău. Medicii au încercat minute în șir să îl resusciteze, însă trupul său a cedat din cauza infarctului pe care l-a suferit.

Pentru colegii de breaslă, vestea a fost aproape imposibil de acceptat. Mulți dintre cei care au ajuns la priveghiul lui Ioan Isaiu au mărturisit că artistul părea plin de energie și că nimic nu anunța o asemenea tragedie.

În foaierul Teatrului Național Cluj, sicriul actorului a fost înconjurat de coroane impresionante și de fotografii care surprind momente importante din cariera sa. Oamenii au venit cu flori și au rămas minute întregi în liniște, privind chipul celui care le-a adus emoție prin zeci de spectacole și producții de televiziune. Mulți dintre cei prezenți și-au amintit de rolurile din serialele care l-au făcut celebru, iar numele său a fost rostit cu respect și admirație. Pentru public, serialele și filmele cu Ioan Isaiu precum „Secretul Mariei”, „Îngerașii” sau „Aniela” au rămas repere ale unei perioade importante din televiziunea românească.

„Nici acum nu-mi vine să cred că a plecat către alte lumi”

Printre cei care au transmis mesaje emoționante s-a aflat și Dan Helciug, unul dintre apropiații actorului. Artistul a vorbit despre relația specială pe care o avea cu Ioan Isaiu și despre colaborările lor de pe scenă.

„Nu numai că am jucat cu el, ani de zile, dar mi-a și scris monologuri, pentru diferite proiecte. Un foarte talentat și bun la suflet. Am numai amintiri frumoase cu el, un coleg excepțional. Nici acum nu-mi vine să cred că a plecat către alte lumi, mult prea devreme...”, a menționat Dan Helciug, pentru click.ro.

Și actorul Dan Chiorean, coleg la Teatrul Național Cluj, a recunoscut că întreaga echipă artistică este devastată de pierdere. Potrivit acestuia, Ioan Isaiu era într-o perioadă foarte bună profesional și pregătea noi proiecte importante.

„Nu te aștepți. Un om în plină putere, un om plin de viață. Nu avea probleme de sănătate. Johnny juca un Martini extraordinar în „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. E o mare pierdere pentru noi și pentru spectatori.”, a spus acesta.

Ioan Isaiu lasăo țară întreagă în lacrimi

Familia lui Ioan Isaiu trece acum prin momente cumplite, însă apropiații nu sunt singurii care îl plâng. Toată România a rămas fără cuvinte la aflarea tristei vești și mulți dintre fani s-au înghesuit să îi ducă un ultim omagiu.

Actorul era căsătorit cu Nicoleta Ilie, femeia pe care o iubea profund și căreia îi dedicase recent un poem emoționant pe Facebook. Mesajul a devenit viral după moartea sa, mulți considerându-l un adevărat testament al iubirii. De asemenea, apropiații au readus în discuție unul dintre cele mai mari regrete ale actorului.

Deși Ioan Isaiu și soția și-au fost alături în toate momentele importante ale vieții, cei doi nu au reușit să aibă copii. În mai multe interviuri, actorul mărturisise că faptul că nu a devenit tată a rămas cea mai mare durere a sa.

Cei care l-au cunoscut spun că alesese să se întoarcă la Cluj pentru a fi mai aproape de mama sa și pentru a se dedica teatrului, marea lui iubire. În ultimii ani, Ioan Isaiu împărțea timpul între scenă și proiectele din televiziune, însă revenirea la Teatrul Național Cluj îi adusese o liniște aparte.

O mai ții minte pe Anemona Niculescu, fosta solistă A.S.I.A? Uite ce face și cum arată astăzi

Unul dintre cele mai sfâșietoare momente de la priveghiul lui Ioan Isaiu a fost atunci când foaierul Teatrului Național Cluj a răsunat de ropote lungi de aplauze. Colegi, prieteni, spectatori și oameni care l-au admirat ani la rând s-au ridicat în picioare și au aplaudat minute în șir, cu lacrimi în ochi, ca într-o ultimă reverență pentru actorul care și-a dedicat viața scenei.

În lumea teatrului, aplauzele sunt cel mai puternic semn de respect, iar pentru mulți dintre cei prezenți a fost modul prin care au ales să îi spună „mulțumesc” lui Ioan Isaiu pentru emoțiile, rolurile și serile memorabile pe care le-a oferit publicului de-a lungul carierei sale.

Potrivit anunțului făcut de Teatrul Național Cluj, înmormântarea lui Ioan Isaiu va avea loc miercuri, 13 mai 2026, la Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime” din Dej. Până atunci, foaierul teatrului rămâne deschis pentru toți cei care vor să își ia rămas-bun de la unul dintre cei mai apreciați actori ai generației sale.

Vezi galeria foto » Imaginile durerii de la priveghiul lui Ioan Isaiu. Actorul a fost depus la Teatrul Național din Cluj și oamenii deja au venit pentru un ultim omagiu. Sala a răsunat de aplauze Imaginile durerii de la priveghiul lui Ioan Isaiu. Actorul a fost depus la Teatrul Național din Cluj și oamenii deja au venit pentru un ultim omagiu. Colegii sunt șocați de plecarea lui fulgerătoare

Surse foto: FacebookFacebookFacebook

Surse articol: ClickStirileprotvDigi24

Tags: Ioan Isaiu, Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
Ioana Tufaru, reacție tranșantă după ce s-a spus că a mers la priveghiul lui Iulian Vrabete pentru pomană
Ioana Tufaru, reacție tranșantă după ce s-a spus că a mers la priveghiul lui Iulian Vrabete pentru pomană
Mariana Voinea | Vineri, 20.03.2026
Incepe quiz
Ce animal salbatic ai fost intr-o viata anterioara?
Ce animal salbatic ai fost intr-o viata anterioara?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe