Medana Oprea, printre puținele vedete care i-au adus un ultim omagiu lui Ioan Isaiu. "Sunt oameni care trec prin lume… și oameni care rămân în suflete"
Moartea actorului Ioan Isaiu continuă să provoace un val uriaș de emoție în lumea artistică din România. După ce vestea că Ioan Isaiu a murit la doar 56 de ani a șocat colegii, prietenii și publicul, tot mai multe personalități îi aduc omagii impresionante.
Printre cei care au fost profund afectați de decesul actorului se numără și Medana Oprea, soția lui Alin Oprea, care a mers la Cluj pentru a-și lua rămas-bun de la unul dintre cei mai apropiați prieteni ai săi.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului a fost depus marți, 12 mai, în foaierul Teatrului Național Cluj, locul în care artistul și-a petrecut o mare parte din viață și unde a fost iubit de generații întregi de spectatori. Atmosfera de la priveghiul lui Ioan Isaiu a fost una sfâșietoare.
Oamenii au venit necontenit cu flori albe, lumânări și mesaje de condoleanțe, iar lacrimile au curs fără oprire. Printre cei care au stat ore întregi la căpătâiul actorului s-a aflat și Medana Oprea, vizibil afectată de pierderea celui pe care îl considera un om extrem de important în viața ei.
Medana Oprea, devastată de vestea morții lui Ioan Isaiu
La scurt timp după aflarea veștii tragice, Medana Oprea și-a exprimat public suferința.
„Simt o durere imensă, odată cu plecarea unui mare actor, Ioan Isaiu, cu care mă știu de o viață. Ne cunoaștem încă de pe vremea când eu făceam teatru, iar peste ani am devenit prieteni apropiați.
El a fost omul care m-a sfătuit să nu aleg actoria și să merg spre un alt domeniu, mai stabil financiar. I-am ascultat sfatul și am intrat în domeniul afacerilor. Astăzi însă, vestea dispariției lui m-a cutremurat și mi-a provocat o durere imensă. Încă nu îmi pot reveni din șoc.
Era un munte de talent, un om care trăia scena cu o intensitate rară. Am fost prezentă la multe dintre spectacolele lui și de fiecare dată reușea să lase în urmă emoție, admirație și respect. (...)
Pentru mine, Ioan Isaiu nu va rămâne doar un actor extraordinar, ci și un om drag sufletului meu, un om care a făcut parte dintr-o etapă importantă a vieții mele. Dumnezeu să îl odihnească în pace și lumină. 🤍”, a scris Medana Oprea pe Facebook când a aflat de moartea lui Ioan Isaiu.
„Sunt oameni care trec prin lume și oameni care rămân în suflete”
După decesul lui Ioan Isaiu, soția lui Alin Oprea a observat imediat cât de mulți oameni s-au înghesuit să îi aducă un ultim omagiu actorului, fie personal la Teatrul Național din Cluj, fie în online, unde au transmis mesaje emoționante.
„Astăzi se vede mai mult ca oricând cât de iubit a fost Ioan Isaiu…
Durerea lăsată în urmă de plecarea lui nu aparține doar familiei sau colegilor de scenă, ci unui public imens care l-a admirat, l-a respectat și l-a purtat în suflet ani la rând. Sunt oameni care trec prin lume… și oameni care rămân în suflete.
Ioan Isaiu va rămâne, fără îndoială, unul dintre cei care au fost iubiți sincer și profund de o țară întreagă. 🖤🕯️”, a mai scris în online soția lui Alin Oprea.
Medana Oprea, alături de surorile și mama lui Ioan Isaiu la priveghi
Îmbrăcată într-o ținută complet neagră și purtând o voaletă discretă, Medana Oprea a petrecut momente grele alături de familia lui Ioan Isaiu, dar mai ales alături de mama și surorile actorului. Potrivit mărturisirilor făcute ulterior, durerea resimțită în acele clipe a fost imposibil de descris în cuvinte.
Relația dintre Medana Oprea și Ioan Isaiu era una veche și profundă, cei doi cunoscându-se încă din perioada în care ea cocheta cu actoria.
„A fost ultimul lui spectacol. Cortina s-a tras pentru totdeauna”
Cunoscută pentru poeziile sale profunde, Medana Oprea a vorbit cu aceeași emoție pe care o pune în versuri și despre ultima întâlnire cu Ioan Isaiu. Iată ce declarație emoționantă a oferit pentru click.ro:
„O zi atât de dureroasă pentru toți cei care l-am iubit și prețuit. Astăzi am stat alături de mama și surorile lui, o familie absolut minunată, unită prin aceeași durere greu de descris în cuvinte. Sora lui mai mare mi-a spus cât de frumos vorbea despre mine, iar în acel moment am izbucnit în lacrimi. Parcă sufletul meu a înțeles atunci, mai profund ca niciodată, că el nu se va mai întoarce.
Oamenii au venit necontenit să își ia rămas bun, iar colegii lui au fost prezenți cu toții, așa cum se cuvine unui artist atât de iubit. Iar la final, când sicriul lui a fost scos din teatru, ropotele de aplauze au cutremurat locul. A fost ultimul lui spectacol… după care cortina s-a tras pentru totdeauna. (...)
Teatrul Național din Cluj va fi de acum înainte mai gol fără el, iar scena mai tristă. Există oameni care nu pot fi înlocuiți niciodată, pentru că lasă în urmă nu doar roluri, ci bucăți din sufletul lor. Iar el a lăsat lumină. Multă lumină!”
Cel mai mare regret al lui Ioan Isaiu. Cine este femeia pentru care s-ar fi mutat la Cluj
Slujba de înmormântare a lui Ioan Isaiu va avea loc miercuri, 13 mai 2026, la Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime” din Dej. Cei care l-au admirat pe scenă și pe micul ecran sunt așteptați să îi aducă un ultim omagiu actorului care a lăsat în urmă roluri memorabile, emoție și o carieră impresionantă.
Surse foto: Facebook, Facebook
Surse articol: Bzi, Wowbiz, Click
Tags: Alin Oprea, Ioan Isaiu, Medana, Vedete Romania, Stiri Romania