Interviu cu Ernest Fazekas, de Ziua Pamantului

Data de 22 aprilie 2012 este cunoscuta drept Ziua Pamantului. Cu aceasta ocazie, am aflat mai multe despre Ernest Fazekas, intr-un interviu inedit. 

1. Cand te-ai urcat prima data pe o bicicleta?

Se poate spune ca pe la 5 ani, cand tata mi-a demontat rotile ajutatoare de pe bicicleta de copii. Era un sport din DDR cu aparatoare de lant care atragea privirile in parc. A urmat clasicul Pegas Camping, o mare pauza, si apoi mountain bike-urile de azi...

2. Ce poti sa ne spui despre bicicleta ta? Cat de bine o cunosti?

Stiu cat poate, pentru ca stiu cat am investit in ea (180 de lei din targ de la chinezi). E rosie, grea, mai clampane pe la pedale, insa ma duce la destinatie, asa ca mi-e simpatica. Si ma mai ajuta si la initierea mea in meseria de mecanic-biciclete.

3. Ce fel de ciclist esti? Este o pasiune de weekend si loisir sau mai degraba o optiune utilitara prin traficul bucurestean?

Bicicleta o folosesc DOAR in scop utilitar. O singura data, am traversat vreo 3 dealuri si m-am intors pe vreo 40 de km de asfalt, dar atat. O folosesc si atunci cand sunt singur cu fiu-miu de 2 ani jumatate, el are scaunelul lui in spate si impreuna vizitam parcurile bucurestene, insa si asta este un scop utilitar, pentru ca a merge zilnic in parc cu copilul e obligatoriu!

4. Ce te-a convins sa faci trecerea de la masina sau mijlocul de transport in comun la bicicleta?

Sunt un sofer zgarcit si irascibil, care intr-o buna zi nu a mai putut... Exagerez un pic, insa mi-e ciuda pe pretul variabil al benzinei si pe obsesia unora de a se da in spectacol cu masinile lor, sau in mijloacele de transport in comun. Odata am luat decizia sa ma dau eu in spectacol... cu bicicleta. In orele de varf e la fel de rapida, daca nu mai rapida decat o masina (mica sau mare), e gratis, consuma doar grasimi din organismul celui care pedaleaza, te duce din punctul A in punctul B, te si mentine in forma, astfel ca nu trebuie sa mai pari penibil pe o bicicleta de camera, poti scurta prin anumite parcuri sau pe langa coloane de masini innodate in cate o intersectie, etc.

5. Cum decurge un drum cu bicicleta pana la teatru? Care e partea cea mai dificila?

Lin si fara grija ca as putea intarzia... totusi exista cateva neprevazute, ca si in cazul oricarui mijloc de transport. Aici e ploaia, care te face sa pari ciudat, daca intri ud leoarca intr-o institutie, si cosmarul meu: pana de cauciuc. Asta e partea cea mai dificila. La masina, mai ai o roata de rezerva, ceva... La bicicleta mergi pe langa ea, iar daca pana s-a produs undeva pe la mijlocul drumului parcurs, atunci avem o problema...

6. Din moment ce esti un adept al ciclismului urban, inseamna ca argumentele pro bicicleta au castigat in fata dificultatilor create de infrastructura locala. Ce ne poti spune despre avantajele utilizarii unui astfel de mijloc de transport?

Am detaliat mai sus, dar putem rezuma: cost zero, timp exact de deplasare, deplasare fara surprize de trafic, nu avem coloane la care putem intarzia, suntem doar noi si astfel scapam de unii concetateni mai nespalati sau mai manelizati care populeaza din ce in ce mai aprig mijloacele de transport in comun, ai timp sa ocolesti gropile din asfalt, gurile de canal neacoperite sau alte obstacole obisnuite pentru Bucuresti, te mentine in forma fizica buna, esti cool sau haios, depinde de persoana, maidanezii nu sar sa te muste de picior ci sar la spitele rotii, deci poti pedala linistit prin armata de caini vagabonzi de care nu vom scapa nici in urmatorii 20 de ani, nu ai probleme cu parcarea...  mai zic?

7. Una dintre experientele cele mai neplacute prin care poate trece un ciclist este furtul bicicletei. Ti s-a intamplat vreodata?

Este si motivul pentru care bicicleta mea e cumparata din targ, pe bani putini... sa nu-mi para rau dupa ea. Am fost vaduvit pana acum de 2 biciclete, legate si asigurate...

8. Ne poti recomanda un traseu bun pentru o plimbare cu bicicleta prin oras?

Hm, dat fiind faptul ca nu folosesc bicicleta in scop de agrement, nu as putea spune nimic. Cert e ca nu m-as da prin Herastrau sau Cismigiu sau alte locuri aglomerate. Traseele care mi-au placut au fost cele care m-au dus pe coclaurile din Bucuresti. Acest oras haotic are o gramada de zone izolate, evident populate doar de ilegali dubiosi, care insa au doza lor de atractie. Asa este, spre exemplu, podul neterminat din prelungirea strazii D-na Ghica, o zona in care gastele se plimba pe sosea, raul Colentina la varsarea in lacul Fundeni, se ajunge pe o poteca, parcul Politehnica, o zona comunista si uitata... capatul bulevardului Nicolae Grigorescu, care se subtiaza precum si Dunarea la izvor, se termina intr-o carare care da in Dambovita. Parcul din Zona Strazii Gara Catelu, un loc uitat de lume... e imens si mai sunt, astea au fost doar asa, din cartierul meu cat de cat...

9. O poveste amuzanta din experienta ta de biciclist?

Amuzanta a fost pentru cei care au vazut scena nu si pentru mine. E vorba de intamplarea clasica, in care biciclistului ii este deschisa o portiera in fata, portiera masinii parcate pe langa care trece. Am zburat peste portiera si am aterizat pe asfalt, lasand mut proprietarul masinii. Nu am patit nimic, si mai ales nu am facut scandal. Si eu la randul meu, sofer fiind, am avut momentele mele de neatentie la coborare sau la schimbarea directiei de mers, si era cat p-aci... Asa ca cel mai bine ar fi sa avem noi, biciclistii/motociclistii grija de pielea noastra fara sa vociferam ca „nu suntem vazuti in trafic", ca nici noi in postura de soferi nu suntem mai breji... parol!