Se apropie de 50 de ani, dar arată impecabil. Cum se menține în formă Ioana Ginghină

Se apropie de 50 de ani, dar arată impecabil. Cum se menține în formă Ioana Ginghină
Mariana Voinea
Joi, 29.08.2024

Are 45 de ani, dar arată mult mai tânără, atât de tânără, încât producătorii nici nu știu ce rol să îi dea la castingurile la care se prezintă.

Care să fie secretul unui ten atât de neted și unui corp atât de zvelt? Află de la noi ce trucuri a împărtășit Ioana Ginghină!

La vârsta de 45 arată ca la 20 de ani!

A avut roluri pe scena teatrului românesc, dar și în televiziune, fiind o actriță bine cunoscută pentru rolurile din serialele și telenovele difuzate la TV. În plus, este o frumusețe răpitoare ce a ținut piept timpului.

Pe plan personal, Ioana Ginghină a fost căsătorită cu Alexandru Papadopol, iar divorțul dintre cei doi a fost foarte mediatizat. Din iubirea lor a rezultat o fetiță pe nume Ruxandra, în vârstă de 15 ani.

Acum actrița și-a refăcut viața și parcă a înflorit. La vârsta de 45 de ani, Ioana Ginghină arată ca la 20.

Vedeta are grijă de felul în care mănâncă, a slăbit și recent a dezvăluit doamnelor și domnișoarelor care o urmăresc și o apreciază secretul tinereții fără bătrânețe.

Tratamentul minune care o ajută pe Ioana Ginghină să se mențină într-o formă fizică de invidiat

Mereu prezentă la evenimentele mondene, o femeie admirată și care nu poate fi trecută cu vederea, Ioana Ginghină a vorbit despre felul în care își menține silueta, dar și aspectul tânăr.

Silueta se întreține greu. Secret? Da, nu mănânci, nu bei, faci sex la greu. Fac și tratamente corporale și de toate. După vârstă, respectiv 45, e foarte complicată viața și atunci trebuie să mai faci una, alta că altfel…”, a declarat actrița pentru unica.ro.

ioana ginghina imbracata in camasa alba si fusta neagra cu trena la u shooting foto

Pe lângă rutina de skincare pe care nu o neglijează, actrița a apelat și la tratamente de întinerire și înfrumusețare. „Pe lângă botox, acum, mai nou(,) am făcut un tratament, Sculptra, tot la clinica doamnei Dr Daniela Diveică, unde merg de câțiva ani.

Ea are grijă de tenul meu, de câțiva ani. Acum, după această procedură, așteptăm… Îl faci acum și în 2 ani tot întinerești. Deci dacă mă vezi tot mai tânără pe zi ce trece, să știi că mi-am făcut Sculptra”, a continuat ea.

Ioana Ginghină, confesiuni complete despre a treia nuntă

„De câte ori dau castinguri mi se spune că arăt prea tânără”

Actrița a dezvăluit că uneori, atunci când merge la castinguri, întâmpină dificultăți în atribuirea unui rol pentru că arată prea tânără. Grija pentru aspectul fizic nu trece neobservată, de aceea vedeta primește propuneri interesante.

„Proiecte noi este mai greu, pentru că și asta cu întreținutul… de câte ori dau castinguri, mi se spune că arăt prea tânără. Și mă duc să mă încadrez la mame de adolescenți, ori sunt amantă în casă. Ori dau casting pentru amanta prietenului fiului meu… Adică la modul ăsta, o mamă care arată bine.

Dar acum nici nu o să fac nimic în sensul ăsta, că o să mai treacă timp, o să îmbătrânesc la un moment dat că, Doamne iartă-mă, nu sunt forever, nu am găsit secretul tinereții fără bătrânețe”, a mai adăugat Ioana Ginghină.

De ce nu a mai făcut Ioana Ginghină un al doilea copil, deși ar fi vrut o soră sau un frate pentru Ruxi

Concediu în doi. Fiica ei preferă taberele cu prietenii

Anul acesta, actrița nu va mai pleca în concediu cu fiica ei, Ruxi, pentru că adolescenta își dorește să meargă în tabără cu prietenii. Până când va începe să lucreze la noile proiecte pe care le are în plan, Ioana Ginghină se va bucura de vacanță doar cu soțul ei, Cristi Pitulice (influencer de travel).

ioana ginghina imbracata in rochie neagra alaturi de cristi pitulice in costum negru pe fundal albastru la un eveniment

Soțul meu face evenimente și avem două evenimente la munte, unde avem treabă, dar e și pe relaxare. În august plecăm în Grecia singurei, fără Rux pentru că i-am găsit tabere și “am scăpat de ea” toată vara. A fost o experiență cam ciudată în Thailanda, unde era doar bosumflată și supărată că ea vrea acasă cu prietenii, iar eu prin așa ceva nu mai trec. Și nici ea nu mai vrea să treacă.

Și cât e ea plecată în tabere, eu fug cu al meu iubit. Suntem pe o dragoste maximă, mai nou, de când suntem singurei și abandonați de Ruxandra și o ardem pe iubire mare. Da, deci n-ai idee ce bine e, în sensul că mi-am găsit un om. Nu știu ce făceam după ce mă părăsea copila asta”, continuă actrița.

ioana ginghina in rochie albastra cu sclipici pe fata alaturi de fiica ei imbracata in negru cu sclipici pe fata

După experiența se pare nu prea plăcută în Thailanda, Ruxi a ales să plece în Germania în tabără, iar mama ei este cât se poate de încântată. „Nici nu poți să o lași singură prin București să taie frunze la câini și atunci am găsit tabere. Merge două săptămâni într-un loc și o săptămână în Germania. Atunci noi ne facem de cap. Ea merge pe bogăție, noi mai pe sărăcie, în Grecia”, concluzionează vedeta.

Ten impecabil la 45 de ani. Cum acționează tratamentul Sculptra?

Tratamentul Sculptra este o opțiune excelentă pentru a obține un ten ferm și neted, cu un aspect plin și proaspăt. Sculptra este o procedură de tip derma filler cu acid polilactic, ce are specificul că este folosită pentru a netezi ridurile fine și a le îndepărta pe cele profunde.

Injecțiile cu Sculptra sunt din ce în ce mai populare, tocmai de aceea și actrița Ioana Ginghină a apelat la ele. Iar beneficiile sunt numeroase. Grație acestui tratament, volumul facial este restabilit în mod natural, pielea este mai netedă, mai uniformă, iar tratamentul este non-invaziv și de durată.

Acesta să fie secretul tinereții fără bătrânețe al actriței? Se vede că ritualul de îngrijire a tenului este respectat cu strictețe de către vedeta care nu a apelat la intervenții chirurgicale estetice invazive, și cu toate acestea reușește să nu își arate vârsta.

Surse foto: instagram.comfacebook.comfacebook.comfacebook.com

Surse articol: ciao.rolibertatea.romy.clevelandclinic.orgunica.ro

Tags: Ioana Ginghina, Vedete Romania

Articolul urmator »
De ce nu a mai făcut Ioana Ginghină un al doilea copil, deși ar fi vrut o soră sau un frate pentru Ruxi
De ce nu a mai făcut Ioana Ginghină un al doilea copil, deși ar fi vrut o soră sau un frate pentru Ruxi
Ramona Jurubita | Marţi, 16.04.2024
Incepe quiz
Cum va arata viata ta peste 5 ani?
Cum va arata viata ta peste 5 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe