Irina Columbeanu are grijă de tatăl ei. I-a plătit datoriile: „Simt că e responsabilitatea mea”

Irina Columbeanu are grijă de tatăl ei. I-a plătit datoriile: „Simt că e responsabilitatea mea”
Ramona Jurubita
Marţi, 02.09.2025

Irinel Columbeanu, cunoscut în anii de glorie drept „milionarul de la Izvorani”, trece printr-o perioadă dificilă în azil. Din fericire, nu este chiar singur în această etapă a vieții și are un sprijin de nădejde, care nu îl lasă la greu.

După ce a pierdut toată averea, Irinel Columbeanu a fost copleșit de probleme și de datorii, însă cineva se asigură că suportă mai ușor povara neajunsurilor ce îl apasă. Este vorba de fiica lui, Irina Columbeanu, în vârstă de 18 ani. Aceasta depune eforturi serioase pentru a-l sprijini financiar și recent i-a achitat o parte din datoria pe care o avea la azil.

Irinel Columbeanu la azil, într-un hanorac negru

Irina și Irinel Columbeanu, revedere în lacrimi. Cum și-a răsfățat tânăra tatăl, care obișnuia să o ducă numai în locuri selecte în timpul copilăriei

„Irinuca îi întoarce binele”

Irinel Columbeanu, în vârstă de 68 de ani, a trecut de la o extremă la alta în foarte puțin timp. Din milionarul în jurul căruia roiau sute de oameni a ajuns bărânul sărac de la azil, pe care nu îl mai caută mulți dintre cei pe care i-a ajutat de-a lungul anilor. Nu este însă chiar singur, pentru că are și prieteni care nu l-au uitat și, mai presus de orice, o are pe fata lui și a Monicăi Gabor.

Tânăra locuiește în America, alături de mama ei, dar vine des în țară și își ajută tatăl cât de mult poate.

Ion Cassian, patronul azilului în care stă Irinel Columbeanu, a mărturisit că în timpul ultimei sale vizite în România, Irina Columbeanu a achitat o parte din datoriile pe care tatăl ei le avea.

„Irinel este mult mai vesel, are o stare de spirit bună, după vizita fiicei lui, Irinuca, în România. Ea a venit aproape zilnic, aici, la azil, au stat mult de vorbă, au o relație strânsă. De altfel, el a crescut-o singur, după plecarea Monicăi Gabor în America. A investit în educația ei, la școli cu taxă, a avut mare grijă de ea, să nu-i lipsească nimic. Iar acum, la greu, Irinuca îi întoarce binele. I-a mai acoperit din restanțele la azil, îi va mai trimite bani și din America, din banii câștigați de ea.

Mai are însă și datorii la bănci, nu poate acoperi toată taxa. La noi, la căminul de bătrâni din Ghermănești, taxa e cuprinsă între 4.500 și 7.000 de lei, sunt diferite, în funcție de necesitățile pensionarilor.”, a spus Ion Cassian pentru click.ro.

„Simt că e responsabilitatea mea de a avea grijă de el”

La doar 18 ani, fiica lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor arată o maturitate rar întâlnită. Cât a fost în România, și-a vizitat tatăl aproape în fiecare zi și l-a ajutat cu tot ce a putut. Aceștia au mers împreună inclusiv la casa pe care Irinel Columbeanu încă o avea în Izvorani pe vremea când ea era mică și au depanat împreună amintiri.

Irina Columbeanu stând la masă, pe o terasă, la ceas de seară

„Vreau să încep să am colaborări cu brand-uri din România pe social media. În ultimele zile am primit foarte multe propuneri de la brand-uri și cred că este o oportunitate foarte bună. Mi-ar plăcea foarte mult să fac asta. (…)

Îmi doresc să fac aceste colaborări, pentru că îmi doresc să îmi pot ajuta în continuare financiar tatăl. Acum am 18 ani și simt că e responsabilitatea mea de a avea grijă de el.”, a mărturisit fiica lui Irinel Columbeanu în podcastul „Fiță cu Adiță”.

Pe TikTok-ul și Instagramul Irinei Columbeanu au apărut deja postări în care aceasta recomandă diverse produse. Din spusele ei, putem înțelege că banii încasați pentru aceste promovări sunt folosiți pentru achitarea datoriilor tatălui ei.

Irina Columbeanu, primele declarații despre fratele ei din America. "Suntem o familie fericită"

Surse foto: Youtube, Youtube, Youtube

Surse articol: ClickDigifmLibertatea

Tags: Irina Columbeanu, Irinel Columbeanu, Monica Gabor, Vedete Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Cata grija ai de corpul tau?
Cata grija ai de corpul tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe