Irinel Columbeanu a ajuns să-i ceară bani fostei soții, Monica Gabor

Irinel Columbeanu a ajuns să-i ceară bani fostei soții, Monica Gabor

Cristina Gherghina

Câteodată, viața poate lua o întorsătură neașteptată. Pe vremuri, făcea parte din grupul celor mai înstăriți oameni din România. Acum, viața lui Irinel Columbeanu, în vârstă de 62 de ani, s-a schimbat la 180 de grade. Afacerea s-a a dat falimet, iar banii s-au împuținat și chiar a ajuns să îi ceară bani fostei sale șoții, Monica Gabo, potrivit playtech.ro.

irinel si monica

Sursă foto: Imgur

Situația financiară a lui Irinel Columbeanu este foarte precară. A renunțat la celebra vilă de la Izvorani și s-a mutat întru-un apartament, însă din cauza datoriilor, fostul milionar care pe vremuri uimea pe toată lumea cu mașinile sale de lux și puterea financiară pe care o avea, a ajuns să fie dat afară din casă. 

Citește și: Lora trăiește un adevărat coșmar în Paradis. Aflată în carantină forțată, în Bali, iată cu câți bani a ajuns să trăiască

Irinel Columbeanu de acum este total opus milionarului din trecut. Din lipsa banilor, a fost nevoit să își vândă faimosul Bentley și să opteze pentru un Opel la mâna a doua care nu valorează mai mult de 5000 de euro. 

Fără bani, cu o datorie de 1800 de lei și cu chiria neachitată de 6 luni, Irinel Columbeanu este de nerecunoscut. 

Situația actuală este destul de stânjenitoare pentru un om care în 2007 avea o avere estimată la 70 de milioane de euro. Acum, Irinel Columbeanu, aflat într-un moment de cumpănă, a apelat la ajutorul Monicăi Gabor, fosta sa soție. Din păcate, aceasta nu a fost prea dornică să își ajute fostul soț. 

irinel columbeanu opel

Sursă foto: Imgur

"Irinel a sunat-o pe Monica. A lăsat ruşinea la o parte şi i-a spus că are nevoie de nişte bani şi i-a explicat ce probleme are. Monica are un tată de întreţinut, o are şi pe fiica ei Irina în America, aşa că nu i-a spus din prima «Da». Este o situaţie grea pentru el. De când a pierdut toată averea, abia se mai întreţine" au declarat surse din anturajul lui Columbeanu, potrivit playtech.ro.

Din cauza datoriilor imense la bănci, lui Irinel Columbeanu i-au fost executate toate bunurile, printre care și vila de la Izvorani, estimată la aproximativ 400.000 de euro.

Surse foto: Imgur

Articolul urmator
Cum arată acum viața lui Irinel Columbeanu, după ce a decis să meargă la azil. „Nu mi-a trecut prin gând niciodată că voi ajunge într-un centru pentru seniori"
Cum arată acum viața lui Irinel Columbeanu, după ce a decis să meargă la azil. „Nu mi-a trecut prin gând niciodată că voi ajunge într-un centru pentru seniori"
Cum stai cu norocul in 2020? Iti va merge bine in dragoste, sanatate, cariera sau bani?
Incepe quiz
Cum stai cu norocul in 2020? Iti va merge bine in dragoste, sanatate, cariera sau bani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.