Jane Fonda deține secretul tinereții fără bătrânețe. Actrița e un adevărat model de urmat pentru toate femeile!

Jane Fonda întruchipează, fără vreo urmă de îndoială, cel mai evident exemplu al tinereții fără bătrânețe.
Datorită carierei sale remarcabile la Hollywood, care durează de mai bine de 60 de ani, dar și dorinței arzătoare de a aduce o schimbare benefică în lume, actrița americană a devenit, cu timpul, un adevărat model de urmat pentru toate femeile.
View this post on Instagram
Jane Fonda în anii 60
Au trecut 63 de ani de când inegalabila Jane Fonda a apărut pentru prima dată pe coperta revistei Glamour. La vremea aceea, în 1959, era un model la început de drum.
Jane Fonda și Robert Redford în "Desculț în parc" - 1967
Au trecut 63 de ani de atunci, într-adevăr, dar uite că grația și frumusețea sa atemporală au adus-o din nou în prim-plan într-un pictorial de excepție tot pentru revista care a consacrat-o. S-ar părea că, pur și simplu, nu poate sta locului! Celebra activistă are acum 84 de ani, iar viața sa demnă de o ecranizare ține, în continuare, prima pagină a ziarelor de pretutindeni.
View this post on Instagram
„În acele vremuri, revistele puneau doar modele pe copertă, iar eu eram model. Și apoi m-am gândit că, dacă cineva mi-ar fi spus că, la aproape 85 de ani, aș lucra în continuare la fel de mult și că m-aș simți la fel de bine, nu aș fi crezut.”, a spus ea, privind în retrospectivă către momentul în care a apărut prima dată în acea ipostază.
View this post on Instagram
Jane Fonda nu a renunțat la sport
Chiar dacă pe parcursul timpului corpul său a suferit diverse schimbări, vedeta din „Monster In Law” reușește, totuși, să facă activitățile obișnuite pe care le făcea și în tinerețe. Nu a renunțat niciodată la sport, doar că acum se axează pe exerciții mai puțin obositoare.
„Încă fac antrenament de rezistență și yoga, dar o fac foarte încet. Nu mă voi opri niciodată.”, a mai povestit ea.
Sursa foto: Instagram
În cartea sa, „Prime Time”, câștigătoarea a două premii Oscar, care a fost vedeta unor numeroase și celebre videoclipuri de promovare a exercițiilor de fitness, între 1982 și 1995, a scris despre importanța pe care o au activitățile fizice în viața noastră. Tot acolo, ea a mai evidențiat legătura puternică dintre sport, dietă și un stil de viață sănătos.
Sursa foto: Instagram
Jane Fonda, frumusețe pe muchie de cuțit
Frumusețea fără de cusur a actriței americane se datorează, bineînțeles, medicilor esteticieni. Vedeta nu se sfiește niciodată să vorbească despre operațiile sale estetice, mai ales că acum se luptă cu ea însăși să se accepte exact așa cum este. Aceasta a apelat pentru prima oară la ajutorul specialiștilor la 72 de ani pentru că "m-am săturat să par obosită când nu eram”, după cum a declarat ea, onest.
View this post on Instagram
”Mă bucur că arăt bine pentru vârsta mea, dar mi-am făcut operații. Nu voi minți legat de asta. Urăsc faptul că a trebuit să fac modificări la aspectul meu doar pentru a mă simți bine. Îmi doresc să nu fi făcut asta. Aș fi vrut să fiu mai curajoasă (și să nu fac aceste operații – n. red.), dar sunt cine sunt.”, zice ea în autobiografia sa.
Chiar dacă și-a lucrat chipul și arată excepțional de bine, Jane Fonda este mult mai mândră de ceea ce a reușit să modifice în interiorul său: „Sunt recunoscătoare pentru că m-am îmbunătățit în cei 80 de ani. Sunt mai puțin critică. Iert. Nu am fost întotdeauna așa. Chiar am muncit din greu pentru a deveni mai bună.”
View this post on Instagram
Mult îndrăgita activistă mai susține că a început să se simtă bătrână chiar de la 20 de ani, sentiment de care nu a putut să scape foarte mult timp. Abia la 60 a reușit, într-un final, să înțeleagă mai multe despre propria persoană și "a devenit din nou tânără".
”Când mă pregăteam să împlinesc 60 de ani mi-am dat seama că urmează să trec în a treia parte a vieții, ultimul act și nu există posibilitatea de repetiție. Știam sigur că nu vreau să ajung la sfârșit cu multe regrete, așa că felul în care am trăit cât am putut de bine, astfel încât să nu ajung să le am. Mi-am schimbat total felul în care mă raportam la mine și în care îmi doream să trăiesc în ultima parte a vieții”, a mai declarat ea.
Sursa foto: Instagram
Jane Fonda a renunțat la iubire
După un trecut extrem de controversat din punct de vedere amoros, ar fi părut că Jane Fonda și-a găsit liniștea în brațele producătorului de muzică Richard Perry. Din păcate, cei doi s-au despărțit în anul 2017, dar au rămas în relații foarte bune.
După separarea de acesta, actrița din "Grace and Frankie" a menționat că nu mai este interesată de întâlniri: "În acel moment, am închis magazinul."
Vedeta a fost căsătorită de trei ori pe parcursul vieții sale. Din primul mariaj, cel cu producătorul Roger Vadim de filme, a rezultat o fiică, Vanessa Vadim. Din păcate, stilul de viață al soțului ei, infidelitățile acestuia și excesul de alcool au dus la divorț.
Cel de-al doilea soț al artistei a fost Tom Hayden, un activist experimentat. Cei doi au fost împreună timp de 17 ani și au un fiu, pe Troy Garity. Ultima sa căsătorie a fost cu Ted Turner de la CNN.
Surse articol: Amomama, Glamour, Dailymail
Sursă foto principală: Youtube



Surse foto: Instagram, Getty