Jean de la Craiova este un familist convins de mai bine de 25 de ani. Cum arată femeia care îl așteaptă mereu acasă și stă departe de celebritate

Jean de la Craiova este un familist convins de mai bine de 25 de ani. Cum arată femeia care îl așteaptă mereu acasă și stă departe de celebritate
Ramona Jurubita
Luni, 13.11.2023

Toată România îl știe pe Jean de la Craiova (52 de ani), căci este un artist iubit până și de oamenii care nu ascultă manele. Motivul? Este un bun cântăreț de muzică de petrecere, cântă și muzică populară și face întotdeauna atmosferă cu atitudinea sa jovială. Are mii de fani, dar mulți nu cunosc deloc detalii despre viața sa personală. Interesant este că iubește aceeași femeie de aproximativ trei decenii.

De-a lungul anilor, publicul i-a cunoscut fața de artist și l-a văzut ca pe un om pus pe șotii, care face publicul să râdă și îl încântă cu vocea sa melodioasă. Dar ce ai spune dacă ai afla că este un familist convins?

Au trecut mai bine de 25 de ani de când Jean Dumitrache, pe numele său real, s-a căsătorit cu Paula, pe care, potrivit publicației Cancan, a cunoscut-o în 1994. Se știu de 29 de ani și au împreună o fiică de 25 de ani, pe Sabrina.

Căsnicia lor de durată este dovada clară că dragostea nu se pierde în timp, doar că mulți oameni se întreabă de ce artistul nu se afișează la evenimente sau pe rețelele sociale alături de iubirea vieții sale.

Adevărul este că Paula Dumitrache este o femeie discretă, care a ales să stea departe de lumina reflectoarelor și să se dedice familiei și credinței. Cândva, era și ea în centrul atenției, căci a fost balerină, dar a renunțat la această pasiune.

Jean de la Craiova nu ezită să vorbească în interviurile pe care le acordă despre mama fiicei sale, doar că nu oferă prea multe detalii personale despre ea și despre căsnicia lor. Iată ce a dezvăluit despre motivul pentru care Paula Dumitrache refuză să apară la televizor sau pe rețelele sociale:

„Eu am o nevastă mai credincioasă, e apropiată de biserică. E mai apropiată de toată lumea, avem ritualuri bisericești, e în cercul ei de femei credincioase. La televiziune zice: „Du-te tu!”. Nu a apărut cam la nicio emisiune, doar acum câțiva ani de zile!”.

Jean de la Craiova o ține în brațe pe soția sa în vacanță în Cipru, lângă Stânca lui Romeo
Una dintre puținele imagini publicate de Jean de la Craiova cu soția sa, Paula Dumitrache (2016, Cipru)

Veșnicul îndrăgostit, Romică Țociu. Cum și-a convins soția să-i ierte infidelitățile în repetate rânduri

Pentru a împăca pe toată lumea, artistul se asigură că petrece suficient timp și cu familia sa. Când nu este la concerte sau la emisiuni, iese în oraș cu familia sau merge în concedii, acolo unde este sigur că sunt feriți de ochii jurnaliștilor care vor să captureze exclusivități.

„Singur pentru că familia mea este într-o direcție, iar eu am viața mea pe care o am, dar există și ieșiri frumoase, cu familia, eu, separat, în altă conjunctură, în altă lume, în altă destinație. Cum să nu fie geloasă? În are pe Alain Delon tânăr. Dacă nu ești geloasă sau gelos, să spunem că nu prea rezistă cuplul, compatibilitatea, în primul rând, că acesta este cel mai important lucru.”, a spus Jean de la Craiova într-un interviu mai vechi.

Secretul unei relații de durată: „Familia e familie. Totul e să ai limită”

Cântărețul a mărturisit în nenumărate rânduri că soția sa este sufletul lui pereche și că a fost convins de la început de alegerea făcută. Înainte de a împlini 25 de ani de căsnicie, i-a făcut o declarație publică extrem de romantică, în care a dezvăluit și secretul unei relații longevive:

„Tu ești prima, ultima și pentru tot restul vieții! Am 25 de ani de căsnicie. Vreau să fac nunta de argint. Depinde de ce ai luat. Eu merg pe premiza că ce e luat, e bine luat. Trebuie să faci cumva și tu și ea să veniți cu ceva nou, ca în muzică. Înțelegerea, comunicarea, dragostea.”, a declarat cântărețul de manele.

Gelozia nu lipsește din cuplul lor, dar face interacțiunea să fie mai incitantă. Jean de la Craiova a recunoscut că a mai călcat strâmb din când în când, dar a știut întotdeauna să respecte limitele pe care și le-a impus, astfel încât să nu își facă soția să se simtă prost. O respectă, o iubește și nu se teme să îi declare asta în public.

„Familia mea pentru mine este comoara mea. Am fost și sunt rebel, gagicar (...) Am spus și repet, familia mea este comoara mea. Tot ce este greu sau aproape imposibil iau eu în piept, să fiu ca un scut pentru familia mea. Ca fiecare om că fiecare își apără puii, cum e vorba aia. Te iubesc nu este un cuvânt așa simplu, trebuie să spui din adâncul sufletului, iar soției mele îi spun de câte ori am ocazia că o iubesc.(...) Familia e familie. Totul e să ai limită.”, a dezvăluit el la Acces Direct.

S-au cunoscut cu mulți ani în urmă, iar acum sunt convinși că sunt făcuți unul pentru altul, căci au trecut prin multe ținându-se de mână. Au petrecut mai bine de jumătate din viață împreună și nu se mai văd unul fără celălalt.

„Noi ne cunoaștem de mici copii și ne-am luat de mici copii. Avem aproape 20 de ani împreună. Nu se mai pune problema că nu este sufletul meu pereche. Deja am trecut de jumătatea vieții. Ne-am cunoscut de când aveam matricolele de la școală pe umăr. O iubesc, ne iubim și e frumos.”, a mai mărturisit în aceeași emisiune difuzată în 2014.

Pe lângă fiica pe care o are din mariajul cu Paula Dumitrache, Jean de la Craiova mai are un fiu mai mare dintr-o relație anterioară. Alexandru este rodul unei iubiri adolescentine, iar acum are 33 de ani și este, la rândul său, tată.

Legătura tată-fiu nu a fost niciodată strânsă, dar acest aspect nu l-a împiedicat pe cântăreț să participe la botezul nepoatei sale, care a avut loc în urmă cu doar câțiva ani.

În schimb, Jean de la Craiova are o relație specială cu fiica sa din actuala căsnicie. O adoră pe Sabrina și se mândrește cu ea, mai ales că tânăra a terminat liceul cu o medie mare. A luat 9,1 la Bacalaureat și chiar a participat la olimpiada de matematică în clasa a XII-a.

Adevăratul motiv pentru care soția lui Smiley a renunțat la cariera în televiziune. „Încă nu am reușit să îmi revin sută la sută...”

Surse foto: Facebook, Facebook

Surse articol: SpynewsWowbizYoutubeCancanSubstantialViva

Articolul urmator »
Stela Popescu nu a avut copii care să-i ducă numele mai departe, dar are totuși un urmaș. Cine este femeia care i-a moștenit averea
Stela Popescu nu a avut copii care să-i ducă numele mai departe, dar are totuși un urmaș. Cine este femeia care i-a moștenit averea
Mariana Voinea | Miercuri, 22.05.2024
Incepe quiz
Cum va arata viata ta peste 5 ani?
Cum va arata viata ta peste 5 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)

Ne găsești pe