Laura Cosoi, mai sinceră ca oricând despre cum este ea ca mamă. „În patul meu nu-mi doresc copiii"

Laura Cosoi, una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România, a făcut recent mărturisiri inedite despre viața de mamă, despre echilibrul fragil dintre nevoile copiilor și cele ale femeii, dar și despre importanța de a-ți păstra propria identitate, chiar și în mijlocul haosului familial. Parcurge articolul de mai jos și află toate detaliile!
Actriță, prezentatoare TV și mamă a patru fetițe, Laura Cosoi reușește să îmbine cu succes viața profesională cu cea personală.
Totuși, dincolo de imaginea calmă și perfect ordonată, vedeta trăiește aceleași provocări și dileme ca orice mamă.
Invitată în cadrul podcastului „E vremea mea”, Laura Cosoi, în vârstă de 43 de ani, a vorbit fără rețineri despre ce înseamnă, în realitate, maternitatea.
Cu o sinceritate rar întâlnită, îndrăgita actriță a recunoscut că viața de mamă a patru copii nu e deloc ușoară și că, de multe ori, a fost nevoită să-și regândească prioritățile pentru a rămâne echilibrată.
„Avem nevoie de ajutor!”
Laura Cosoi și soțul ei, omul de afaceri Cosmin Curticăpean, formează unul dintre cele mai stabile și discrete cupluri din showbiz.
Cei doi s-au cunoscut întâmplător, într-un restaurant, iar după o perioadă de timp soarta i-a adus din nou împreună, într-o vacanță.
Din iubirea lor s-au născut patru fetițe superbe, Rita, Vera, Lara și Aida, care le-au transformat complet viața.
Cu toate acestea, Laura Cosoi recunoaște că maternitatea, deși plină de bucurii, vine și cu perioade de singurătate și epuizare.
View this post on Instagram
„Tu crezi că știi cel mai bine, că faci cel mai bine, că nu ai nevoie de ajutor… Avem nevoie de ajutor! Avem nevoie să plângem, să râdem, să stăm cu ochii în soare, să ne țină cineva copilul…
Avem nevoie de toate lucrurile astea! Și e foarte ok să primim ajutor. Un concediu de maternitate de doi ani de zile este un pericol uriaș pentru mame, pentru că nu-și mai găsesc locul și nu se mai regăsesc după doi ani, nicăieri! Eu m-am simțit singură și mi-era teamă că nu o să mă mai regăsesc”, a mărturisit Laura Cosoi.
Laura Cosoi le-a dat o veste mare fanilor săi: „Familia noastră s-a mărit"
„Nevoile mele sunt la fel de importante ca ale copiilor mei”
După nașterea celei de-a patra fiice, Laura Cosoi a învățat o lecție valoroasă: nu poți avea grijă de alții dacă nu ai grijă mai întâi de tine.
„Trebuie să mănânc prima, dacă mi-e foame! Nu copiii sau nu știu cine! Stăm toți la masă, dar eu trebuie să mănânc înainte ca să pot să gestionez copiii, să am răbdare să le dau să mănânce. Nevoile mele sunt cel puțin la fel de importante ca ale copiilor mei”, a spus ea.
View this post on Instagram
Se pare că această perspectivă a moștenit-o de la mama sa, Ligia Cosoi, care s-a stins din viață în 2023, dar a lăsat în urmă învățături importante.
„De la mama am învățat să îmi pun în valoare latura feminină, să am grijă de mine, să mă respect și să apelez la ajutoare – să nu fac eu ceva ce pot plăti pe altcineva să facă. Să îmi fac timp pentru mine!”, a mai spus actrița în cadrul podcastului.
„În patul meu nu-mi doresc copiii!”
Laura Cosoi a vorbit și despre un subiect considerat controversat de către mulți părinți, și anume faptul că nu își dorește ca fetițele să doarmă în același pat cu ea și soțul ei.
Actrița a explicat că odihna este esențială pentru a putea face față ritmului intens al vieții de familie.
„În patul meu, nu îmi doresc copii! Eu am nevoie de somn. Pentru mine, asta este sfânt! Dacă nu dorm, sunt irascibilă și eu am de gestionat toată familia, nevoile casei, școlile, grădinițele, grupurile de părinți, jobul meu…
Eu, dacă nu dorm, nu mai funcționează nimic. Așa că mă joc cu copiii seara, ne giugiulim, dar în patul meu nu îmi doresc copii! Dacă un copil adoarme lângă mine, îl las să adoarmă bine, apoi îl duc în patul lui”, a dezvăluit vedeta.
Pentru Laura Cosoi, păstrarea acestui echilibru între apropiere și limite sănătoase pare să fie cheia armoniei din familie!



Surse foto: instagram
Surse articol: romaniatv, protv, viva
Tags: Laura Cosoi, Vedete Romania