Liviu Vârciu, prima reacție după ce soțul Andreei Bănică a declarat că l-a găsit în pat cu artista. "Nu avea cine știe ce și aspira foarte mult la Andreea Bănică"
O poveste din tinerețea unor nume cunoscute din showbizul românesc a revenit recent în atenția publicului și a stârnit numeroase reacții. Totul a pornit după ce Lucian Mitrea, soțul Andreei Bănică, a rememorat într-un podcast o întâmplare de acum mai bine de două decenii, când i-ar fi găsit pe Liviu Vârciu și Andreea Bănică dormind în același pat. Episodul s-a petrecut în perioada în care toți trei încercau să își construiască o carieră în muzică și locuiau în condiții modeste, într-o garsonieră din București.
Declarațiile lui Lucian Mitrea au făcut rapid înconjurul internetului, iar Liviu Vârciu a simțit nevoia să ofere o reacție. Artistul, cunoscut pentru stilul său direct și pentru umorul caracteristic, a comentat situația cu ironie, dar și cu un strop de nostalgie pentru perioada în care era extrem de tânăr, la început de drum în industria muzicală.
O prietenie veche din anii de început ai carierei
Într-un interviu acordat recent, Liviu Vârciu a povestit că își amintește cu drag de acea perioadă dificilă, când nu avea prea multe resurse și încerca să se descurce cum putea în Capitală. Artistul a ținut să sublinieze că îi este recunoscător lui Lucian Mitrea pentru ajutorul oferit la începutul carierei.
În acele vremuri, nu doar Liviu Vârciu era tânăr, ci și soții Andreea Bănică și Lucian Mitrea, care nu erau căsătoriți la acel moment, ci abia își începeau viața în doi.
Povestea dintre Liviu Vârciu, Andreea Bănică și Lucian Mitrea datează din perioada în care toți încercau să își facă un nume în industria muzicală. În acei ani, Liviu Vârciu și Andreea Bănică se remarcau pe scenă, iar Lucian Mitrea avea să devină ulterior impresarul amândurora.
„Eu cu Lucian voiam, de fapt, dar se băga Andreea între noi”
Deși episodul cu dormitul în același pat a stârnit numeroase comentarii în mediul online, cei implicați au privit totul cu umor. Pentru mulți fani, întâmplarea este doar o amintire amuzantă din perioada în care vedetele de astăzi își căutau locul în showbiz.
„Să-ți pun puțin muzica mai încet, că mă luase melancolia. Dar după Lucian, că eu de fapt cu el voiam, înțelegi? Dar, din păcate, se băga Andreea între noi. Dar eu, de fapt, îl așteptam pe el să vină de la facultate. Da, noi am copilărit cumva împreună. Nu știu dacă am povestit în podcast că a fost my driver.
Eu am vrut să-l ajut pentru că l-am văzut așa amărât. Nu avea cine știe ce și aspira foarte mult la Andreea Bănică, care nu prea era de nasul lui, pentru că era un pic mai urâțel. Era urâțel, nu înțelegi? Nu era chiar chipeș. Și l-am ajutat și i-am pus numărul pe casetă, numărul de telefon ca să-l impresarieze, să fie manager. Și de acolo a izbucnit totul și a fost foarte, foarte apreciat.”, a declarat Liviu Vârciu pentru spynews.ro.
„Îi mulțumesc pentru că m-a ținut în garsonieră, nu mi-a luat bani”
În cadrul aceleiași declarații, Liviu Vârciu, acum în vârstă de 44 de ani, a subliniat că situația financiară nu îi permitea să se mute singur și că îi este recunoscător prietenului său că l-a găzduit în acele vremuri. Totuși, s-a folosit de umorul caracteristic pentru a face haz de necaz și a glumit la adresa bunului său prieten.
Acesta a spus că, de fapt, voia să se încălzească lângă Andreea Bănică, acum în vârstă de 47 de ani, și că nu a avut nicio secundă alte intenții cu partenera prietenului său.
„Noi am stat toți într-o garsonieră, adică foarte mulți în garsoniera aia, pentru că nu aveam bani. Când am venit la București, îi mulțumesc pentru că m-a ținut în garsonieră, nu mi-a luat bani, ceea ce nu prea e din caracterul lui, că el ia bani la orice.
Atunci nu mi-a luat și, din respect față de el, Andreei îi era frig și eu mai suiam în pat și mă mai încălzeam un pic ca să nu dăm drumul la căldură, pentru că eram săraci. Făceam economie, cum s-ar spune. Îi întorceam favoruri pentru că am fost lăsat să dorm în garsonieră.”, a mai zis artistul pentru aceeași sursă.
Astăzi, cântăreața și soțul ei au aproape 20 de ani de mariaj, iar Liviu Vârciu și actuala lui soție s-au căsătorit în 2024, iar anul acesta sărbătoresc un deceniu de când formează un cuplu.
Andreea Bănică și Liviu Vârciu sunt artiști consacrați, iar povestea din garsoniera bucureșteană a rămas doar un episod din tinerețea lor, când visurile erau mari, iar drumul spre succes abia începea.
Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Spynews, Romaniatv, Click
Tags: Andreea Banica, Liviu Varciu, Lucian Mitrea, Vedete Romania