Luminița Anghel a slăbit, spectaculos, 35 de kilograme. Metoda prin care a reușit asta e la îndemâna tuturor

Luminița Anghel a slăbit, spectaculos, 35 de kilograme. Metoda prin care a reușit asta e la îndemâna tuturor

Ramona Jurubita

Ca orice femeie trecută printr-o sarcină, și Luminița Anghel (53 de ani) a suferit din cauza fluctuațiilor de greutate, așa că a fost nevoită să depună eforturi pentru a reveni la forma inițială.

CÂntăreața provine dintr-o familie în care majoritatea sunt supraponderali și i-a fost destul de greu să slăbească atunci când și-a dat seamă că este momentul pentru o schimbare. După multe eforturi, ea are acum silueta pe care și-o dorește și încearcă să își mențină stilul de viață adoptat.

Luminița Anghel, în timpul unui concert, de pe vremea când se lupta cu kilogramele în plus

Sursa foto: Instagram

Secretul ei? Sportul și o dietă echilibrată! Îmbinând aceste două elemente, Luminița Anghel a reușit să slăbească nu mai puțin de 35 de kilograme.

„Acum am 58 de kilograme, față de 93 cât aveam atunci când l-am născut pe Filip. M-am apucat din nou de sală, am antrenor personal. Îl duc pe Filip la școală și mă opresc la sală. Stau două ore la sală.", a declarat Luminița Anghel.

Luminița Anghel zâmbitoare, într-o ținută neagră care îi pune silueta în evidență, în timpul apariției la „Vorbește lumea”

Sursa foto: Instagram

Metoda ei de slăbire nu s-a bazat pe vreo dietă minune, ci pe cumpătare și pe echilibru. În plus, a descoperit că așa poate oberva rezultate, după ce a încercat mai multe variante.

„Nu a fost o rețetă minune. Am încercat tot ce se putea încerca. Unele au funcționat, altele nu, câteodată am slăbit, alteori am stagnat. Eu, într-un final, am slăbit mâncând foarte puțin. După modelul celor care și-au făcut intervenția cu celebra tăiere a stomacului, eu mănânc așa pentru că așa îmi doresc. Puțin, dar orice, cu măsură și nu mănânc seara, după ora 18.00, nu beau deloc alcool, noi nu avem în casă sucuri acidulate. Nimeni nu consumă.", a adăugat ea.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Luminita Anghel (@luminitaanghel)

„Mănânc micul dejun, fac pauză patru-cinci ore și apoi iau prânzul. Dimineața mănânc ce mănâncă toată lumea: omletă, cașcaval, șuncă, ou ochi, măsline, pâine integrală prăjită sau rondele de orez. Paste mănânc la prânz, da, mănânc friptură, dar cartofii nu prea-mi plac.”, a explicat aceasta la „Vorbește lumea”, în octombrie 2021.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Luminita Anghel (@luminitaanghel)

„Mult timp după ce am născut, am început să slăbesc cu rezultate minime. Pentru că am născut târziu, cum toată lumea știe că am făcut după 42 de ani copilul și organismul nu mai reacționează la fel, nu mai are aceleași arderi și am avut mari probleme de greutate. Au trecut vreo patru ani până am început să mă simt confortabil cu felul în care arăt în haine.”, a spus cântăreața în cadrul emisiunii de la Pro Tv.

La data de 20 decembrie 2011, Luminița Anghel a devenit mama unui băiat, pe nume Filip, care i-a schimbat viața. Când și-a strând copilul biologic în brațe pentru prima dată, ea a înțeles că nimic „nu se compară” cu acest sentiment, după cum a declarat într-un interviu mai vechi acordat celor de la Prima TV. Totul arată altfel pentru vedetă acum, după ce a reușit să depășească problemele legate de custodia celor doi copii adoptivi și a ales să se concentreze pe educația celui născut de ea, care are în prezent 10 ani.

Citește și: Minodora a ajuns la o siluetă demnă de un fotomodel, după ce a slăbit nu mai puțin de 40 de kilograme! Secretul din spatele siluetei de invidiat a cântăreței

Surse articol: YoutubeClickDcnews

Sursa foto principală: Foto1, Foto2

Articolul urmator
Povestea nespusă a lui Cătălin Crișan. Cum a găsit artistul mereu luminița de capătul tunelului și echilibrul delicat între carieră și viața de familie
Povestea nespusă a lui Cătălin Crișan. Cum a găsit artistul mereu luminița de capătul tunelului și echilibrul delicat între carieră și viața de familie
Ce antrenament de slabit ar trebui sa incerci dupa sarbatori?
Incepe quiz
Ce antrenament de slabit ar trebui sa incerci dupa sarbatori?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.