Mariana Mihuț, sărbătorită la 84 de ani pe scena Bulandra. Mesajul savuros transmis de Victor Rebengiuc în fața mulțimii

Mariana Mihuț, sărbătorită la 84 de ani pe scena Bulandra. Mesajul savuros transmis de Victor Rebengiuc în fața mulțimii
Ramona Jurubita
Marţi, 10.11.2026

La împlinirea vârstei de 84 de ani Mariana Mihuț s-a bucurat de o aniversare emoționantă, chiar pe scena teatrului căruia i-a dedicat mai bine de cinci decenii din viață. Soțul ei a fost alături de ea în momentul special, chiar dacă el s-a retras din activitatea artistică în septembrie 2025.

Pe 7 noiembrie 2026, îndrăgita actriță și-a sărbătorit ziua de naștere, iar colegii de la Teatrul „Bulandra” din București au sărbătorit-o cu flori, urări și aplauze. Victor Rebengiuc, în vârstă de 93 de ani, a ținut să îi mulțumească public pentru anii petrecuți împreună, iar cuvintele lui i-au impresionat pe toți cei prezenți în sală.

Gala Victor Rebengiuc. Cine este actrița care s-a așezat în genunchi, pe scenă, în fața marelui actor

Mariana Mihuț, emoționată până la lacrimi pe scena Teatrului Bulandra

Încă de când era tânără, Mariana Mihuț a considerat că teatrul este o parte esențială a vieții sale. Actrița, care a interpretat de-a lungul carierei zeci de personaje memorabile, continuă să fie apropiată de instituția în care a lucrat alături de unii dintre cei mai importanți artiști români.

Cu ocazia împlinirii vârstei de 84 de ani, colegii săi au dorit să îi arate cât de mult o prețuiesc și i-au pregătit un moment aniversar. Actrița a primit flori și felicitări, iar întâlnirea a fost marcată de emoție, amintiri și recunoștință pentru anii petrecuți împreună.

Mariana Mihuț nu și-a ascuns bucuria de a se afla în mijlocul oamenilor alături de care a construit atâtea spectacole. A mărturisit că intrarea în colectivul teatrului a fost una dintre marile sale dorințe profesionale și că s-a simțit privilegiată să lucreze alături de actori de o asemenea valoare.

„Mi-am dorit din tot sufletul să fac parte din colectivul Teatrului Bulandra, am fost fericită că am lucrat aici cu cei mai buni actori. Vă mulțumesc din suflet pentru flori și pentru urări!”, a declarat actrița de ziua ei.

În ultimii ani, Mariana Mihuț a continuat să fie prezentă în viața artistică, demonstrând că pasiunea pentru meserie nu s-a diminuat odată cu trecerea timpului. Numele său figurează și în distribuția spectacolului „Băieții de zinc”, montat la Teatrul „Bulandra” în regia lui Yuri Kordonsky, după scrierile Svetlanei Aleksievici.

Victor Rebengiuc, declarație de dragoste pentru soția sa

Unul dintre cele mai emoționante momente ale aniversării a venit din partea lui Victor Rebengiuc, care a urcat pe scenă alături de soția sa și i-a adresat câteva cuvinte în fața celor prezenți.

Actorul a vorbit despre sprijinul pe care Mariana i l-a oferit în căsnicie și despre rolul pe care l-a avut în creșterea fiului lor, Tudor Rebengiuc. Declarația a fost una plină de afecțiune, dar finalul a purtat amprenta umorului pentru care marele actor este cunoscut.

„Îți mulțumesc pentru tot ce ai însemnat pentru mine și pentru băiatul nostru. Ne-ai ajutat, ne-ai sprijinit, te vom iubi și de acum înainte. Sper să vii și tu, data viitoare, la ziua mea.”, i-a spus Victor Rebengiuc.

Ultima frază a stârnit zâmbete. După o declarație sinceră despre recunoștință și dragoste, actorul a ales să încheie într-o notă veselă, făcând o glumă despre propria aniversare.

Pentru Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc, asemenea schimburi de replici au devenit firești după o viață petrecută împreună. Cei doi s-au susținut reciproc în carieră, au împărțit scena în numeroase spectacole și au reușit să își păstreze relația departe de scandalurile mondene.

Prezența actorului la aniversarea soției a avut o semnificație aparte și pentru admiratorii săi. Victor Rebengiuc și-a anunțat retragerea din activitatea teatrală în 2025, explicând că vârsta și problemele de sănătate nu îi mai permit să joace în condițiile pe care și le dorește. Cu toate acestea, nu a lipsit de la momentul special dedicat soției sale.

Victor Rebengiuc, despre secretul unei căsnicii de peste 60 de ani: „Ne-am iubit foarte mult”

Cei doi mari actori formează unul dintre cele mai longevive cupluri din lumea artistică românească. Sunt căsătoriți din 1965, iar după mai bine de șase decenii continuă să vorbească despre relația lor cu tandrețe și umor.

Într-un interviu acordat publicației click.ro, marele actor a vorbit despre gesturile de politețe pe care continuă să le considere importante într-o căsnicie. Nu a pretins că există o rețetă universală pentru o relație de durată, dar a explicat că el și Mariana nu au avut niciodată intenția de a se despărți.

„Sunt galant, n-am uitat să deschid o ușă, ca femeia să intre prima, vorbesc civilizat, politicos. În rest, nu sunt mari trucuri. Rămâi însurat că n-ai divorțat, ca să fac o glumă. Ne-am iubit foarte mult, nu ne-am gândit niciodată să ne despărțim, ne-a mers bine împreună.”, a mărturisit actorul.

Victor Rebengiuc s-a îndrăgostit de Mariana Mihuț în timpul filmărilor la „Pădurea spânzuraților”

Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț au trecut împreună prin schimbări majore în lumea teatrului, prin perioade dificile și prin responsabilitățile vieții de familie.

Povestea de dragoste dintre Mariana Mihuț și soțul ei a început în anii 1960, pe platourile filmului „Pădurea spânzuraților”, regizat de Liviu Ciulei.

La acea vreme, ea era o actriță foarte tânără, aflată la începutul carierei. Victor Rebengiuc era deja cunoscut în lumea teatrului și primise rolul principal în ecranizarea romanului lui Liviu Rebreanu.

Într-un interviu acordat publicației Adevărul, actorul a recunoscut că a fost cucerit imediat de frumusețea și talentul viitoarei sale soții.

„Mariana era o tânără studentă când ne-am cunoscut. Cum ar fi putut să nu-mi placă? Era tânără, era frumoasă, era atrăgătoare. Ne-am văzut prima dată în procesul muncii.”, povestea Victor Rebengiuc.

Întrebat dacă a fost vorba despre dragoste la prima vedere, actorul a răspuns fără ezitare:

„Da, cu Mariana a fost dragoste la prima vedere. Se pare că ne-am plăcut reciproc, pentru că ne-am căsătorit și, iată, suntem împreună.”

Mariana Mihuț, omagiată la Iași după o viață dedicată scenei. A primit Premiul de Excelență SFR 17

Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție după ce a cunoscut-o pe Mariana Mihuț

Înainte să formeze un cuplu cu Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc a avut o căsnicie cu actrița Anca Verești, colega sa de la Institutul de Teatru.

Cei doi s-au căsătorit în 1960, după o relație începută în tinerețe. Au lucrat împreună la Teatrul „Bulandra” și au împărțit scena în mai multe spectacole, dar în timp sentimentele lor s-au schimbat.

„M-am despărțit de Anca pentru că am întâlnit o altă fată frumoasă, foarte talentată, pe care o chema Mariana Mihuț. Oricum, relațiile dintre mine și Anca se răciseră și intraseră într-o rutină.”, a recunoscut el pentru Adevărul.

Iubirea lor a început fulgerător și i-a legat o pasiune cum rar mai există în zilele noastre. Dovada sentimentelor pe care și le poartă și astăzi este longevitatea relației lor pe care o admiră foarte mulți oameni.

Vezi galeria foto » Mariana Mihuț, sărbătorită la 84 de ani pe scena Bulandra. Mesajul savuros transmis de Victor Rebengiuc în fața mulțimii. Colegii i-au oferit flori Mariana Mihuț, sărbătorită la 84 de ani pe scena Bulandra. Mesajul savuros transmis de Victor Rebengiuc în fața mulțimii. A fost emoționată până la lacrimi

Surse foto: Facebook

Surse articol: Click, Redactia, Replicaonline

Tags: Mariana Mihut, Vedete Romania, Victor Rebengiuc, Stiri Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ce vei face peste 10 ani?
Ce vei face peste 10 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe