Mesajul dur transmis de Iulia Albu lui Alex Velea, prin intermediul unei scrisori adresate fiicei sale

Mesajul dur transmis de Iulia Albu lui Alex Velea, prin intermediul unei scrisori adresate fiicei sale
Alida Enache
Miercuri, 06.04.2022

Iulia Albu a intrat în conflict cu Alex Velea în urmă cu câțiva ani, după ce l-a criticat dur pe cântăreț pentru că purta "un lanț de manelist", în cadrul emisiunii semnate de către aceasta, "Poliția modei". Cei doi nu au reușit să își rezolve problemele până în prezent, având în vedere mesajul dur pe care i l-a transmis designer-ul vestimentar solistului, în urmă cu doar două zile.

Invitat în cadrul podcast-ului lui Radu Țibulcă, Alex Velea, în vârstă de 37 de ani, a făcut noi dezvăluiri despre scandalul iscat între el și Iulia Albu, în urmă cu câțiva ani. Cântărețul, care la vremea aceea a jignit-o dur pe fosta jurată de la „Bravo, ai stil”, a povestit că și-a cerut scuze și că își regretă fapta de atunci. Mai mult, acesta îi pregătise și o melodie usturătoare, pe care, ulterior, s-a hotărât să nu o mai scoată.

 Imagine cu Alex Velea cu ochelari de soareSursa foto: Facebook

„Mie Iulia Albu mi-a zis că sunt cocalar. Mi-a dat 0 la purtare. M-am împăcat cu ea, că am jignit-o la un moment dat. Nu mai știu ce făcusem. Am zis niște prostii, am pus o poză, am făcut ceva rău… Mi-am cerut scuze după. Am zis că poate citește fata ei ce am zis eu și deja aveam copii atunci. M-am gândit că nu am procedat bine și mi-am cerut scuze. Îi făcusem și o piesă. Era ceva rău! Nu am vrut să o mai scot și bine am făcut”, a povestit artistul în cadrul podcast-ului.

Auzind aceste vorbe, Iulia Albu, în vârstă de 40 de ani, a reacționat imediat și a hotărât să-i răspundă cântărețului într-un mod inedit, prin intermediul unei scrisori adresate fiicei sale, Mikaela.

Imagine cu Iulia Albu îmbrăcată în negruSursa foto: Facebook

„Într-o zi de luni, mama ta te va învăța să stai mereu dreaptă în fața oricărei furtuni. Da, draga mea Mikaela, trăim într-o lume urâtă, urâtă pentru că de multe ori oamenii te vor face să plângi și să te îndoiești de tine. Și va fi al naibii de greu sa treci peste, dar tu, draga mamei, trebuie sa ții mereu capul sus și să nu te prăbușești în bătaia vântului. Fii o salcie, ia-ți puterea din slăbiciunea lor. Fii demnă și STAI DREAPTĂ.

Imagine cu Iulia Albyu și Mikaela în timp ce fac un selfieSursa foto: Facebook

Când cineva i-a spus cândva mamei tale “Bătaie de joc cu găina la cap. Iulia Labu zdreanţa fashionistă (...). Ai strâmbat o oglinda. Vezi că noaptea umblă poliția și te ia pe dubă, pocitanie mică! De multe ori ești mai urâtă decât prevede legea. Ai nota 1. Linge acadeaua! Să dai papaverină la găină, mare manelist”, pentru că mama ta a spus ca el poartă un lanț de manelist și i-a dat o nota de 3 și apoi, după ani, a spus “M-am împăcat cu ea, că am jignit-o la un moment dat. Nu mai știu ce făcusem. Am zis niște prostii, am pus o poză, am făcut ceva rău… Mi-am cerut scuze după. Am realizat că are și ea copii. Are o fată, nu știu dacă are mai mulți copii, dar știam că are o fată. Am zis că poate citește fata ei ce am zis eu și deja aveam copii atunci. M-am gândit că nu am procedat bine și mi-am cerut scuze. Îi făcusem și o piesă. Un distrack. Era ceva rău! Nu am vrut să o mai scot și bine am făcut. Nu-mi place să îmi bat joc de oameni, să râd de ei. Îmi place să bârfesc când sunt cu prietenii mei, dar nu îmi place în mediul public să jignesc, că poate pe unii chiar îi afectează. Îi văd că sunt afectați și mă întristează”, mama ta A STAT DREAPTĂ. Și mama ta, Mikaela, SPUNE:

Nu, Alex Velea, nu te-am numit cocalar. Nu Alex Velea, nu pentru că am un copil ar trebui să iți ceri scuze. Da, Alex Velea, iți place să bârfești și să vorbești urât despre oameni. Pentru că tu NU POŢI sta drept. Și asta nu se va schimba niciodată, indiferent dacă ai sau nu copii. Eu stau cu capul sus în fața fiicei mele", a scris Iulia Albu pe pagina personală de Facebook.

Citește și: E oficial! Lora și Ionuț Ghenu se pregătesc pentru marele "DA"

Surse articol: Okmagazine, Playtech, Libertatea

Surse foto: Facebook

Articolul urmator »
Mihai Albu i-a luat tot fostei soții după divorț. Iulia Albu a fost obligată să-i înapoieze verigheta, pantofii și rochia de mireasă
Mihai Albu i-a luat tot fostei soții după divorț. Iulia Albu a fost obligată să-i înapoieze verigheta, pantofii și rochia de mireasă
Mariana Voinea | Miercuri, 18.09.2024
Incepe quiz
Ai supravieţui unei apocalipse?
Ai supravieţui unei apocalipse?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)

Ne găsești pe