E oficial! Lora și Ionuț Ghenu se pregătesc pentru marele "DA"
S-au iubit și acceptat cu bune și rele, după cum o zic chiar ei, iar acum urmează să ajungă în fața altarului! Bat clopotele de nuntă pentru Lora (39 ani) și logodnicul ei, Ionuț Ghenu (37 ani), care se căsătoresc după șapte ani de relație.
Fanii artistei așteaptă de mult această veste și uite că, într-un final, frumoasa cântăreață a făcut marele anunț în cadrul podcast-ului lui Horia Brenciu: "Horia, vezi că s-ar putea să te invit la nuntă anul acesta". Celebrul prezentator TV nu s-a putut abține și i-a dat de gol pe cei doi îndrăgostiți, după ce a postat un mesaj pe paginile personale de social media.
„Nu am cum să vă spun asta, decât direct: Lora se mărită! Ionuț e alesul! Despre nuntă, locație, precum și despre formidabilele clipe din viața artistică palpitantă a Lorei, vom povesti luni, la LUCRURI SIMPLE! Pregătiți-vă pentru un bibelou de episod!”, a scris artistul.
De ce au amânat atât de mult nunta
Frumoasa poveste de dragoste dintre Lora și viitorul ei soț a luat naștere în urmă cu șapte ani, pe când Ionuț Ghenu era manager-ul solistei. Cei doi îndrăgostiți au început să se apropie tot mai tare, deși s-ar fi speculat că bărbatul avea deja o relație cu actrița Doinița Oancea. Chiar și așa, cântăreața, care se despărțise deja de Dan Badea, a mărturisit despre logodnicul ei că ”era și nu era (n. red.: într-o relație)” pe atunci.
Sursa foto: Facebook
În ziua în care au aniversat șapte ani de relație, artista a împărtășit cu fanii ei de pe rețele de socializare secretul unei relații de vis: ,,Anul ăsta împlinim 7 ani de relație ,,non-stop.” (…) Ne-am iubit și acceptat cu bune și rele și am avut un scop comun. Cât veți avea un scop, un ideal comun, veți fi meniți să fiți împreună”.
Sursa foto: Facebook
Chiar dacă își doresc să ajungă în fața altarului, cei doi îndrăgostiți consideră că nu au nevoie de un act care ca să le oficializeze relația.
,,Nunta se va întâmpla cu siguranță, însă nu am stabilit nici acum o dată. Este un eveniment frumos, dar nu unul care face diferența pentru noi. Suntem la fel de fericiți și fără o hârtie care să ateste relația noastră, nu pe asta ne bazăm. Prin urmare, se va întâmpla la momentul potrivit, alături de oamenii dragi”, spunea Lora în trecut, într-un interviu.
Sursa foto: Facebook
Motivul pentru care Lora și partenerul său ar fi amânat atât de mult nunta este chiar apariția pandemiei de Coronavirus. Mai mult, în 2020, cuplul s-a confruntat cu multe situații dificile. Mama solistei a murit, iar apoi, ea și Ionuț Ghenu au rămas blocați în Bali pentru două luni.
Solista îmbracă rochia de mireasă pentru a doua oară! În trecut, aceasta a fost căsătorită și cu actorul Dan Badea, de care a divorțat în anul 2014. Cei doi au declarat la vremea aceea că nu se potriveau.
Surse articol: Kfetele, Click, Spectacola
Surse foto: Facebook