Mesajul emoționant al lui Pavel Bartoș pentru fiica lui, cu ocazia împlinirii a 18 ani

Ce ar mai fi de spus despre Pavel Bartoș? Talentat, comic și foarte-foarte apreciat de publicul român și nu doar, coprezentatorul show-ului „Românii au talent” reușește să ne aducă zâmbetul pe buze chiar și în cele mai mohorâte zile. Acesta se împarte cu brio între o carieră de succes și viața de familie, dovedindu-ne de fiecare dată că nu este doar un artist excepțional, dar și un tată și soț iubitor.
Pavel Bartoș, în vârstă de 47 de ani, are trei fete deosebite alături de minunata sa soție, Anca, în vârstă de 44 ani. Eva (18 ani), Sofia (8 ani), Rita (14 ani) și mama lor îi aduc împlinire sufletească zi de zi îndrăgitului actor, iar acesta le iubește ca pe ochii din cap.
Sursa foto: Facebook
Luni, 31 ianuarie, fiica cea mare a artistului, Eva, a împlinit frumoasa vârstă a majoratului. Cu ocazia acestui mare eveniment, tăticul a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj absolut emoționant pe care i l-a dedicat acesteia.
"La mulți ani, draga mea Eva! Ai împlinit 18 ani! Te iubesc, te prețuiesc, te admir și tare îți mulțumesc că ai ales ca eu să fiu tati al tău! Nu sunt tăticul perfect, nici nu știu dacă e posibil așa ceva, dar sunt un tătic care învață zi de zi. Am înțeles în timp că principalele calități ale unui părinte sunt să iubească necondiționat, să comunice și să fie alături de copil, dar mai ales să aibă răbdare, multă răbdare, enorm de multă răbdare! La capitolul răbdare încă mai învăț, dar învăț odată cu tine! Eva, draga lui tati, zboară, îndrăznește, visează, iubește, fii iubită, fii dreaptă, ajută, lasă-te ajutată, poți să și greșești, nu-i nimic, important este să înveți din acele greșeli, să mergi mai departe, să fii puternică, mai înțeleaptă, să fii tu! Eu am mare încredere în tine! Sunt atât de mândru de tine! Sunt atât de fericit cu tine!", a scris Pavel Bartoș pe Facebook, în dreptul imaginilor cu fiica lui.
Sursa foto: Facebook
În urmă cu patru ani, pe când Eva avea 14 ani, actorul declara că este conștient că fiica sa a crescut și că nu se mai poate comporta cu ea ca atunci când era mai mică, deși și-ar fi dorit foarte mult asta.
"Eva e foarte înaltă și foarte frumoasă. Eva mă întrece. Dacă mă vede cineva pe stradă cu ea zice că îmi e iubită… M-am surprins chiar eu, că mergeam împreună pe stradă și, din reflex, am luat-o de mână. Și când m-am uitat era lângă mine un om mare. Mă gândeam că e ciudat să ne ținem de mână și îmi e dor de clipele alea. De aceea profit acum de momentele pe care le am cu fiica cea mică și cu cea mijlocie", a povestit actorul în trecut.
Sursa foto: Facebook
Artistul a mai povestit pentru Viva.ro în urmă cu un an că are foarte mare încredere în ea și că ar putea lăsa oricând fetele cele mici în grija ei. Mai mult, aceasta ar vrea să urmeze o facultate extrem de grea.
“Toate trei sunt foarte diferite. Eva este pasionată de limba engleză, dar nu numai. Este un copil foarte bun, învață excelent. Deși are doar 17 ani, oricând aș putea să o las să aibă grijă de surorile ei mai mici. Am foarte mare încredere în ea. Iar într-un viitor foarte apropiat are de gând să urmeze Facultatea de Drept.”, a mai menționat acesta.
Pavel Bartoș și soția sa s-au căsătorit în anul 2003. Cei doi s-au cunoscut la Timișoara, la Teatrul Național, pe când Anca Bartoș era în anul 4 de facultate, iar artistul era deja absolvent.
Citește și: Cum arăta Pavel Bartoș în tinerețe. Brad Pitt era mic copil pe lângă el!
Surse articol: Click, Impact, Fanatik



Surse foto: Facebook