Mesajul lui Mihai Șora la 105 ani a devenit viral pe Internet

Mesajul lui Mihai Șora la 105 ani a devenit viral pe Internet

Ramona Jurubita

Cu siguranță nu există român care să nu fi auzit de Mihai Șora, omul care pare că a sfidat trecerea timpului. Filosoful și eseist de meserie, Mihai Șora a împlinit minunata vârstă de 105 ani pe de 7 noiembrie 2021. El este printre puținii români care ajung la această vârstă și de aceea, a intrat în „Top 50 cei mai bătrâni oameni din lume” chiar în luna iunie a acestui an.

Deși are mai mult de un secol de viață, filozoful ține pasul cu evoluția tehnologiei și postează des pe conturile sale de pe rețelele sociale. Chiar de ziua lui, Mihai Șora a adăugat o fotografie cu cifra cinci din numărul vârstei sale și a făcut și o glumă cu acest prilej, spunând că el a ales doar cinciul, semn că nu se simte bătrân.

„Și l-am luat pe 5 în brațe.
(Eu sunt mic, dar ținți e mare.)
P.S. 105 ani, adică 38 351 de zile.
920 424 de ore.
55 225 440 de minute.
3 313 526 400 de secunde.
(La care se adaugă cele 50 de care am avut nevoie ca să fac aceste socoteli.)
Ceea ce vă doresc tuturor, dragii mei.
Am plecat la petrecere.”, a scris Mihai Șora pe Facebook.

Mihai Șora la 105 ani

Sursa foto: Facebook

Urmăritorii de pe rețelele sociale i-au urat „La mulți ani”, multe bucurii și multă sănătate, semn că se află în atenția publicului român. Acesta stârnește zilnic aprecierile tuturor românilor.

Se pare că a avut o petrecere pe cinste și că cei dragi au făcut tot posibilul să îl vadă bucuros și la această aniversare. Pe 8 noiembrie, Mihai Șora a adăugat o nouă fotografie cu încă un mesaj scris în spirit de glumă, pentru a-și distra prietenii de pe Facebook. Aceștia îi sunt mereu alături și îi lasă sute de comentarii.

„Bună dimineața, copii!
Cam așa arată energia mea de astăzi.
Vă mulțumesc, vă mulțumesc, dragii mei!
P.S. Există confetti cu girafe, inimioare, fluturi și baloane. Ca să știți.
Cine le-a împrăștiat prin toată casa, să facă bine acum și să le strângă (una câte una, bineînțeles).”, este mesajul lui Mihai Șora prin care le mulțumește tuturor pentru energia pozitivă pe care i-au transmis-o.

Sub acest mesaj, el a încărcat o imagine cu multe flori colorate. Filosoful român postează aproape zilnic mesaje de interes general, dar glumele sunt cele care prind cel mai bine. Chiar cu o zi înainte de a împlini 105 ani, Mihai Șora a postat o fotografie cu statuia lui George Enescu, cerându-le copiilor să nu mai lipească gumă de mestecat pe monument. Acest mesaj a fost un semnal de alarmă, el nu a vrut să îi certe ci să îi critice în mod direct pe cei care comit astfel de fapte. Înțelepciunea pe care a dobândit-o în timp îl ajută să fie un om blând și glumeț chiar și când îi ceartă pe cei mai tineri.

„Dragi prieteni, tocmai am trecut pe la Domnul Enescu să-l salut și să-i dau vești din țara noastră. M-a rugat să le transmit celor mici să fie buni și să nu-i mai lipească etichete pe fotoliu, nici gumă de mestecat pe haine sau în păr. Iar porumbeii să binevoiască să-și caute o toaletă în altă parte. Zi senină tuturor”, a scris Mihai Șora sub fotografia cu statuia lui George Enescu.

De asemenea, el are și un canal de Youtube, unde povestește întâmplări, sau recită versuri și scurte cugetări.

Mihai Șora s-a născut în anul 1916, în comuna Ianova, judeţul Timiş, în familia unui preot. Probabil că învățăturile tatălui său l-au condus pe acest drum al filozofiei și așa a învățat să fie înțelept și respectuos cu toți cei care îl înconjoară.

Citește și: RealitateaG4mediaClick

Surse articol: Zi de naștere inedită. Ce a făcut Mihai Morar, pentru prima oară-n viață, în ziua în care a împlinit 40 de ani

Sursa foto principală: Facebook

Articolul urmator
Ce pensie primește Mihai Tatulici după cinci decenii în care a dovedit tuturor că este un jurnalist exemplar: „La 14 ani, știam că mă fac ziarist”
Ce pensie primește Mihai Tatulici după cinci decenii în care a dovedit tuturor că este un jurnalist exemplar: „La 14 ani, știam că mă fac ziarist”
Ce soră Kardashian eşti?
Incepe quiz
Ce soră Kardashian eşti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.