Mirela Vaida și Valerie Lungu, ceartă de proporții la Asia Express. Gazda le-a dat afară din casă: „Umilința de a fi dată afară, în miezul nopții, din pat”
Ediția din 12 octombrie 2026 a emisiunii „Asia Express” a adus în fața telespectatorilor un moment complet neașteptat. Este vorba despre un scandal de proporții între Mirela Vaida și Valerie Lungu, care au ajuns în aceeași echipă după schimbarea coechipierilor. Cele două au constatat că sunt total diferite și nu s-au putut înțelege absolut deloc în primele ore petrecute împreună.
Ba mai mult, cearta lor puternică i-a îngrijorat pe chinezii care le-au poftit în casa lor și, în cele din urmă, aceștia le-au rugat să părăsească locuința. Vezi cum a reacționat Mirela Vaida de la Acces Direct când a fost dată afară din casă, în toiul nopții, din cauza neînțelegerilor sale cu Valerie Lungu!
Mirela Vaida și Valerie Lungu, o echipă explozivă
Amintim că Mirela Vaida a intrat în competiția „Asia Express” alături de prietena sa, interpreta de muzică populară Oana Tomoiagă. La rândul ei, Valerie Lungu, tânăra influenceriță din Republica Moldova, îl are partener pe „Drumul Mătăsii” pe soțul ei, Alex Gîlcă.
Tensiunile uriașe au început în momentul în care Irina Fodor a anunțat schimbul de coechipieri și o formulă care avea să se dovedească explozivă. Mirela Vaida, în vârstă de 44 de ani, și Valerie Lungu, în vârstă de 32 de ani, au ajuns în aceeași echipă.
Problemele dintre ele au început încă din timpul căutării primei cazări împreună. Mirela și Valerie au avut abordări diferite, iar discuțiile despre cum ar trebui să comunice și să ia deciziile s-au transformat într-o ceartă în toată regula.
Cele două au fost date afară în toiul nopții
La un moment dat, Mirela Vaida s-a supărat atât de tare pe atitudinea avută de Valerie încât a refuzat să mai mănânce și s-a retras în dormitor. Și ea și influencerița au plâns din cauza situației în care au ajuns, provocând îngrijorare în rândul gazdelor. Acestea au considerat că atmosfera creată în locuință le aduce ghinion și au decis că nu le mai pot ține peste noapte în casa lor.

Cele două concurente au fost astfel nevoite să își strângă lucrurile și să plece în timpul nopții.
„Gazdele sunt foarte supărate de ceea ce s-a întâmplat, pentru că lacrimile aduc ghinion și pentru că ei nu acceptă și nu tolerează o astfel de atitudine, și pentru că nu vom găsi cazare nicăieri în sat, pentru că ei au anunțat deja pe toată lumea.”, a declarat Mirela Vaida, la Asia Express.
În cele din urmă, producția le-a transportat la un hotel, dar cele două au continuat schimbul de replici acide pe drum și s-au băgat la somn tot supărate.
Mirela Vaida: „Umilința de a fi dată afară…Este ceva ce eu nu am trăit”
Pentru Mirela Vaida, experiența a fost una dintre cele mai neplăcute trăite până atunci în competiție. Mai mult decât simpla lipsă de cazare, prezentatoarea a resimțit profund faptul că a fost scoasă din casă după ce deja se pregătise să doarmă.
„Umilința de a fi dată afară, în miezul nopții, din pat, deci ridicată din pat, dată afară din casă, în miezul nopții, scoasă la poartă cu sacul după tine și cu bagajele după tine... Este ceva ce eu nu am trăit.”, a spus ea.
A doua zi, cele două au ridicat din nou vocea una la cealaltă, Mirela spunându-i coechipierei: „Tu la mine nu țipi, da?”, în timp ce Valerie i-a reproșat că nu știe să o asculte.
Mirela Vaida a izbucnit în lacrimi când s-a gândit la familie
Tensiunea strânsă pe parcursul celor două zile s-a văzut cel mai bine la testimoniale. Prezentatoarea TV a cedat emoțional atunci când și-a imaginat cum vor percepe ce din familia sa imaginile difuzate la televizor.
Mirela Vaida s-a gândit la soțul ei, la copii și la părinții care, cu siguranță, au trăit intens momentul difuzării ediției din 12 octombrie 2026.
„Ce o să creadă familia mea când se uită la mine? Că ne-am purtat așa și că am fost date afară în stradă noaptea. Mi se pare că îi fac de rușine și acum noi am trecut peste asta, dar, în momentul în care ei mă văd la televizor, o să trăiască tot ceea ce am trăit eu atunci.”, a mărturisit Mirela Vaida în emisiune.

Valerie Lungu a încercat să o liniștească
Paradoxal, chiar Valerie Lungu a fost cea care a încercat ulterior să reducă tensiunea și să îi explice Mirelei că ceea ce s-a întâmplat trebuie privit și prin prisma presiunii uriașe a competiției.
„Dar nu te învinovăți, suntem oameni, trecem prin tot felul de stări, așa e viața. Așa e într-o prietenie, într-o căsnicie, te mai cerți, te împaci. Acum, asta e un reality show.”, a spus Valerie Lungu, la testimoniale.
În a doua parte a etapei, cele două au reușit să lase conflictul deoparte și să lucreze împreună pentru a duce misiunea la bun sfârșit. În ciuda tensiunilor, Mirela Vaida și Valerie Lungu s-au descurcat bine la probele ce au urmat după cearta de proporții, dovedind astfel că pot face o echipă bună dacă își doresc.
Surse articol: Youtube, A1, Spynews, Libertatea
Tags: Asia Express, Asia Express 2026, Mirela Vaida, Vedete Romania, Stiri Romania