Monica Tatoiu susține că o metodă naturistă a ajutat-o să învingă cancerul. Specialiștii au reacționat imediat

Monica Tatoiu se numără printre cele mai controversate prezențe din spațiul public, fiindcă declarațiile sale stârnesc adesea vâlvă printre oamenii care le ascultă. În urmă cu mai mulți ani, femeia de afaceri s-ar fi confruntat cu probleme serioase de sănătate, pe care a susținut că le-a tratat cu ajutorul unei rețete naturiste.
Puțini își aduc aminte că, în trecut, Monica Tatoiu a avut cancer la sân și a învins această boală nemiloasă, care pune viața multor femei în pericol. Află ce a dezvăluit despre tratamentul care a ajutat-o să se vindece și ce părere au medicii despre acest subiect delicat!
Ce a ajutat-o pe Monica Tatoiu să învingă cancerul
Monica Tatoiu, în vârstă de 68 de ani, este cunoscută drept una dintre cele mai de succes femei de afaceri din România. A condus compania Oriflame România în perioada 1996 - 2008 și se numără printre cele mai bogate românce, având în prezent și o pensie pe măsură.
Faima și bogăția nu au contat însă în fața cancerului, care s-a instalat în corpul ei fără să o întrebe ce statut financiar sau profesional avea la acea vreme. Ca orice om, a trebuit să lupte cu boala și să caute salvarea în mai multe locuri.
Când era mai tânără, Monica Tatoiu a recunoscut că boala a fost prezentă în corpul ei nu o dată, ci de două ori, după ce a recidivat într-o perioadă stresantă.
„Boala o am în corp de copil dar s-a liniștit, mai ales după ce l-am născut pe fiul meu, în urmă cu 17 ani. Cancerul a recidivat în perioada 2004-2005, după ce am candidat la Primărie. (...)
Când cancerul a recidivat, și medicii din România și cei din Viena mi-au recomandat să mă operez. Cum să renunț la toată feminitatea mea, să-mi scoată tot?! Nici nu mă gândesc.”, spunea ea într-un interviu acordat în urmă cu mai bine de un deceniu.

După ce s-a vindecat, afacerista a vorbit deschis despre leacul pe care îl consideră salvator în cazul ei. Este vorba despre un amestec naturist, pe bază de miere, lăptișor de matcă și polen.
Rețeta care a scăpat-o pe Monica Tatoiu de cancerul la sân
Așa-zisul leac miraculos este format din:
- lăptișor de matcă - 4 g;
- miere de salcâm - 1,5 kg;
- polen măcinat - 300 g;
- ser fiziologic - 200 ml;
- tinctură de propolis - 150 g.
„Eu am asistat la atâtea greșeli medicale, adevărul nu este absolut, nimeni nu este păstrătorul adevărului absolut, dar eu pot spune că, după această rețetă, eu nu mai am nimic.”, a mărturisit Monica Tatoiu în urmă cu mai mult timp.
Reacțiile specialiștilor cu privire la „tratamentul minune” împotriva cancerului
Nici producătorii acestui leac naturist și nici medicii nu îi încurajează pe bolnavii de cancer să renunțe la tratamentele medicamentoase împotriva temutei boli. Se pare că amestecul de produse naturiste poate fi folosit ca un supliment alimentar, dar nu are puterea de a suplini chimioterapia.
„Deși acest produs este de o calitate excepțională, nu vindecă și nu tratează cancerul. Produsul nu înlocuiește tratamentul prescris de medicul dumneavoastră. În cazul unor afecțiuni oncologice (tumori, cancer), asigurați-vă că nu primiți interdicția de a consuma produse apicole.”, au menționat producătorii.
Medicul oncolog clujean Nicolae Ghilezan, membru corespondent al Academiei Române, recomandă pacienților să asculte întotdeauna sfaturile medicilor care le supraveghează boala și să nu creadă că leacurile „băbești” îi pot salva.
De asemenea, Stella Hanusz, președintele Asociației Române de Cancer „Destine Comune”, a transmis un mesaj pentru toți bolnavii de cancer care s-au gândit să renunțe la medicină și să se îndrepte spre acest tratament naturist:
„Mulți pacienți diagnosticați cu cancer au folosit-o, au spus că se simt mai bine, au decis să renunțe la tratamentul alopat și din experiența mea de ani de zile, renunțarea la medici duce la metastaze sau la deces”.
„Lăptișorul de matcă și polenul sunt nocive pentru bolnavii de cancer”
Un alt specialist în lupta cu diversele forme de cancer subliniază că două dintre ingredientele acestui amestec le pot face mai mult rău decât bine pacienților.
„Lăptișorul de matcă și polenul sunt nocive pentru bolnavii de cancer. Lăptișorul de matcă este un factor biostimulator, stimulează toate celulele, nu doar pe cele sănătoase.
În urma administrării acestei rețete există riscul destul de mare ca celulele canceroase să se dezvolte, iar pacienții care erau într-o stare bună și se vindecaseră să constate că problema de sănătate a reapărut. Am o pacientă care a cumpărat și a folosit această rețetă, iar acum s-a reîntors în cabinet, cu markerii tumorali modificați, crescuți.”, a spus Florin Onisim, medic oncolog.

În prezent, femeia de afaceri se bucură de o viață liniștită alături de omul care stă lângă ea de aproximativ patru decenii. Monica Tatoiu și soțul ei, Victor Tatoiu, au trecut împreună prin bune și rele, dar nimic nu a putut să îi despartă. Cei doi trăiesc într-o vilă luxoasă și nu se uită la bani când vine vorba de împlinirea dorințelor, căci veniturile lor sunt pe măsură. Numai Monica Tatoiu are o pensie de peste 20 de mii de lei pe lună.
Important de precizat este că Monica Tatoiu are și un copil din căsnicia actuală. Fiul ei poartă numele soțului și are 31 de ani.



Surse foto: Facebook, iStock, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Adevarul, Romaniatv, Evz
Tags: Monica Tatoiu, Vedete Romania