Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Nicole Cherry a fost cerută în căsătorie de tatăl copilului ei, Florin

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

Update! Nicole Cherry a făcut și primele declarații despre cererea în căsătorie, spre deliciul fanilor. "A fost ceva extrem de simplu, cumva așteptat mai ales fiind și însărcinată, toată lumea se aștepta că vine și momentul ăsta. A fost într-un moment surprinzător pentru mine, chiar nu mă așteptam. A fost ceva spontan, eram în drum spre munte, am zis că o să luăm cina împreună, am zis să ne sărbătorim că mai e puțin și vine fetița, și uite că a venit și inelul. Cumva mă așteptam că se va întâmpla la un moment dat, dar nu mă așteptam fix în momentul ăla, a declarat vedeta.

Oh, ce veste minunată pentru viitoarea mămică Nicole Cherry! Cântăreața noastră a fost cerută în căsătorie de către  iubitul ei, Florin Popa.

În luna iunie, Nicole a anunțat că este însărcinată pentru prima oară, printr-o piesă emoționantă, "Scrie-mi pe suflet": "Lângă Florin am crescut și în brațele lui am devenit femeie. În ochii lui mi-am văzut tot viitorul și am simțit din prima clipă că e bărbatul care va da sens vieții mele. De câteva luni, trăiesc toate emoțiile si sentimentele la intensitate dublă, pentru că le împart cu o inimioară care bate în tandem cu inima mea. Pentru că din inimile noastre s-a mai născut încă una, am învățat ce e iubirea absolută. Te iubim pe tine cel mai mult. Semnat, mami și tati", a scris Nicole Cherry și pe Instagram, în dreptul unei imagini în care bărbatul îi pune mâinile pe burtică.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Nicole ???? (@nicolecherry)

"Eu mi-am programat copilul. Voiam foarte tare să fie în zodia Săgetător. Dar nu aveam pretenții ce să fie. Când am aflat că e fetiță, am fost super emoționată, a fost un șoc. Calculele băbești îmi arătau că o să am băiat" - a declarat Nicole, care deja a anunțat că va avea o fetiță care va purta numele de Anastasia.

Sursa foto Instagram Nicole Cherry

„Asta e ultima, promise! Sunt fericita… nu m-am putut abtine. Multumesc pentru mesaje', a mai scris Nicole Cherry pe Instagram, alături de o fotografie cu ea, inelul de logodnă și un buchet imens de trandafiri albi.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Nicole ???? (@nicolecherry)

Surse foto: Instagram

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro - vedete

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Schimbare uriașă la „Bravo, ai stil Celebrities!”, Ilinca Vandici este OUT! Cu cine a fost înlocuită vedeta (18290 vizite)
    2. Nu se opresc la șase! Anca Serea, declarații sincere despre următorul copil (9824 vizite)
    3. Că nu o mai au la inimă e puțin spus! Irina Fodor, pusă la zid de fanii "Asia Express" (7772 vizite)
    4. S-a votat! El este cel mai sexy bărbat din lume (6405 vizite)
    5. Verdictul publicului: Top 20 cei mai atrăgători bărbați din lume (4886 vizite)
    1. Jamie Oliver a început să mănânce mai mult și a slăbit 12 kilograme. Care este secretul lui (nota 5)
    2. Viața inegalabilei Jennifer Lopez: de la o fată de cartier la cea mai de succes artistă a lumii (nota 5)
    3. 10 trucuri de beauty neobișnuite care le ajută pe vedete să arate întotdeauna impecabil (nota 5)
    4. De ce nu și-a mai găsit Mihaela Tatu fericirea alături de un bărbat (nota 4.8)
    5. Cupluri de vedete pe care nimeni nu și le imagina vreodată împreună și care au devenit exemplul relației ideale! (nota 4.5)
    1. Neti Sandu spune lucrurilor pe nume. A dezvăluit secretul părului ei perfect (0 comentarii)
    2. De ce nu și-a mai găsit Mihaela Tatu fericirea alături de un bărbat (0 comentarii)
    3. Formează un cuplu de mai bine de 13 ani și sunt un exemplu pentru mulți. Povestea de dragoste dintre Elwira si Mihai Petre (0 comentarii)
    4. George Burcea a fost acuzat că instigă la violență împotriva femeilor. Cum a reacționat actorul (0 comentarii)
    5. O mai țineți minte pe faimoasa SuperNanny? Ce mai face astăzi Irina Petrea (0 comentarii)

    LIKE si intra in universul divelor!