Nicoleta Luciu, primele declarații despre divorț după ce a apărut fără verighetă. Vedeta are o relație cu Zsolt Csergo de peste un deceniu

Nicoleta Luciu este, pentru mulți, simbolul femeii care le poate avea pe toate: frumusețe, faimă, familie. După ani de discreție, în care s-a retras din lumina reflectoarelor pentru a se dedica exclusiv vieții personale, vedeta a revenit în atenția românilor. Nu cu un nou serial, ci cu un podcast care deja a atras atenția publicului și sponsorilor. Dar cum stă, de fapt, Nicoleta cu viața personală?
Surprinsă de tot mai multe ori fără verighetă, Nicoleta Luciu a stârnit din nou valuri de speculații. Se vorbește despre tensiuni în relația cu Zsolt Csergo, omul cu care are o căsnicie de peste 10 ani. Se află Nicoleta Luciu în divorț cu tatăl copiilor ei? Află adevărul chiar de la ea!
Fanii au observat nu doar lipsa inelului, ci și faptul că cei doi nu au mai fost văzuți împreună în public de ceva timp. De asemenea, vacanțele tradiționale în familie, mai ales cele din Croația, au fost înlocuite de escapade pe cont propriu, unele în scop publicitar.
Ce spune Nicoleta Luciu despre divorțul de care se vorbește în spațiul public
Întrebată de jurnaliștii de la Cancan dacă are probleme în viața personală, vedeta a făcut o declarație scurtă și aparent liniștitoare. Dar tonul ei a fost mai degrabă rezervat, iar atitudinea defensivă. Nimic concret, nicio explicație clară legată de lipsa verighetei, nicio referire la Zsolt Csergo, soțul alături de care a construit o familie departe de București, în liniștitul oraș Miercurea Ciuc.
„Nu-s probleme. Dacă erau, spuneam eu.”, a declarat ea, pentru cancan.ro.

Nicoleta Luciu, schimbare totală de atitudine
Acum, însă, Nicoleta pare să fi tras linie, după o lungă perioadă în care a stat „la cratiță” – așa cum a spus chiar ea cu ceva timp în urmă. Fosta Miss România a decis să revină în Capitală și să-și construiască din nou cariera.
În 2025, Nicoleta Luciu vrea mai mult decât să fie o fostă vedetă de televiziune. A revenit în atenția publicului, iar podcastul pe care îl realizează deja produce venituri constante, datorită colaborărilor comerciale cu sponsori importanți.
Ce se întâmplă cu mariajul dintre Nicoleta Luciu și Zsolt Csergo?
Despre soțul actriței se știe că este un familist asumat, dar și extrem de discret. Extrem de ocupat cu afacerile sale, Zsolt Csergo preferă să rămână departe de luminile reflectoarelor.
Potrivit cancan.ro, apropiații cuplului susțin că distanțarea dintre ei nu e doar geografică. Nicoleta și Zsolt ar trăi, de ceva vreme, în lumi complet paralele – ea, în București, în mijlocul proiectelor media; el, în Miercurea Ciuc, unde continuă să administreze afacerile familiei.
Aparițiile Nicoletei Luciu în podcastul ce-i poartă numele au dat de gândit fanilor, care au observat că aceasta nu are verigheta pe deget. Se pare că bruneta nu o mai poartă de multă vreme, căci în pozele ei de pe Instagram nu se vede deloc inelul care reprezintă simbolul dintre ea și soțul său.
Nicoleta Luciu a început să se pună pe primul loc
Nu trebuie să uităm niciun moment că Nicoleta Luciu are patru copii și că, timp de peste un deceniu, și-a dedicat fiecare zi creșterii lor. A fost mamă full time pentru Zsolt junior (17 ani) și frații lui, tripleții în vârstă de 14 ani - o experiență copleșitoare chiar și pentru cea mai echilibrată persoană.
Acum, la vârsta de 44 de ani, Nicoleta Luciu simte că e timpul să își regăsească identitatea de femeie – nu doar de mamă sau de soție.
Revenirea ei nu este una superficială. Nu e despre apariții glamour sau interviuri regizate. Este despre independență, asumare și dorința clară de a-și reconstrui o carieră în media care să o reprezinte. Se implică, în paralel, și într-un proiect nou, despre care nu vrea momentan să vorbească – din superstiție.
Deși a negat ferm că ar fi vorba despre un divorț, comportamentul vedetei lasă loc de interpretări. Faptul că a renunțat la verighetă, că a plecat singură în vacanță și că evită constant să vorbească despre Zsolt Csergo sunt semne care nu pot fi ignorate. La fel s-a întâmplat și în trecut, când au existat zvonuri legate de o posibilă infidelitate a soțului. Atunci, Nicoleta a preferat tăcerea. Și tot atunci a renunțat, pentru o vreme, la verighetă.

„Dacă e să ne luăm după presă, am divorțat de cel puțin 20 de ori”
Sătulă să tot audă zvonuri despre mariajul ei, vedeta a răspuns tuturor curiozităților, în direct, la la Știrile Antena Stars, prezentate de Geanina Ilieș și Marius Niță:
„Dacă e să ne luăm după presă, am divorțat de cel puțin 20 de ori. Nu trecem printr-un niciun episod mai puțin plăcut. Trecem printr-un episod frumos pentru mine, pentru că e o etapă a vieții mele pe care am început-o de curând. (…) În general, verighetele le punem la evenimente foarte importante, Revelioane, nunți, botezuri, pentru că în viața de zi cu zi nu port bijuterii. Eu gătesc în fiecare zi, ar trebui să scot bijuteriile de pe mână. Eu cred că o relație nu stă în purtarea unui inel, cred că relația în sine merge frumos în momentul în care există comunicare.
Toate lucrurile acestea, noi le-am discutat în prealabil, după care ne-am pus de comun acord și chiar m-a susținut să fac acest lucru, pentru că eu de 10 ani nu am mai făcut absolut nimic, copiii au crescut, au 14 ani și 17 ani.”
Nicoleta Luciu nu mai e femeia care trăia în umbra bărbatului ei. Acum, e în lumina reflectoarelor și nu pare să vrea să plece prea curând de acolo, chiar dacă asta înseamnă să facă naveta permanent între Miercurea Ciuc și București și să petreacă mai puțin timp cu familia.



Surse foto: Instagram, Instagram, Facebook
Surse articol: Cancan, Romaniatv, Libertatea
Tags: Nicoleta Luciu, Vedete Romania