Noi probleme pentru Alex Dobrescu! Fostul partener al Cristinei Cioran a primit un nou ordin de restricție

Noi probleme pentru Alex Dobrescu! Fostul partener al Cristinei Cioran a primit un nou ordin de restricție
Ramona Jurubita
Marţi, 21.05.2024

În ultima vreme, fostul iubit al Cristinei Cioran este prins în tot mai multe scandaluri. De parcă neînțelegerile cu mama fetiței sale nu îi erau de ajuns, acum a supărat-o extrem de tare și pe fosta lui soție. Mai nou, trebuie să stea departe atât de ea, cât și Noel, fiul pe care îl au împreună.

Designerul nu-și mai poate vedea niciunul dintre cei doi copii făcuți cu două femei diferite, căci instanța i-a interzis să se apropie de ei. La doar câteva săptămâni de la momentul în care Cristina Cioran a cerut ordin de protecție pentru ea și fiica ei, Cristina Dobrescu a făcut același lucru.

Judecătorii i-au aprobat femeii cererea, iar Alex Dobrescu (39 de ani) trebuie să păstreze distanța față de fosta lui familie.

„Cineva mi-a trimis niște bani, pe cardul ei (n.r. al Cristinei Dobrescu), pentru că eu aveam niște probleme cu al meu. Când m-am dus să-i iau, m-a blocat peste tot. Și de pe telefonul ei și al lui Noel (n.r. fiul celor doi). Am aruncat din stradă cu un ghiveci în balconul ei. L-am luat de la o florărie. Ea nici nu era acasă. Și s-a dus repede la poliție. Ambele sunt invidioase pe tinerețea mea. Și pe succesul meu.”, a declarat Alex Dobrescu pentru cancan.ro.

Noul ordin de restricție primit de Alex Dobrescu este valabil trei luni, însă nu este o decizie definitivă, ceea ce înseamnă că bărbatul poate ataca hotărârea judecătorilor. Acesta are acum de plătit și cheltuielile de judecată, dar și avocații din oficiu.

Noel, fiul lui Alex Dobrescu din fosta căsnicie, îmbrăcat în haine largi, purtând sandale și pălărie pe cap
Noel, fiul lui Alex Dobrescu din fosta căsnicie

Iată ce se arată în decizia instanței:

„Admite în parte cererea, având ca obiect „ordin de protecție”. Dispune emiterea unui ordin de protecție, pentru o durată de 3 luni, prin care dispune: – Obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de victimă; – Obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de minorul …; – Obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de reședința victimei situată în … și față de locul de muncă al victimei situat în …; – Interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima. Respinge în rest cererea.

În temeiul art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. o) din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică încheiat între Ministerul Justiției și UNBR, dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor avocaților din oficiu desemnați pentru părți, în cuantum de 543 lei pentru pârât și 271,50 lei pentru reclamantă. Obligă pârâtul la plata către stat a sumei de 814,50 lei, reprezentând onorariile avocaților din oficiu. Ia act că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

În baza art. 44 din Legea nr. 217/2003 republicată, prezentul ordin de protecție este executoriu. În baza art. 46 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 prezentul ordin se comunică de îndată unității de poliție în a cărei rază de competență se află locuința părților. În baza art. 46 alin. 2 Legea nr. 217/2003 dispune punerea, de îndată, în executare a prezentului ordin de protecție sub supravegherea poliției.

Cu drept de apel în 3 zile de la pronunțare la Tribunalul București, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria Sectorului 2 București. Pronunțată la data 20 mai 2024, ora 15:26, în condițiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.”

Deși este tată de doi, designerul vestimentar nu se poate bucura de prezența niciunuia dintre copii, căci fostele sale partenere vor să îi protejeze pe aceștia de comportamentul său, care li se pare deplasat. Amintim că în aprilie 2024, Cristina Cioran (46 de ani) a vorbit în presă despre violențele pe care le-a îndurat din partea acestuia, astfel că a cerut și a obținut ordin de restricție pentru ea și fiica lor, Ema, în vârstă de 2 ani și jumătate.

Maia Morgenstern este o mamă împlinită! Toți copiii i-au moștenit talentul, iar cele două fiice îi seamănă perfect

Surse foto: Youtube, Facebook

Surse articol: CancanRadioimpulsViva

Articolul urmator »
Cristina Cioran, prima reacție publică după toate criticile primite de când a anunțat că este din nou însărcinată cu Alex Dobrescu
Cristina Cioran, prima reacție publică după toate criticile primite de când a anunțat că este din nou însărcinată cu Alex Dobrescu
Mariana Voinea | Marţi, 17.12.2024
Incepe quiz
Fostul iubit te mai vrea in viata lui? Afla!
Fostul iubit te mai vrea in viata lui? Afla!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe