Pe Andreea Antonescu o cunoaște toată România, dar puțini știu că ea are și un frate! Cum arată și cu ce se ocupă Răzvan Antonescu

Andreea Antonescu este o artistă care a știut întotdeauna cum să se facă remarcată, iar acum, la 40 de ani, este în atenția publicului mai mult ca niciodată, în urma participării la showul „America Express” și a schimbărilor din viața ei personală. Mulți nu cunosc însă un detaliu extrem de important despre ea: are un frate mai mic, iar relația lor este foarte strânsă.
Răzvan Antonescu a împlinit 37 de ani pe 31 august 2022 și activează într-un domeniu care îl ține departe de lumina reflectoarelor. Într-un interviu oferit pentru Click în 2019, a dezvăluit că lucrează la o firmă de turism și că îi merge foarte bine. Important de menționat este că fratele mai mic îi seamănă din multe puncte de vedere Andreei Antonescu, mai ales că o vreme chiar i-a călcat pe urme.
View this post on Instagram
În urmă cu aproximativ două decenii, avea o trupă alături de Crina Bălan – trupa Giglio. Pentru că nu au avut un succes răsunător, cei doi s-au văzut nevoiți să renunțe și să se retragă din lumea muzicală. Iată ce a spus pentru sursa menționată anterior când a fost întrebat dacă îi e dor de perioada în care urca pe scenă:
„Îmi e dor ca idee, însă nu m-aș mai vedea pe scenă în lumea aceasta. Mai vorbesc și acum cu Crina, însă nu ne-am gândit să facem o revenire. Nu e cazul. Poate cine știe, vreodată…”
View this post on Instagram
Cei doi frați și-au fost alături în cele mai importante momente și se cunosc foarte bine. Răzvan Antonescu își susține sora mereu, așa că a fost prezent la evenimentul care a marcat reunirea trupei André în anul 2019. A sprijinit-o și de această dată, fiindcă prezența lui înseamnă mult pentru ea.

Relația specială dintre frați este bazată pe încredere, așa că nu există provocare pe care aceștia nu o pot face împreună. Artista a recunoscut că singura persoană pe care ar fi vrut să o ia cu ea în „America Express” în afară de Andreea Bălan este chiar Răzvan Antonescu:
„După episodul cu America Express mi-am dat seama că partenera pe care o ai acolo trebuie să fie o persoană apropiată ție, o persoană cu care să te completezi, o persoană pe care să o cunoști foarte bine. M-am bucurat mult că am plecat cu Andreea, pentru tot trecutul pe care l-am avut împreună și pentru faptul că noi ne cunoaștem foarte bine. Dacă ar fi să mai am o opțiune ar fi fratele meu cu care am o relație foarte strânsă. Atunci da, dacă ar fi altă opțiune în afară de Andreea, ar fi fratele meu, Răzvan.”
Sora cea mare i-a dăruit lui Răzvan Antonescu două nepoate de care se bucură de fiecare dată când are ocazia să le întâlnească. Adesea, bărbatul împărtășește cu urmăritorii de pe Instagram fotografii din momentele în care petrece timp cu Sienna, fata cea mare a cântăreței.
View this post on Instagram
Frații Antonescu prețuiesc enorm familia, iar acest lucru se vede în postările publicate în mediul online. Se întâlnesc atât de des pe cât le permite programul încărcat de muncă și petrec momente de calitate alături de părinții lor – mama și tatăl vitreg.
În 2001, familia Antonescu a trecut printr-o adevărată dramă, când Gheorghe Antonescu, fost impresar al formațiilor André si Giglio, și-a pierdut viața în urma unui stop cardio respirator. Totuși, Mioara Antonescu s-a recăsătorit cu un bărbat din Canada pe nume Karoly Szekely. Andreea și Răzvan Antonescu l-au acceptat cu brațele deschise, iar acum trăiesc toți fericiți, ca o adevărată familie.
View this post on Instagram
Ambiția pare să fie o trăsătură comună a celor doi frați, căci amândoi au avut momente în viață în care s-au luptat pentru a evolua. De exemplu, în 2021, Răzvan Antonescu a slăbit 30 de kilograme în doar trei luni, după ce a realizat că se îngrășase foarte mult.
„Chiar simt că sunt în cea mai bună perioadă a vieții. (…) A fost un moment greu, și la propriu, și la figurat. În momentul în care am văzut că cifrele de pe cântar se înmulțesc și devin trei în loc de două, aveam 100 și un pic de kilograme, am zis că trebuie să fac ceva.
Am slăbit în 3 luni 30 kg, fără nicio operație. Cel mai important este să-ți dorești și depinde de cum prioritizezi. (…) E și greu și simplu. Mi-am dorit foarte mult și a devenit una dintre prioritățile mele. Sport, alimentație, hidratare și odihnă, cam asta a fost.
Am făcut sport de două ori pe zi, fără antrenor, dimineața și seara, primele 8 luni, fără excepție, indiferent de sărbători. Am fost atât de setat încât nu exista varianta să nu fac sport.”, a mărturisit el în cadrul emisiunii „La Măruță”.

Stilul de viață sănătos este și preferatul surorii sale mai mari, căci vedeta arată impecabil la cei 40 de ani, deși a născut de curând. În ciuda timpului care a trecut, amândoi au rămas la fel de plini de energie. Nu-i așa că e molipsitor optimismul lor?
Tot ce trebuie să știi despre Andrei, fratele mai mic al Laurei Cosoi



Surse foto: Instagram, Instagram, Instagram, Instagram
Surse articol: Click, Avantaje, Libertatea, Playtech, Wowbiz