Tinerețea și „peripețiile” lui Panait Istrati
Panait Istrati, cunoscut și sub numele de „scriitorul vagabond" sau „scriitorul zugrav", a trăit o viață plină de provocări, dar și de multe reușite, deși a avut doar patru clase. S-a născut pe 22 august 1884, în Brăila, și a fost al doilea copil nelegitim al Joiței Istrate și al lui Gheorghios Valsamis, un precupeț grec.
Tatăl său nelegitim a murit la Atena, un an mai târziu, din cauza tuberculozei. Copilăria lui Panait Istrati a fost marcată de sărăcie și lipsuri. A fost crescut la casa bunicii sale din Baldovinești, alături de unchii săi, Anghel și Dumitru.
Panait Istrati a urmat doar patru clase în Brăila, iar în 1896 a abandonat școala. A început să lucreze în diverse locuri, pentru a-și câștiga un ban: la Atelierele Docurilor, la Pescăriile Statului și la Fabrica de Frânghii. În 1904, s-a mutat în București, unde a lucrat ca servitor, valet la un hotel și infirmier într-un spital.
Dar n-a stat mult și s-a întors în orașul său natal. Acolo a devenit zugrav pentru a-și asigura „pâinea cea de toate zilele”. Însă, în anul 1906, a fost implicat într-un scandal care i-a schimbat viața.
Panait Istrati a fost arestat și condamnat cu suspendare sub acuzația de răpire a unei minore, în urma unei relații amoroase cu o tânără. După ce și-a încheiat pedeapsa, și-a păstrat tradiția de a lucra în diferite domenii, devenind mai târziu portar la Constanța. Aici a reușit să-și publice pentru prima dată un articol într-un ziar, în urma colaborării cu „România Muncitoare".
În 1907, Istrati a decis să emigreze cu speranța de a ajunge în Franța, părăsind România clandestin. S-a îmbarcat pe un vapor către Egipt și, odată ajuns pe meleaguri străine, a călătorit prin Egipt, Siria și Liban. Pe parcursul acestei aventuri, el a continuat să lucreze ca zugrav și a încercat, pentru o perioadă scurtă, să devină actor figurant.
Între anii 1908 și 1913, a pendulat între România și Egipt, câștigându-și existența ca zugrav în ambele țări. Între timp, a continuat să publice articole în ziare.
Și-a deschis chiar o crescătorie de porci, însă afacerea nu a avut succes și a durat doar câțiva ani. În 1916, la scurt timp după intrarea României în Primul Război Mondial, a închis crescătoria și a plecat în Elveția, unde a continuat să lucreze ca zugrav. În toată această perioadă, el a hoinărit și prin Napoli, Damasc, Cairo şi Lausanne.
Succesul l-a găsit în Franța
În 1920, Panait Istrati a ajuns în Paris, unde a început o nouă etapă a vieții sale. Totul părea pregătit pentru un nou început. Cu tenacitate și perseverență, a învățat limba franceză din dicționar, fără a apela la profesori sau cursuri.
În acea perioadă, a fost nevoit să doarmă pe străzi. Dar norocul avea să fie de partea sa. Zugravul Panait Istrati a reușit să-și publice primele patru articole în franceză în gazeta „La Feuille", în 1920.
A fost la un pas de sinucidere
Când s-a mutat la Nisa, au revenit momentele dificile. Trăind în sărăcie, luptând cu boala și simțindu-se singur, Panait Istrati a ajuns la un punct de cotitură în 1921. Într-un moment de criză, a încercat să-și pună capăt zilelor tăindu-și gâtul. Norocul a fost de partea lui, și a fost salvat din pragul sinuciderii.
În buzunarul său a fost găsită o scrisoare nesemnată adresată lui Romain Rolland, scriitorul francez. Acest incident a fost un moment crucial în viața lui Istrati. Romain Rolland a fost informat și i-a răspuns imediat, încurajându-l să-și continue cariera de scriitor.
Sub îndrumarea lui Rolland, Panait Istrati a scris povestirea „Chira Chiralina," care a fost publicată în 1923, inclusiv cu o prefață semnată de către mentorul său.
Aceasta a marcat debutul literar remarcabil al lui Istrati în Franța. A urmat apoi publicarea altor romane, inclusiv „Ciulinii Bărăganului" și seria „Povestile lui Adrian Zograffi," care au consolidat reputația sa ca autor de succes în Franța.
Cum și-a petrecut ultimii ani din viață
În anul 1930, Panait Istrati s-a întors definitiv în România, iar trei ani mai târziu a publicat un eseu intitulat „L'Homme qui n'adhère à rien" („Omul care nu aderă la nimic”), care a atras numeroase critici și contestări aprinse. Celebrul scriitor a suferit de tuberculoză și a fost tratat în Franța, la Nisa, înainte de a se întoarce la București.
Cu toate acestea, izolat, bolnav și singur, Panait Istrati a murit pe 16 aprilie 1935 la Sanatoriul Filaret. Opera lui Panait Istrati, scrisă atât în limba franceză, cât și în limba română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.
Panait Istrati a iubit multe femei
În lumea plină de culori a lui Panait Istrati, iubirea a fost și ea o „forță tulburătoare”. Prima sa mare iubire a fost Janetta Gheorghiu, văduva marelui lider socialist Ștefan Gheorghiu. Această evreică focoasă, cu un dar de a vorbi în fața maselor, a fost o prezență puternică în viața lui Istrati.
Căsătoria lor a fost o aventură tumultuoasă și imprevizibilă, marcată de despărțiri și reconcilieri, dar care a rămas în memoria sa ca o căsnicie „infernală și nu numai din cauza ei”. Căsnicia a durat din 9 mai 1915 până pe 21 mai 1921. Însă, viaţa de vagabond pe care a dus-o Panait Istrati i-a ţinut departe unul de celălalt.
În 1923 pleacă la Nisa. Acolo, în tren, a cunoscut-o pe Anna Munsch, o croitoreasă alsaciană. A fost o întâlnire fatală, marcată de o pasiune irezistibilă. Anna, o femeie puternică și independentă, l-a atras iremediabil.
Viața lor a fost o epopee, marcată de călătorii în Europa, muncă grea și conflicte pasionale. Cu toate acestea, această iubire aprigă s-a încheiat brusc, lăsându-l pe Istrati într-o perioadă de suferință și introspecție profundă.
„Sunt trist şi n-am chef de nimic. Presimt că o voi pierde pe Anna, acest dureros pilon al vieţii mele actuale şi de care nu mă pot lipsi. Ea înseamnă pentru mine simbolul sincerităţii în această lume plină de convenţionalism. Fără ea simt că mă înăbuş…”, scria despre criza sentimentală prin care trecea cu Anna Munsch.
În decembrie 1930/ ianuarie 1931 divorţul dintre Panait Istrati și Anna Munsch se pronunţa la Tribunalul Judeţean din Brăila. Femeia s-a recăsătorit imediat, cu Hasenbohler, deși a continuat să-i scrie lui Panait Istrati cu diverse ocazii. Despărțirea de Anna a avut un impact puternic asupra lui Istrati.
În această perioadă, scriitorul o cunoaște pe Marie-Louise Baud Bovy, o tânără frumoasă din Geneva. Întâlnirea lor l-a lovit ca un trăsnet. S-a întâmplat pe 17 aprilie 1926, când scriitorul și Anna Munsch se aflau în relații tulburi, dar nu erau încă divorțați.
Marie-Louise i-a oferit o altă perspectivă asupra vieții și i-a arătat frumusețea pură a iubirii. Cu toate acestea, această pasiune fulgerătoare s-a stins la fel de rapid pe cât a ars. Maria-Louise Baud Bovy l-a părăsit. Ca şi celelalte femei din viaţa lui, nu acceptase locul doi după pasiunea sa pentru scris.
După aceste capitole ale pasiunilor sale turbulente, Panait Istrati trăiește o perioadă de iubire reprimată, atât din partea sa, cât și din partea femeii care a fost prinsă în mrejele inimii sale. Această femeie a fost Henriette Yvonne Stahl, o scriitoare ale cărei sentimente pentru Istrati au fost profunde.
Cei doi sunt nevoiți să se despartă: el se întoarce la Brăila, în timp ce Henriette pleacă la Viena. Îndrăgostiții au mai făcut schimb de scrisori, iar într-una dintre acestea, Panait Istrati îi mărturisește lui Henriette: „Nu vreau să-ți aduc tristețea morții mele. Nu mai am mult de trăit și e păcat să stricăm ceea ce am avut."
În cele din urmă, în viața lui Istrati a apărut Margareta Izescu. Relația lor a fost diferită de celelalte, caracterizată de stabilitate și liniște. Căsătoria lor a adus un echilibru binevenit în viața lui Istrati, în ciuda diferenței lor de vârstă (el 44, ea 19 ani). Margareta Izescu a devenit tovarășa sa de viață.
„…Cât de târziu ne învaţă viaţa să preţuim sentimentele la adevărata lor valoare... Cu câtă înverşunare ne risipim toţi frumoasa şi înşelătoarea tinereţe, care nu mai revine niciodată...Cu câtă dărnicie risipim aurul curat în schimbul tuturor tinichelelor sclipitoare...Ah! dacă aş fi ştiut toate acestea, aşa cum le ştiu azi, atât de târziu!...În haosul creaţiunii ne înşelăm aproape totdeauna, când, la imboldul sufletului nostru bogat în experienţă, confundăm o stupidă strângere de mână şi un sărut fierbinte cu un răspuns la acele chemări...” constată cu tristeţe cel care avea să se stingă din viaţă la 16 aprilie 1935.
În final, Panait Istrati a trăit o viață asemănătoare multor scriitori, în sărăcie. Chiar dacă operele sale sunt încă citite și apreciate în întreaga lume, fiind traduse în peste treizeci de țări, iar unele dintre ele au fost adaptate pentru micul ecran, ajungând la un public larg (cum ar fi „Codin" și „Ciulinii Bărăganului"), scriitorul însuși nu a cunoscut prea multă bogăție materială pe parcursul vieții sale.
Cu toate acestea, după moartea sa, lucrările sale au obținut recunoaștere și au continuat să fie apreciate.
În ultimii săi ani de viață, Panait Istrati a avut măcar privilegiul de a se bucura de dragostea și sprijinul soției sale, Margareta Istrati, care a fost „acel gingaș stâlp sufletesc" pe care îl așteptase cu „tristă gingășie" și care i-a fost alături până la sfârșitul zilelor sale.
Moștenirea literară lăsată de Panait Istrati
Moștenirea literară a lui Panait Istrati este una deosebit de valoroasă și semnificativă în literatura română și cea mondială. Cu toate că viața sa a fost marcată de sărăcie și de aventuri, Istrati a reușit să creeze opere literare de impact care au fost traduse în numeroase limbi și au ajuns la un public vast, în întreaga lume.
Istrati a avut abilitatea de a transpune trăirile sale personale și observațiile asupra societății în scrierile sale, captând esența umană și oferind o perspectivă unică asupra lumii.
Scrierile sale explorează teme precum aventura, călătoriile, inegalitatea socială, lupta pentru independență și condiția umană. Ele rămân relevante și astăzi, aducând la lumină probleme sociale și umane universale.
Prin scrierile sale, Panait Istrati a reușit să creeze punți între culturile și limbile diferite, permițând oamenilor din întreaga lume să se identifice cu personajele sale și să înțeleagă mai bine complexitatea și diversitatea experiențelor umane.
Printre cele mai notabile opere se numără „Kira Kiralina," care prezintă povestea de iubire a lui Adrian Zografi, „Moș Anghel," continuarea aventurilor sale în mediul rural românesc, și „Codin," care explorează viața artistică la Paris.
În plus, lucrări precum „Tsatsa Minnka" ilustrează impresiile sale despre URSS, în timp ce „Ciulinii Bărăganului" aduce în prim-plan lupta țăranilor din Bărăgan pentru supraviețuire.
Aceste opere au fost traduse în numeroase limbi și au rămas relevante în literatura mondială, contribuind la imaginea sa ca unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea.
Așadar, viața sa tumultoasă și operele sale captivante rămân un amestec de pasiune, avangardă și căutare a sinelui, inspirând și intrigând pe cei care îi descoperă povestea.
Urmareste-ne pe Google News
