Povestea tulburătoare a actorului Aurel Cioranu: „De necaz și de durere am suferit mult”

Marţi, 18.06.2024

Lista marilor actori români cuprinde și un nume pe care mulți l-au dat uitării, tocmai pentru că a dispărut brusc din teatru și din film. Este vorba despre Aurel Cioranu, un talent inegalabil, a cărui carieră a apus mult prea devreme. Și-ar fi dorit să mai joace, însă „a fost scos la pensie forțat”, așa cum a declarat chiar el într-un interviu mai vechi.

Aurel Cioranu a fost un suflet greu încercat, iar ultima parte a vieții i-a fost marcată de o mare durere. Problemele de sănătate nu l-au durut la fel de tare ca suferința provocată de pensionarea forțată. Dar să o luăm cu începutul!

Acesta s-a născut pe 17 octombrie 1929, la București și a trăit 84 de ani. Și-a dedicat mare parte din timp teatrului și filmului, după ce, în 1954, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din orașul natal.

După absolvire, a jucat mulți ani pe scena Teatrului Bulandra din București, dar a fost și un actor de seamă al Teatrului Național Radiofonic. De asemenea, a apărut în spectacole de teatru difuzate la televizor și a făcut parte din producții importante, ale unor regizori extrem de cunoscuți.

Printre filmele de succes în care a apărut Aurel Cioranu amintim: „Moara cu noroc”, „Și Ilie face sport”, „Erupția”, „D-ale carnavalului”, „Doi vecini”, „Aproape de soare”, „Cinci oameni la drum”, „Lumină de iulie”, „Cine ne deschide ușa”, „Brigada Diverse în alertă”, „Explozia”, „Porțile albastre ale orașului”, „Păcală”, „Elixirul tinereții”, „Eu, tu, și Ovidiu”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Învingătorul”, „Rămân cu tine”, „Enigmele se explică în zori”.

Dintre toate rolurile emblematice pe care le-a jucat pe scenă, unul va rămâne emblema sa. Și-a impresionat fanii cu interpretarea cetățeanului turmentat din celebra piesă „O scrisoare pierdută” a lui Caragiale, regizată de Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra. Atunci a jucat în compania actorilor Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Petrică Gheorghiu, Dem Rădulescu, Mircea Diaconu, Octavian Cotescu și Ștefan Bănică.

Aurel Cioranu, interpretându-l pe cetățeanul turmentat din piesa „O scrisoare pierdută”

A avut o viață marcată de greutăți

Indiferent de necazurile prin care a trecut, Aurel Cioranu a reușit să ignore durerea și să urce pe scenă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. A fost atras, în special de comedii, unde zâmbetul său molipsitor cucerea instantaneu publicul.

Din nefericire, zâmbetul i-a pierit când nu s-a mai putut bucura de aplauze, după ce a fost nevoit să se pensioneze, fără voia sa. A avut diabet, dar nu a fost pus la pământ de boală, ci de dorul de meseria sa.

Într-o confesiune sinceră, actorul a făcut o călătorie în timp, trecând prin toate etapele carierei și vorbind despre cel mai dureros moment pe care l-a trăit vreodată - acela în care a trebuit să își ia la revedere de la scenă:

„Am fost scos la pensie forțat și de necaz și de durere am suferit mult, acum mi-am revenit. Nu vreau să mai joc. Nu pot să o iau de la început. E mai bine să păstrez amintirile plăcute.

M-am hotărât să fac teatru pe la 15 ani, la 20 am dat la Institut, la 24 am absolvit și imediat am fost repartizat la Teatrul de lângă Poliție. Acolo m-am îmbolnăvit, am fost internat, m-a vizitat Liviu Ciulei și m-a luat la Bulandra. Zorii debutului meu au fost frumoși.

„Nota zero la purtare” a fost primul meu succes, iar Beligan m-a văzut într-o seară și m-a strigat: Cioranu, mi-ai plăcut foarte mult, nu vrei să vii la noi la teatru? În „Moara cu noroc” l-am jucat pe Lae. Filmul nu și-a pierdut din farmec nici după atâția ani.

Apoi, nu pot uita „Doi vecini”, unde am jucat alături de marele Birlic, dar și de Mitzura Arghezi și Ion Lucian. Și Cetățeanul turmentat, în distribuția minunată a Scrisorii pierdute a lui Ciulei. Nu mai avea nimeni curaj să pună în scenă după el.

Doar Pintilie, mult mai târziu, în De ce trag clopotele, Mitică? Am jucat în Păcală, al lui Geo Saizescu și nu numai. Am avut succes cu Ciulei, cu Pintilie, dar n-am dat cu nicio piesă de pământ. De sufletul meu se apropie mai mult comedia, dar am jucat și dramă.”

Aceste cuvinte, rostite de Aurel Cioranu cu puțin timp înainte să moară, vor rămâne pentru totdeauna o dovadă a iubirii sale infinite față de teatru și film. Oricine poate să își dea seama, din declarația sa, cât de mult a iubit teatrul și filmul.

După pensionare, nu a avut încotro și a trebuit să părăsească Bucureștiul. S-a mutat pentru o perioadă într-o locuință sărăcăcioasă din Urlați, unde starea de sănătate i s-a agravat, din cauza nefericirii și a condițiilor grele de trai.

„Dacă aș fi putut să joc, aș mai fi câștigat niște bani. Dar aș fi dat colțul.”, a mărturisea actorul.

A avut totuși prieteni care s-au gândit la el și nu l-au lăsat să moară departe de orașul ce îi fusese casă zeci de ani. L-au luat de acolo și l-au ajutat să se stabilească din nou în București. I-a fost puțin mai bine când s-a întors pe meleagurile natale, însă în fiecare clipă i-a lipsit marea sa dragoste: scena.

„Este bine acum, acolo muream de frig iarna, aici am încălzire centralizată.”, a spus el după revenirea în București.

Aurel Cioranu s-a stins pe 8 august 2014, cu două luni înainte de a împlini 85 de ani. Plecarea sa a întristat lumea teatrului, însă pentru el a fost o ușurare, după ce a trăit câțiva ani buni în suferință.

Viața lui Sergiu Nicolaescu, cel mai vizionat regizor român din toate timpurile

Vezi si