Primele declarații ale lui Adrian Daminescu cu privire la boala cruntă ce l-a chinuit doi ani

Primele declarații ale lui Adrian Daminescu cu privire la boala cruntă ce l-a chinuit doi ani

Ramona Jurubita

Cântărețul Adrian Daminescu (66 de ani) a lipsit doi ani din lumina reflectoarelor, după ce o boală cruntă l-a pus la pământ. Ultima sa apariție publică a fost în 2020, în finala show-ului X Factor, când a urcat pe scenă alături de concurenta nevăzătoare Andrada Precup. După acel moment emoționant, fanii săi au tot așteptat să apară din nou și să le încânte urechile, dar acest lucru nu s-a întâmplat încă.

UPDATE 13 iunie: Artistul se simte mult mai bine și se pare că este pregătit să revină în lumina reflectoarelor, după o perioadă de doi ani în care problemele de sănătate l-au ținut departe de scenă. Când a aflat că are cancer pulmonar, a refuzat să renunțe de tot la muzică, dar a fost nevoit să abandoneze alte pasiuni de care i-a fost extrem de dor. Despre una dintre ele a vorbit într-un interviu acordat recent pentru Playtech, în cadrul căruia a oferit și alte detalii despre viața sa din prezent.

„La pescuit am reînceput să ies după o pauză de mai bine de doi ani, căci starea de sănătate nu mi-a permis. Acum, că totul este în regulă, încep din nou activitățile întrerupte în vara anului 2021, adică și activități recreative, dar și cele artistice. În plus, am pus bazele Asociației pentru Dezvoltarea Culturală și Socială a României „Columna” și vreau să mă implic foarte mult îndeosebi pe partea de activități sociale a acestei asociații. Așa că, am de lucru, nu mă plâng.”, a povestit Adrian Daminescu pentru sursa menționată anterior.

În toată perioada grea i-a fost alături soția sa, Dana Daminescu, femeia care a stat necondiționat lângă el în ultimii 18 ani. Anul acesta, pe 24 iunie, cei doi vor sărbători aniversarea căsătoriei și sunt mai fericiți ca niciodată, în ciuda problemelor prin care au trecut împreună. Pentru ei, ca pentru orice părinte, prioritar este să își știe copilul bine și să se poată bucura de realizările sale. Important de menționat este că artistul l-a adoptat pe fiul biologic al soției, deși are și el o fiică dintr-o relație anterioară, dar nu păstrează legătura cu ea.

„Anul acesta, pe 4 septembrie, împlinim 18 ani (facem majoratul!), de când suntem împreună, dar ziua căsătoriei noastre este pe 24 iunie. Iar pe 25 iunie este ziua de naștere a Danei. Despre cum ne-am cunoscut, e simplu: fratele Danei m-a invitat la un grătar, la sora lui, la curte, apoi, peste un timp, am mai primit o invitație și apoi așa au decurs lucrurile, nimic programat de noi, cineva însă a lucrat și bine a făcut, mulțumesc Bunului Dumnezeu. Iar azi, 8 iunie, Cezar, fiul nostru, împlinește 39 de ani! Se află în Brazilia, călătorește împreună cu Alina, soția lui, încă din martie 2020. Au un canal de călătorii, sunt vloggeri. Așadar, luna iunie, la noi în familie, este plină de sărbători și de sărbătoriți!”, a mai dezvăluit el pentru aceeași sursă.

Celebrul solist va participa la Festivalul Mamaia 2023, unde va urca pe scenă în perioada 25 – 27 august. Toți fanii săi așteaptă cu nerăbdare această revenire în forță.

------------

Știrea inițială

Recent, artistul a făcut o declarație cu privire la cei doi ani de chin și a descris clipele cumplite prin care a trecut. Din fericire, a fost mai puternic decât cancerul pulmonar care pusese stăpânire pe corpul lui. Acum, starea lui de sănătate s-a îmbunătățit și chiar are planuri mari pentru viitor. Iată ce a spus la Antena Stars:

„Nu mai sunt sub tratament, totul a trecut și este foarte bine. Este foarte bine, numai că după un tratament ca acesta ești foarte slăbit, dar asta o să treacă. O să îmi revin! Acum doi ani de zile am aflat, undeva prin iunie. Am început tratamentul și am dus tot tratamentul până la capăt, cu tot cu citostatice și cu tot ce trebuie. Sunt în România, am avut niște doctori extraordinari, au fost îngerii chinurilor mele. Da, complet m-am vindecat!”

În cadrul aceluiași interviu, cântărețul a dat și o veste bună, spre bucuria celor care îl admiră. Va reveni în forță când starea fizică îi va permite acest lucru? 

„Bineînțeles că vreau să revin pe scenă curând.”, a spus Adrian Daminescu pentru sursa menționată anterior.

Deși făcea furori în anii ’80, încă este extrem de iubit de români, iar aceștia chiar i-au simțit lipsa în ultima vreme. Melodiile sale inegalabile au trecut testul timpului și sunt ascultate în prezent de oameni de toate vârstele.

Iată câte complimente primește în mediul online de la prietenii săi de pe Facebook:

  • „O voce fără egal, o voce de aur! "Cultura e puterea popoarelor!" FELICITĂRI pentru tot ceea ce ați dăruit României!”
  • „Vocea de Aur a României! Cu compoziții pe măsură, vocea și sensibilitatea artistului ar fi scris istorie și în afara României!”
  • „Mare maestru. Ne mândrim cu așa artist și mare personalitate!”

Adrian Daminescu a moștenit talentul de la părinții săi, având în vedere că este fiul compozitorului și dirijorului Constantin Daminescu și al sopranei Aznif-Elisabeta Daminescu. Acesta are o voce baritonală, cu ambitus de tenor și zguduie scena într-un mod plăcut de fiecare dată când interpretează câte o piesă emoționantă. Duetul cu Andrada Precup de la X Factor este unul dintre numeroasele exemple, fiindcă publicul a fost cucerit de prestația celor doi, acompaniat de Damian Drăghici.

Adrian Daminescu și Andra, îmbrățișați în timpul unui turneu prin țară
Adrian Daminescu și Andra

A urcat de foarte multe ori pe scenă alături de alte nume celebre precum Andra, Luminița Anghel, Mirabela Dauer, Constantin Enceanu sau Mioara Velicu. Cele mai cunoscute piese ale artistului sunt „România”, „Și m-am îndrăgostit de tine”, „Eu te voi iubi”, „Flori pentru voi”

Citește și: Ce mai face și cu ce se ocupă acum Dana Nălbaru, după ce a renunțat la muzică și a ieșit din lumina reflectoarelor

Surse foto: Facebook, FacebookFacebook

Surse articol: SpynewsZiareGandulPlaytechFanatik

Articolul urmator
Mirela Zeța, fosta iubită a lui Mihai Bendeac, s-a căsătorit în secret în urmă cu doi ani! Ce poveste frumoasă de iubire trăiește
Mirela Zeța, fosta iubită a lui Mihai Bendeac, s-a căsătorit în secret în urmă cu doi ani! Ce poveste frumoasă de iubire trăiește
De ce boala vei suferi la batranete?
Incepe quiz
De ce boala vei suferi la batranete?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.