Puțini își amintesc de relația dintre Delia și Edi Iordănescu! De ce s-au despărțit cei doi

Puțini își amintesc de relația dintre Delia și Edi Iordănescu! De ce s-au despărțit cei doi
Ramona Jurubita
Vineri, 21.06.2024

Delia (42 de ani) se numără printre puținii artiști care în ultimii ani au evitat să ofere prea multe detalii despre viața personală. De când s-a așezat la casa ei, căsătorindu-se în 2012 cu afaceristul Răzvan Munteanu, a ales să trăiască discret și să se bucure de intimitate. Mulți aproape că au uitat de trecutul ei tumultuos și de scandalurile amoroase în care a fost implicată la începutul anilor 2000.

Înainte de a-și găsi alesul, Delia Matache a avut câteva relații eșuate, iar două dintre ele nu s-au terminat tocmai „pe pace”.

Nepotrivirea de caracter și-a spus cuvântul în interacțiunea ei cu afaceristul Florin Moldoveanu, alături de care a încercat de două ori să construiască ceva durabil. Încercările au eșuat, iar despărțirea lor a ținut, la acea vreme, primele pagini ale ziarelor, mai ales că se vehicula că artista ar fi fost înșelată de fostul partener.

„Ne-am reîntâlnit într-un moment în care amândoi eram nefericiți. El a decis să divorțeze de dinainte să mă caute pe mine. Între noi a existat o relație plină de pasiune, de-aia ne-am bălăcărit când ne-am certat, pentru că am ținut unul la celălalt și eram orgolioși. Acum, eu zic că fiecare dintre noi s-a maturizat și chiar facem glume pe seama celor întâmplate.”, declara Delia, în urmă cu mulți ani, pentru click.ro.

Relația dintre Delia și Edi Iordănescu, măcinată de ambiții?

Următorul pe lista „cuceririlor” Deliei Matache a fost Edi Iordănescu (46 de ani), fiul fostului antrenor al naționalei, Anghel Iordănescu. Nici de această dată lucrurile nu s-au terminat mai frumos, iar fostul fotbalist a aruncat și câteva săgeți spre frumoasa artistă după separare. Deși toată lumea credea că sunt pe punctul de a se căsători, el a spulberat orice zvon, dând de înțeles că nu a privit relația ca pe ceva serios. Ba mai mult, a dezvăluit și motivele pentru care nu au rămas împreună.

„Din partea mea, niciodată nu s-a pus în discuție să ne căsătorim. Nu aș putea să mă însor cu o femeie care are asemenea program și să nu apuc să o văd mai deloc. Mă gândeam cum ar fi stat lucrurile peste câțiva ani dacă rămâneam împreună. Ea se implica foarte mult în ceea ce făcea, încât abia ajungeam să ne vedem.”, a transmis selecționerul naționalei de fotbal a României.

Delia Matache îmbrăcată sport, cu părul desfăcut, stând lângă un gard

Momentul despărțirii lor a coincis și cu perioada în care Delia a pozat goală pentru revista High-Life, gest ce nu ar fi fost deloc pe placul bărbatului. La acea vreme, se zvonea că gelozia lui ar fi fost adevăratul motiv pentru care s-a încheiat povestea lor.

„Poate a fost o modalitate de a-mi demonstra ceva.”, spunea fostul jucător de fotbal despre ședința foto provocatoare făcută de fosta parteneră.

După această separare cu ecou, artista și-a găsit liniștea, pentru scurtă vreme, în brațele colegului său Matteo. Cei doi s-au îndrăgostit pe când înregistrau o piesă împreună, însă legătura lor amoroasă s-a rupt după ce bărbatul ar fi fost zărit în compania altei domnișoare. Și despre presupusa infidelitate a lui Matteo s-a scris mult în acea perioadă, însă Delia a tratat totul cu maturitate și a refuzat să arunce cu noroi în el.

„Am fost puțin mai matură și am hotărât că e mai bine să ne despărțim decât să ne certăm. Nu s-a întâmplat nimic urât, ba chiar lucrăm împreună la noul album.”, spunea ea atunci.

Toate aceste dezamăgiri în dragoste nu mai înseamnă nimic în prezent, când Delia este împlinită lângă Răzvan Munteanu, care s-a dovedit a fi bărbatul vieții sale. Cei doi au o căsnicie fericită de peste un deceniu și se iubesc la fel ca în prima zi.

„Înseamnă foarte mult, înseamnă familia mea, înseamnă extrem de multe. Răzvan are multiple calități, funcționăm foarte bine împreună din toate punctele de vedere. Trei calități ar fi prea puțin, el este mult mai complex. Nu prea avem conflicte în familie, nu apar, suntem mereu pe pace și echilibru. Nu știu cum reușim asta, dar cred că suntem doi oameni echilibrați.”, a zis Delia Matache despre soțul ei.

Delia Matache și Răzvan Munteanu escaladând Muntele Everest
Delia Matache alături de soțul ei, Răzvan Munteanu

Chiar dacă nu au copii împreună, cei doi parteneri continuă să formeze o familie și să fie un exemplu pentru alte cupluri aflate la început de drum. Mulți tineri visează să le calce pe urme și ajungă să își împartă viața, cu bune și cu rele, așa cum fac ei din 2010, de când s-au cunoscut.

Liviu Vârciu și Jojo au fost pe punctul de a-și uni pe viață destinele. De ce s-au despărțit cei doi chiar înainte de nuntă

Surse foto: FacebookInstagramInstagramInstagram

Surse articol: LibertateaClickImpactCancan

Articolul urmator »
Teo Trandafir a fost cerută în căsătorie de Silviu Prigoană? Legătura neștiută dintre cei doi
Teo Trandafir a fost cerută în căsătorie de Silviu Prigoană? Legătura neștiută dintre cei doi
Alexandra Siromașenco | Vineri, 22.11.2024
Incepe quiz
Încredere sau trădări? Pe ce se bazează relaţia ta?
Încredere sau trădări? Pe ce se bazează relaţia ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe