Regina este ca un leu în cușcă. Refuzul cu care a lovit-o Meghan Markle

Regina este ca un leu în cușcă. Refuzul cu care a lovit-o Meghan Markle

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

În fiecare an, Regina Elisabeta a II-a, ajunsă la venerabila vârstă de 93 de ani, lansează rudelor regale invitația să vină s-o viziteze la Castelul Balmoral din Scoția, unde suverana se retrage să se odihnească. Cu mic cu mare, membrii Casei Regale se grăbesc să onoreze solicitarea și nimeni nu-și permite să decline invitația. Până anul acesta...

meghan cu copilul

Sursa foto: Pinterest

De ce a refuzat Meghan Markle invitația Reginei

La sfârșit de vară, Ducele și Ducesa de Sussex au avut un program foarte încărcat, pe lângă faptul că trebuie să se adapteze noului lor rol de părinți. Meghan Markle s-a dedicat îngrijirii fiului său, Archie, în vârstă de 4 luni, dar s-a ocupat și de alte responsabilități care-i revin în calitatea sa de Ducesă. În plus, a avut aranjamente personale la sfârșitul verii, peste care nu a vrut să sară cu niciun chip. Iată de ce nici nu s-a pus problema să o viziteze pe Regină la castelul din Scoția. Un astfel de refuz este fără precedent în familia regală, nimeni nu a mai făcut așa ceva până acum.

sussex

Sursa foto: Instagram

Pe lângă viața de noi părinți, Meghan și Harry au avut o vară foarte aglomerată. Ei au călătorit în Africa, într-un tur regal - primul ca familie de trei persoane. În plus, Meghan s-a pregătit și pentru lansarea unei colecții de haine, pe care a creat-o împreună cu prietena sa, Misha Nonoo, pentru fundația caritabilă Smart Works. Lansarea liniei vestimentare a marcat revenirea oficială a proaspetei mămici la îndatoririle regale, după concediul de maternitate.

Nu în ultimul rând, Meghan a călătorit în scopuri personale la New York, fără Harry și micul Archie. Ducesa și-a dorit să fie alături de prietena sa apropiată, Serena Williams, la finalul US Open.

Harry s-a ocupat, la rândul său, de lansarea unei inițiative turistice ecologice, Travalyst, eveniment care a avut loc în Amsterdam. El a declarat, în glumă, că în această călătorie de serviciu a avut și un beneficiu personal: prima noapte de somn odihnitor din ultimele patru luni.

În schimb, Kate Middleton și Prințul William și-au petrecut sfârșitul verii, împreună cu cei trei copii, la Castelul Balmoral. Cuplul s-a alăturat Reginei în timpul ieșirilor săptămânale la biserică.

Retragerea Reginei la Castelul Balmoral este o tradiție

regina

Sursa foto: Instagram

De mai bine de 150 de ani, Castelul Balmoral servește ca reședință pentru vacanțele private ale familiei regale britanice. Regina a continuat tradiția, petrecând clipe plăcute pe tărâmurile scoțiene, alături de prieteni, cu dans, picnicuri și serate luxoase. În timpul acestor retrageri la Balmoral, Regina nu încetează să lucreze, citind documentele diplomatice din celebrele „cutii roșii” care sunt livrate zilnic. De asemenea, ține audiențe și onorează anumite angajamente publice.

Rămâne de văzut care vor fi consecințele refuzului lui Meghan și al lui Harry de a da curs invitației Reginei. Se cuvine să menționăm, totuși, că Meghan, Harry și micuțul Archie au petrecut câteva weekenduri din această vară în compania Reginei la Castelul Windsor.

Surse foto: Pinterest, Instagram

Articolul urmator
Oana Roman este împietrită de durere! Mama ei a murit în centrul de recuperare în care era internată
Oana Roman este împietrită de durere! Mama ei a murit în centrul de recuperare în care era internată
Ce regină din istorie ești?
Incepe quiz
Ce regină din istorie ești?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.7 (12)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.