Destinul i-a adus împreună
Lia Bugnar și Anghel Damian fac parte din același domeniu de activitate, fiind amândoi actori și scenariști. Cei doi s-au cunoscut pe scena unui teatru, atunci când repetau pentru o piesă în care au jucat împreună. Au realizat foarte repede că relația lor de colegialitate se poate transforma într-o veritabilă poveste de dragoste și de atunci au fost de nedespărțit.
"Ne-am cunoscut la o filmare, unde jucam doi străini care se îndrăgostesc la metrou. Ne-am îndrăgostit la repetiții de teatru, într-un spectacol unde jucam doi străini care sunt într-o competiție dragonică și aproape că se urăsc. Primul pas l-am făcut eu, nebunia tinereții, cum ar veni, după care puteți vedea...", a povestit actorul, într-un interviu acordat revistei Viva!
Sursa foto: Imgur
Citește și: Katharine McPhee și David Foster, poveste de iubire modernă. Cei doi sfidează opinia societății și își trăiesc viața după propriile reguli
Iubirea nu ține cont de vârstă, rasă, gen sau religie. Sau cel puțin așa ar trebui să fie. Lia Bugnar, în vârstă de 52 de ani și Anghel Damian, de 29 de ani, sunt exemplul viu că dragostea poate trece peste orice fel de prejudecăți și bariere impuse de societate.
Cei doi actori s-au cunoscut în urmă cu mai bine de opt ani, pe scena unui teatru, iar de atunci s-au îndrăgostit iremediabil unul de celălalt. Deși cârcotașii le-au comentat deseori relația și au privit cu un ochi critic diferența de vârsta de 23 de ani, ei au continuat să fie un cuplu puternic și sudat, fără să le pese de răutățile celor din jur. Află totul despre povestea de iubire dintre Lia Bugnar și Anghel Damian, în galeria foto!
Surse articol: Viva! / Avantaje / Impact.ro
Sursa foto principală: Imgur / Instagram