Roxana Vancea este însărcinată pentru prima oară!

Roxana Vancea este însărcinată pentru prima oară!

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

Roxana Vancea și soțul ei, Dragoș Paiu, au anunțat că vor deveni părinți la doar câteva luni de la momentul în care au declarat că își doresc un copil. Acum, toată lumea așteaptă cu sufletul la gură să vadă cu cine va semăna bebelușul și dacă va fi fată sau tot băiat. Cei doi au deja un fiu dintr-o relație anterioară a bărbatului (pe Milan), dar vedeta îl crește deja de parcă ar fi al ei. 

UPDATE 21 noiembrie 2022: Pe 17 noiembrie 2022, băiețelul Roxanei Vancea a împlinit un an, iar cu această ocazie, vedeta a postat un mesaj emoționant pe Instagram. Bineînțeles, le-a arătat urmăritorilor și o imagine de colecție cu micuțul Zian, îmbrăcat într-un costum negru, accesorizat cu un papion. 

„Cel mai minunat an din viața mea e anul tău. Te iubesc, mama! Ești TOT!”, a scris Roxana Vancea în descrierea fotografiei.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Roxana Vancea (@roxanavancea)

Apoi, prietenii ei din online au fost surprinși de o altă imagine cu Zian, după ce i-a fost tăiat moțul. Băiatul este complet schimbat acum, tuns la zero, dar asemănarea cu tatăl și cu fratele, Milan, încă este vizibilă.

Zian, fiul Roxanei Vancea, după ce a împlinit un an și a fost tuns.

Cei doi copii sunt totul pentru vedetă și pentru soțul ei, Dragoș Paiu, așa că nu au de gând să devină părinți și a treia oară, după cum a declarat chiar ea.

„Nu mai vreau copii. Cei doi pitici îmi ocupă tot timpul și nu îmi doresc nici să fie diferență foarte mare între ei. Plus că abia aștept să mai crească puțin Zian, să pot pleca peste tot cu ei. Să fiu iar gravidă sau legată de casă cu alt bebe nu mi-ar permite să mai fac asta.”, a spus pentru Click.

Acum, la 32 de ani, fosta asistentă de la „Neatza cu Răzvan și Dani” este total schimbată față de acum mai bine de un deceniu, când apărea la televizor și prezenta rubrica meteo. S-a maturizat foarte mult și se bucură de evoluția ei. Totul se datorează celor doi copii, care o împlinesc și o fac să pună fericirea lor pe primul loc.

„Da, este adevărat, sunt total schimbată, nici eu nu credeam că niște îngerași îți pot schimba viața, dar s-a întâmplat și în cazul meu, așa cum auzeam în jurul meu, înainte să devin mamă, că un copil este o binecuvântare. Cei mici provoacă dependență și prefer timpul petrecut cu ei, decât orice acțiune care înainte mi-ar fi plăcut. E și greu dar în același timp și foarte frumos. Sunt o femeie împlinită și fericită. Dacă m-ar fi întrebat cineva acum 3-4 ani ce mă face fericită m-aș fi raportat la ceva ce ține de mine. Acum, să văd copiii bine și sănătoși pentru că asta e cel mai important lucru. Fericirea lor îmi hrănește sufletul.”, a declarat Roxana Vancea pentru sursa menționată anterior.

UPDATE 16 martie 2022: Superba Roxana Vancea a născut un băiețel de nota 10 în ziua de 17 noiembrie a anului trecut. Micuțul Zian va fi botezat abia la finalul lunii mai, în cadrul unei ceremonii restrânse. Părinții săi nu plănuiesc o petrecere de zile mari, așa cum era de așteptat, ci preferă să ia o simplă masă în familie.

„Vreau să fim doar cu familia, la biserică, apoi să facem o masă cu apropiații”, a povestit vedeta.

Deși și-ar fi dorit să îl creștineze mai devreme pe micuțul ei, Roxana Vancea a fost nevoită să amâne evenimentul din cauza unor probleme de sănătate ale copilului.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Roxana Vancea (@roxanavancea)

„Botezul va avea loc la sfârșitul lui mai. Cel mic a fost cu colicii, apoi a fost răcit, am tras cu o bronșolită, apoi am intrat în Postul Paștelui.”, a mai adăugat ea.

De asemenea, bruneta a mai declarat că va organiza o nuntă ca în povești în viitor, după ce va mai crește Zian. 

UPDATE! Roxana Vancea și-a adus pe lume bebelușul în urmă cu puțin timp. Frumoasa mămică a postat chiar și prima imagine din maternitate, semn că se simte bine și nașterea a decurs exact așa cum a visat.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Roxana Vancea (@roxanavancea)

"Dragose la prima vedere", a fost mesajul care a însoțit postarea. Vedeta a ales să-și aducă micuțul pe lume pe cale naturală, bebelușul cântărind 3200 de grame și având 51 de centimetri. 

-----

Încă un bebe de vedetă! Roxana Vancea, în vârstă de 30 de ani, a anunțat că va deveni mamă pentru prima oară! Fosta iubită a lui Mihai Bendeac a dat vestea la numai câteva luni de când a declarat că ea și soțul ei Dragoș își doresc un copil cât mai curând. Cei doi îl mai cresc împreună pe fiul lui dintr-o relație anterioară, cu care Roxana se înțelege de minune! 

„Îmi doresc un copil cu soțul meu, Dragoș, și el vrea asta. Însă nu este după cum vrem noi, ci după cum vrea Dumnezeu. Când o să vină este binevenit în familia noastră. Cât despre Milan (n.r – băiețelul soțului), îl ador, mă înțeleg de minune cu el, am o relație foarte faină. Mergem împreună peste tot, petrecem mult timp împreună, mergem la sală, la gimnastică. El iubește foarte mult dinozaurii și am descoperit o asemenea locație unde mergem destul de des, pentru el. Pentru că vedem că îi place foarte mult și asta ne bucură.” - spunea ea recent.

Astăzi, în platou la Teo Trandafir, Roxana a dat marea veste: este însărcinată în 3 luni și jumătate:

„Dragoș e foarte fericit, ne-am dorit mult asta. El a renunțat șapte luni să mai ia suplimentele pentru sală. Ne-am făcut analizele amândoi și am și aflat că am rămas însărcinată. S-a întâmplat foarte repede. Înainte am făcut teste de ovulație. Eu, în trecut, când mă îngrășasem, am avut probleme cu ovulația. Am făcut nu știu câte teste, două-trei odată, au ieșit toate pozitive. Așa l-am anunțat: era pe canapea și m-am dus cu testul la el.
După ultima ecografie sunt 70% șanse să nasc un băiat. Problema a fost că s-a întors cu spatele, așa stă el. Mi-a fost rău în prima lună când am rămas însărcinată. Aveam grețuri. După două luni, nu am mai avut nimic. Nu mai am voie să fac abdomene. Medicul mi-a zis că în trimestrul doi o să mă simt ca o femeie normală, iar în trimestrul trei va fi mai greu. O să am dureri de spate pentru că mi-au crescut foarte mult sânii și eu sunt foarte slabă.”

Surse foto: FacebookInstagram

Surse articol: Youtube, Click

Articolul urmator
Roxana Ciuhulescu regretă pictorialul din revista „Playboy" de acum 22 de ani. Vedeta susține chiar că a fost păcălită: „Mi-am luat-o în bot."
Roxana Ciuhulescu regretă pictorialul din revista „Playboy" de acum 22 de ani. Vedeta susține chiar că a fost păcălită: „Mi-am luat-o în bot."
Răspunde la câteva întrebări simple și află care e prima impresie pe care le-o lași celor din jur
Incepe quiz
Răspunde la câteva întrebări simple și află care e prima impresie pe care le-o lași celor din jur

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.3 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.