Sanda Țăranu, apariție de senzație la 87 de ani. Lecție de stil și caracter ireproșabil pe scena de la Sala Lucefărul
Sanda Țăranu, în vârstă de 87 de ani, rămâne un reper absolut de eleganță, rafinament și clasă. Fosta crainică a Televiziunii Române a demonstrat, încă o dată, că stilul adevărat nu se estompează odată cu trecerea anilor. Prezentă recent la un eveniment cultural desfășurat la Sala Luceafărul, Sanda Țăranu a fost una dintre cele mai admirate figuri ale serii, atrăgând priviri și aplauze sincere.
Invitată la lansarea albumului „Seniori de colecție”, eveniment ce a reunit personalități marcante din muzică, sport, politică, medicină și cultură, fosta crainică Sanda Țăranu a retrăit, alături de ceilalți invitați, amintiri dintr-o epocă de aur a României.
„Mi-a făcut mare plăcere să îi revăd pe toți cei prezenți aici de față, dar și să particip la acest eveniment, la lansarea acestui album de colecție, cu oameni frumoși și minunați.”, a declarat ea, pentru viva.ro.
Sanda Țăranu, o doamnă scumpă la vedere
Aparițiile sale publice sunt rare, dar de fiecare dată memorabile. Îmbrăcată într-o rochie elegantă, de culoare grena, cu o croială clasică ce i-a pus în valoare silueta, fosta prezentatoare TV Sanda Țăranu a ales accesorii discrete, dar sofisticate. A optat pentru cercei strălucitori, un medalion fin și o brățară purtată cu naturalețe. Ținuta a completat perfect aura de distincție care a consacrat-o încă din perioada în care era nelipsită de pe micul ecran.
Alături de nume precum Corina Chiriac, Adrian Năstase, Elisabeta Lipă sau Magda Catone, fosta vedetă TVR a fost o prezență extrem de apreciată.
La fel ca atunci când era tânără, Sanda Țăranu a atras toate privirile și o mulțime de complimente, nu doar pentru felul în care arată, ci și pentru felul în care s-a prezentat și a vorbit în fața celor prezenți.
Are un respect deosebit pentru cultură și pentru valorile autentice
Un moment aparte al serii a fost intervenția Sandei Țăranu, legată de poezia lui Eminescu, după recitalul susținut de Rareș Prisăcariu alături de Magda Catone. Cu emoție și luciditate, fosta crainică a vorbit despre importanța culturii și a transmiterii valorilor către generațiile tinere.
„Eminescu este în noi. Pe Eminescu trebuie să îl pomenim de fiecare dată. M-am bucurat să aud un copil rostind cu atâta bucurie, cu atâta plăcere și cu atâta talent Eminescu.”, a spus Sanda Țăranu.
Pentru că este o promotoare înfocată a culturii, aceasta a amintit în discursul său și de regretatul compozitor Horia Moculescu.
„Horia Moculescu are marele merit de a fi promovat muzica ușoară românească. L-am citit acum și tot așa îi spune: muzica ușoară românească, nu muzică pop, și radio și la televiziune. Să-l țină Dumnezeu în lumină pe Horia Moculescu!”, a mai afirmat Sanda Țăranu în cadrul aceluiași eveniment.
De ce nu se mai vizitează Sanda Țăranu și Marina Voica, deși ambele locuiesc în Breaza
O legendă vie a Televiziunii Române
Chiar dacă nu mai apare de ani buni pe micul ecran, Sanda Țăranu, vocea de la Teleenciclopedia, rămâne una dintre cele mai iubite și respectate figuri din istoria TVR. Este asociată cu verticalitatea și adevărul, căci oamenii au căpătat încredere în ea după ce au primit-o ani întregi în casele lor, prin intermediul televizorului.
La 87 de ani, Sanda Țăranu nu este doar o fostă crainică. Este o lecție vie despre demnitate, discreție și eleganță românească.
Vedeta a rămas văduvă în urmă cu mai bine de un deceniu, însă această cumpănă nu a făcut-o să își piardă bucuria de a trăi. Amintim că Sanda Țăranu și soțul ei, Nicolae Țăranu, nu au avut copii, însă au fost uniți de o dragoste cum rar mai există în zilele noastre.
Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Viva, Vezistiri, Zilesinopti
Tags: Corina Chiriac, Horia Moculescu, Sanda Taranu, Vedete Romania