Scandal de proporții în lumea muzicii! Unul din membrii trupei Maroon 5 a fost arestat pentru violență domestică

Fanii celebrei trupe Maroon 5 sunt în stare de șoc! Basistul Mickey Madden, în vârstă de 41 de ani, a fost arestat în Los Angeles pentru violența domestică.
Muzicianul a fost dus în arest de polițiștii americani în urma unor acuzații privind codul penal 273.5 (a), care este descris ca fiind vătămare corporală asupra soției/soțului sau a coabitantului.
Se cunoaște faptul că Mickey nu este căsătorit, însă numele victimei nu a fost făcut public de către autorități.
Acesta a fost eliberat din arest după ce cauțiunea în valoare de 50.000 de dolari a fost plătită. Dacă va fi condamnat, Michey riscă până la 6 ani de închisoare și o amendă de 6.000 de dolari.
"Suntem profund devastați de această veste dezamăgitoare. Pe măsură ce aflăm mai multe detalii, ne dăm seama cât de serioasă este întreaga situație", a declarat un purtător de cuvânt al trupei Maroon 5.
Nu este prima dată când Mickey are probleme cu legea. În 2016, basistul trupei a fost arestat pentru deținere de droguri, mai exact cocaină.
Mickey cântă alături de Adam Levine și trupa Maroon 5 încă din primele zile de la înființarea trupei. A cântat cu trupa și în anii ’90, înainte ca aceștia să cunoască faima și erau cunoscuți sub numele de Kara’s Flowers.



Surse foto: Facebook, Unsplash