Scandalul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu continuă. Designerul i-a dat replică după ce fosta soție l-a acuzat că nu lasă fetele la concertele ei

Scandalul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu continuă. Designerul i-a dat replică după ce fosta soție l-a acuzat că nu lasă fetele la concertele ei
Mariana Voinea
Miercuri, 11.09.2024

După trei ani de dispute, apele par din ce în ce mai tulburi în relația dintre Alexandru Ciucu și Alina Sorescu. Subiectul neînțelegerilor dintre cei doi foști parteneri? Cele două fiice ale cuplului, Raisa și Carolina.

După ce artista a făcut acuzații la TV, Alexandru Ciucu se apără în presă și susține că are dovezi concrete care infirmă toate declarațiile fostei sale soții!

Se pare că între creatorul de modă Alexandru Ciucu și cântăreața Alina Sorescu securea războiului este departe de a fi îngropată. Conflictul declarațiilor dintre cei doi este în toi, la mai bine de doi ani de la divorțul care a ținut prima pagină a ziarelor mult timp. Recent, Alina Sorescu l-a acuzat pe Alexandru Ciucu că le-a interzis fiicelor să participe la concertele sale.

Ce spune Alexandru Ciucu despre întreaga situație creată?

„Știu din povestirile lor că la multe din activitățile mele nu au venit, deși ele și-ar fi dorit”

Au fost căsătoriți mai bine de un deceniu, dar se află în plin proces de divorț de o bună perioadă de timp. Nici acum, domiciliul fetițelor pe care le au împreună nu este stabilit la unul dintre părinți. Invitată la emisiunea Xtra Night Show, prezentată de Dan Capatos pe Antena Stars, cântăreața a mărturisit că fostul ei soț nu este de acord ca fetele lor să meargă la concertele mamei.

colaj foto alina sorescu si alexandru ciucu alaturi de cele doua fetite in ipostaze separate

S-a aflat când tatăl fetelor a intentat ordonanța prin care cerea domiciliul fetelor la el, lucru care nu s-a aprobat. S-a întâmplat de multe ori ca la concerte sau când am avut evenimente de 1 Iunie să nu fie de acord să vină, deși ele își doreau.

Asta e o activitate care ar trebui să presupună continuitate. Știu din povestirile lor că la multe din activitățile mele nu au venit, deși ele și-ar fi dorit. Acum, pe 13 octombrie, la Sala Palatului, voi cânta doar eu, și cred că am noroc și fetele vor fi la mine. Totul e după calendar”, declara artista în emisiunea difuzată pe Antena Stars.

Este oficial! Alina Sorescu și Alexandru Ciucu divorțează!

„Să inventezi și să susții lucruri complet false mi se pare inadmisibil!”

Bineînțeles că totul a ajuns și la urechile lui Alexandru Ciucu, care s-a arătat extrem de deranjat. Declarațiile designerului pentru publicația Click vin ca o replică la spusele mamei copiilor lui. Acesta susține că artista ar face anumite afirmații doar de dragul publicității.

alexandru ciucu intr-o cafenea cu o ceasca de cafea pe masa

„Nu mai pot accepta minciunile despre mine și despre copii, doar de dragul falsei victimizări și al ratingului. Pare că e mai ușor să lansezi piese și să comunici diferite mesaje comerciale folosindu-te de o situație, care ar fi trebuit să rămână în familie, dar pentru atâta lucru să inventezi și să susții lucruri complet false mi se pare inadmisibil”, a replicat el.

Designerul a pus la dispoziția reporterilor de la publicația menționată anterior și două filmări realizate la concertele Alinei Sorescu, unde de altfel și-a și însoțit fiicele.

„Se poate vedea cu ușurință din cele două filmulețe că am fost cu fetele la concertul Alinei, de Ziua Copilului, chiar dacă pentru asta a trebuit să zburăm la Timișoara. Tot pentru a fi împreună cu mama lor, le-am dus anul trecut și la concertul aniversar al lui Albano. Altceva nu mai am de comentat”, a concluzionat el.

Și la festivitatea de deschidere a noului an școlar, ambii părinți au fost alături de Carolina și Raisa, asigurându-le sprijin emoțional în prima zi de școală.

Alina Sorescu, viața de după despărțirea de Alexandru Ciucu. Cum se descurcă ea acum, ca mamă singură

„Nu ne înțelegem pe tema programului copiilor”

În aceeași emisiune difuzată pe Antena Stars, cântăreața a mai mărturisit că își dorește ca întregul conflict să se încheie cât mai curând. Ea a subliniat că nici fetițele și nici foștii parteneri nu au nimic de câștigat din acest război care pare fără sfârșit. Și mai ales, speră ca întregul proces să se încheie într-un mod amiabil.

fiicele alinei sorescu in camasa alba si fuste de culoare inchisa se pregatesc de scoala

„Îmi doresc să ne găsim liniștea cu toții. Eu nu am spus când am intentat procesul, din păcate, eu l-am intentat. Lucrurile între noi nu mergeau de mai de mult timp, nu a fost ceva care s-a întâmplat din senin. Eu mi-am dorit foarte mult ca lucrurile să meargă bine, dar nu poți lupta doar unul singur.

Eu eram întâi și întâi mama fetelor. Ele au fost și mereu vor fi pe primul plan. Nu mi-aș fi dorit niciodată să ajung într-o astfel de situație și nu aș fi dorit să se întâmple sfârșitul așa”, a mai declarat Alina Sorescu.

De dragul copiilor, părinții fac de multe ori compromisuri, chiar dacă nu mai sunt împreună. Doar că în multe cazuri, lucrurile se rezolvă mai greu, acuzațiile curg și războiul foștilor parteneri atinge sentimentele celor mai mici membri ai familiei. Se pare că așa se întâmplă și cu Alexandru Ciucu și Alina Sorescu!

Surse foto: facebook.comfacebook.comfacebook.comfacebook.comfacebook.comfacebook.com

Surse articol: libertatea.roclick.rocancan.ro

Tags: Vedete Romania

Articolul urmator »
Alina Sorescu se află în plin proces de divorț cu Alexandru Ciucu, dar a făcut noi mărturisiri despre decizia de separare. „Tatăl fetelor locuia deja de 8 luni într-o altă țară"
Alina Sorescu se află în plin proces de divorț cu Alexandru Ciucu, dar a făcut noi mărturisiri despre decizia de separare. „Tatăl fetelor locuia deja de 8 luni într-o altă țară"
Mariana Voinea | Actualizat Marţi, 04.06.2024
Incepe quiz
Cam ce fel de sotie ai fi tu?
Cam ce fel de sotie ai fi tu?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)

Ne găsești pe